Engie susţine că nu va scumpi gazele pentru populaţie de la 1 iulie

B.F.
Companii / 12 februarie 2020

Engie susţine că nu va scumpi gazele pentru populaţie de la 1 iulie

Engie nu va scumpi gazele de la 1 iulie, iar preţul din noua ofertă pentru consumatorii casnici este acelaşi cu cel reglementat practicat în prezent, se arată într-un comunicat al companiei, remis, miercuri, Agerpres.

"În urma materialelor apărute în ultima perioadă, privind preţul gazului natural şi una dintre ofertele noastre, ENGIE GAS 4U, Engie România aduce următoarele precizări: această ofertă s-a adresat doar unei părţi din portofoliul de clienţi existenţi ai companiei, care au optat deja pentru serviciul de factură prin e-mail, fiind o ofertă dedicată pentru a anticipa dereglementarea pieţei de gaze naturale la data de 1 iulie 2020", susţin oficialii companiei de gaze.

Potrivit acestora, preţul final din ofertă este acelaşi cu cel reglementat practicat în prezent.

"Oferta prevede un preţ fix, valabil un an de zile, la acelaşi nivel cu preţul reglementat final practicat în prezent. Precizăm că preţul reglementat actual pentru clienţii Engie România este de 125,17 lei/MWh fără TVA, pentru categoria de clienţi C1 (cu un consum anual mai mic de 280 MWh), preţ care este cu circa 8% mai redus decât în luna februarie 2019. În plus, oferta Engie România, lansată la începutul anului 2020, prevede o reducere de 5% pentru primele 3 luni (pe perioada sezonului rece) dacă este accesată până la data de 29 februarie 2020. Oferta include şi o componentă de abonament zilnic de 0,28 lei pentru a acoperi costurile operaţionale de furnizare", se mai arată în comunicat.

Structura preţului final al gazului natural este compusă din costul de achiziţie al gazului ca marfă (pe piaţa angro) la care se adaugă tarifele reglementate, valabile pentru oricare dintre furnizori, cu scopul de a acoperi costurile de transport, de dezechilibru, de înmagazinare şi de distribuţie.

Anterior, tot miercuri, Federaţia Patronală de Petrol şi Gaze a avertizat că scumpirea gazelor anunţată de unii furnizori pentru 1 iulie nu este justificată, în condiţiile în care preţul gazelor este în scădere, atât pe bursele româneşti, cât şi pe cele internaţionale.

"FPPG atrage atenţia opiniei publice că, în condiţiile de piaţă actuale şi fără distorsiuni de natură politico-administrativă, creşterile de preţuri anunţate de unii distribuitori la furnizarea de gaze naturale nu au un fundament economic real", spun reprezentanţii federaţiei, într-un comunicat.

În acest moment, evoluţiile de pe piaţa internaţională, cât şi de pe platformele de tranzacţionare interne indică un trend descrescător al preţurilor la gaze.

Vremea favorabilă şi optimismul legat de previziunile de liberalizare a pieţei au condus în mod evident la o îmbunătăţire a preţurilor pe toate pieţele.

"România dispune de rezerve îndestulătoare de gaze naturale acumulate în depozite, precum şi de resurse naturale aflate în exploatare, dar şi o interconectare din ce în ce mai ridicată cu diverse pieţe pentru a asigura un echilibru sănătos între cerere - ofertă. Ţinând cont de aceste elemente, nu există un motiv real pentru o inflaţie semnificativă odată cu liberalizarea pieţei. Solicităm autorităţilor publice stabilitate şi predictibilitate legislativă care să înlăture factorii care pot crea distorsiuni în piaţă", a afirmat directorul de relaţii externe FPPG, Daniel Apostol, citat în comunicat.

Potrivit datelor furnizate de BRM - membru FPPG - la nivelul lunii ianuarie 2020 preţul mediu ponderat al gazelor naturale tranzacţionate pe termen mediu şi lung a fost de 78,71 lei/MWh, iar pe platforma spot (termen scurt) a fost de 70,81 lei/MWh.

În perioada 1-10 februarie, pe platforma spot s-a înregistrat un preţ mediu ponderat de 65,27 lei/MWh.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb