Bogăţia globală a crescut cu 4,2% în 2023, pe măsură ce pieţele de valori s-au redresat, iar inflaţia s-a diminuat, arată o analiză www.visualcapitalist.com.
Sursa citată aduce în atenţie faptul că, în timp ce Europa, Orientul Mijlociu şi Africa au înregistrat cea mai puternică creştere a bogăţiei, în SUA, avansul a accelerat cu aproximativ jumătate din ritmul regiunilor menţionate, respectiv cu 2,5% anual. Din perspectivă regională, averea medie pe persoană în 2023 arată după cum urmează: Europa, Orientul Mijlociu şi Africa - 166.000 de dolari; Asia Pacific -156.000 dolari; America - 146.000 de dolari.
Clasamentul primelor zece ţări în funcţie de averea medie şi mediană, conform datelor UBS, arată că cea mai mare avere medie pe persoană, o regăsim în Elveţia: 709.612 dolari în 2023, de la 685.226 de dolari în 2022. Urmează Luxemburg, cu 607.524 dolari; Hong Kong, cu 582.000 de dolari; SUA - cu 564.862 dolari; Australia, cu 546.184 dolari; Danemarca - cu 448.802 dolari; Noua Zeelandă - cu 408.231 dolari; Singapore - cu 397.708 dolari; Norvegia - cu 382.575 dolari; Canada, cu 375.800 dolari. Din aceste cifre rezultă că multe dintre cele mai bogate naţiuni sunt ţări mici cu sectoare financiare înfloritoare, inclusiv Luxemburg şi Singapore. Aceste ţări beneficiază de investiţii străine directe semnificative şi de politici pro-business, care contribuie la stimularea bogăţiei economice. În Singapore, câştigurile de capital şi veniturile din dividende sunt scutite de impozite.
Analiza a acoperit 56 de ţări, reprezentând aproximativ 92,2% din populaţia gloabală.
Dacă e luată în calcul o referinţă mai reprezentativă a distribuţiei bogăţiei, respectiv averea mediană, aceasta arată "o poveste diferită", potrivit sursei citate. Averea mediană este valoarea care împarte bogăţia totală a unei populaţii la jumătate, jumătate din populaţie având mai mult şi jumătate având mai puţin. După sursa citată, averea mediană per adult este mult mai mică decât cifrele medii din multe ţări, evidenţiind decalajele de bogăţie între populaţii. În Elveţia, este de patru ori mai mică, în timp ce în Statele Unite - este de aproape cinci ori mai mică. Pe acest segment, Luxemburg se află în frunte, cu 372.258 dolari, aceasta fiind ţara cu cea mai mare densitate de milionari din lume. Urmează Australia, cu 261.805 dolari; Belgia, cu 256.185 dolari; Hong Kong, cu 206.859 dolari; Noua Zeelandă, cu 202.525 dolari; Danemarca, cu 193.669 dolari; Elveţia, cu 171.035 dolari; Marea Britanie, cu 163.515 dolari; Norvegia - cu 152.233 dolari; Canada - cu 142.587 dolari.
În Luxemburg, aproximativ 16% din populaţie este milionară, comparativ cu media de 1,5% din cele 56 de ţări analizate. În plus, nu există miliardari în Luxemburg, ţara având o populaţie de numai 653.000 de locuitori.
Mai mult, Australia şi Belgia urcă în acest clasament, Belgia înregistrând un decalaj deosebit de mic între averea medie şi cea mediană. O parte din această situaţie este atribuită deţinerilor mari de proprietăţi imobiliare din Belgia, unde 10% din populaţie deţine mai mult de o locuinţă.