Trei din cele mai mari companii de stat din Abu Dhabi au convenit să colaboreze pentru a transforma emiratul cu bogate resurse de petrol într-un exportator de hidrogen curat, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
Fondul Mubadala Investment Co., compania petrolieră Abu Dhabi National Oil Co. şi fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi (ADQ) au decis să încheie o alianţă pentru a produce hidrogen pe baza utilizării gazelor naturale şi energiilor regenerabile, hidrogen pe care să îl exporte atât peste hotare cât şi în Emiratele Arabe Unite, a informat ADQ într-un comunicat de presă.
Unele state din Orientul Mijlociu, care şi-au construit averea pe petrol, încearcă în prezent să dezvolte producţia de hidrogen, care să fie utilizat drept combustibil, având în vederea tranziţia unora din cei mai importanţi cumpărători de petrol spre alternative mai puţin poluante.
Ministrul Energiei din Arabia Saudită a declarat şi el că vrea să transforme cel mai mare exportator mondial de petrol în cel mai mare exportator mondial de hidrogen.
La fel ca şi Arabia Saudită, Abu Dhabi produce gaze naturale, care pot fi utilizate pentru a produce ceea ce specialiştii numesc hidrogen albastru. De asemenea, emiratul se bucură de soare, care poate fi folosit pentru a produce o variantă de hidrogen denumită hidrogen verde. Abu Dhabi este capitala şi cel mai mare emirat din Emiratele Arabe Unite.
La mijlocul anului trecut, Comisia Europeană a prezentat strategiile UE privind integrarea sistemelor energetice şi pentru hidrogen, care vor deschide calea către un sector energetic mai eficient şi mai interconectat. Strategia UE privind hidrogenul prevede că în perioada 2020-2024, în UE vor fi instalate capacităţi de cel puţin 6 GW, produse de electrolizoare pentru hidrogenul regenerabil, precum şi producţia de până la 1 milion de tone de hidrogen regenerabil.