ELENA UDREA: CE a răspuns Curţii Europene de Justiţie în dosarul Gala Bute spunând că deciziile CCR trebuie respectate

I.A.M.
Politică / 13 noiembrie 2019

Elena Udrea (Sursă foto: Twitter)

Elena Udrea (Sursă foto: Twitter)

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea susţine că, în ce priveşte dosarul Gala Bute, Comisia Europeană a răspuns Curţii Europene de Justiţie spunând că deciziile CCR trebuie respectate. "Răspunsul Comisiei Europene înseamnă că şi în cazul meu, ca şi în cele trimise ulterior la Luxemburg, procesul Gala Bute se va rejudeca. De la început! Aşa cum este legal şi corect", afirmă Udrea, potrivit News.ro.

"Astăzi am primit o veste bună, pe care o aşteptam altfel, de la Bruxelles. Comisia Europeană a răspuns Curţii Europene de Justiţie în dosarul Gala Bute spunând că deciziile CCR trebuie respectate în România", a scris, marţi seară, pe Facebook, Elena Udrea.

El menţionează că în dosarul Gala Bute "ICCJ a refuzat să rejudece cauza aşa cum a decis CCR şi cum s-a întâmplat în alte dosare cu situaţie similară şi a suspendat procesul şi l-a trimis la CJUE, întrebând instanţa europeană dacă poate călca în picioare deciziile CCR".

"Răspunsul Comisiei Europene înseamnă că şi în cazul meu, ca şi în cele trimise ulterior la Luxemburg, procesul Gala Bute se va rejudeca. De la început! Aşa cum este legal şi corect. Judecat de data asta de judecători ajunşi aleatoriu în complet, nu puşi cu mâna dintre cei care execută ordinele generalilor venite la Inalta Curte pe bileţele. Cred că justiţia de azi este totuşi pe un drum bun, tot mai mulţi judecători, dar şi procurori având curaj să judece dupa lege si propria conştiinţă", mai spune Udrea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în dosarul în care Elena Udrea a contestat condamnarea pentru "Gala Bute". Instanţa a avut întrebări cu privire la decizia Curţii Constituţionale privind completurile de cinci judecători în dosarele de fraude cu fonduri europene, transmite aceaşi sursă.

La termenul din aprilie în procesul în care Elena Udrea cere anularea condamnării în dosatul "Gala Bute", ICCJ a decis că va sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la decizia Curţii Constituţionale privind completurile de cinci judecători în dosarele de fraude cu fonduri europene. Astfel, ICCJ a întrebat dacă decizia CC privind compunerea completurilor trebuie aplicată când este vorba de anularea, prin căi extraordinare de atact, a unor decizii definitive în dosare de fraude cu fonduri europene.

Judecata a fost amânată până când CJUE va lua o decizie.

Ulterior, Elena Udrea a scris, pe Facebook, că s-a întâmplat ce anticipa în urmă cu o lună.

"Ceea ce am anticipat acum o lună, s-a întâmplat azi! Chiar dacă nu mai sunt în proximitatea statului paralel de ani buni, îi cunosc atât de bine modul de gândire şi acţiune, încât pot înţelege mult mai repede decât cineva neavizat, ce vor să facă", a scris Udrea, informează News.ro.

Ea a adăugat că, la termenul din luna martie, instanţa de judecată, "noul Complet de 5, a venit cu ideea stupefiantă de a sesiza Curtea Europeană de Justiţie în cazul meu, pentru a întreba dacă poate să ignore decizia CCR?".

"Scopul fiind acela de a obţine posibilitatea de a nu respecta decizia Curţii Constituţionale în ceea ce mă priveşte şi de a nu trece la rejudecarea dosarului, aşa cum au fost obligaţi de CCR să procedeze. Un pretext fiind că la mine e vorba de fapte referitoare la fonduri europene, ceea ce este o minciună pentru că eu am fost achitată pentru acuzaţia de a fi instigat angajaţii ministerului să solicite fonduri europene pentru a plăti cu bani europeni şi nu de la buget!!!!!!!!, promovarea brandului turistic al României în timpul Galei de box", a afirmat Udrea.

Ea susţinea că s-a admis, cu 3 la 2 voturi, ca sesizarea să fie trimisă la Curtea Europeană de Justiţie, "chiar dacă nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute în legislaţie".

"Deci, din zecile de contestaţii la executare, doar în cazul meu ICCJ nu respectă decizia CCR! Dacă eram în campanie electorală, dacă aş fi fost candidat anul acesta, aş fi înţeles.(Vezi cazul Tăriceanu, tot azi la ICCJ). În situaţia dată, mi se pare muuult exagerată acţiunea statului paralel faţă de mine, de-a dreptul incredibilă chiar!", a mai scris Udrea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urma să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în dosarul "Gala Bute", cu trei întrebări, care se referă la posibilitatea unei instanţe naţionale de a nu aplica o decizie a Curţii Constituţionale atunci când sunt afectate interesele financiare ale comunităţii europene. Completul care judecă dosarul "Gala Bute", în care este acuzată Elena Udrea, a ridicat din oficiu posibilitatea de sesizare a CJUE, în legătură cu deciziile Curţii Constituţionale privind completurile de 5 judecători şi care afectează dosarele de fraude cu fonduri europene, conform sursei citate.

În dosarul ''Gala Bute'', Elena Udrea a depus o contestaţie în anulare, prin care solicită anularea condamnării de 6 ani închisoare, avocaţii săi invocând decizia Curţii Constituţionale privind modalitatea nelegală de constituire a completurilor de cinci judecători de la Instanţa supremă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. CJUE sau alte UE cu m sa fara m nu schimba faptul ca Udrea era coordonator sef in hotia banului pentru Basescu. (...)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb