"Erste" şi-a înjumătăţit profitul pe piaţa locală

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 august 2010

Andreas Treichl, şeful "Erste Bank", consideră că banca nu va avea nevoie de vreo majorare a capitalului pentru a îndeplini cerinţele de capital mai restrictive.

Andreas Treichl, şeful "Erste Bank", consideră că banca nu va avea nevoie de vreo majorare a capitalului pentru a îndeplini cerinţele de capital mai restrictive.

"Erste Bank" (EBS) are o expunere de 7,7 miliarde de euro pe România, cu circa 10% peste nivelul agreat în acordul de la Viena, şi a cumpărat titluri şi obligaţiuni emise de stat de 2,5 miliarde de euro, a declarat vineri, la Viena, Manfred Wimmer, directorul financiar al grupului austriac. "De obicei avem o expunere mai mare decât nivelul minim pe care trebuie să îl menţinem. Acordul de a reduce expunerea cu 5% nu este relevant pentru noi", a spus Wimmer, citat de Mediafax. El a precizat că expunerea fluctuează de la o lună la alta şi că nivelul minim agreat în acord este de 7 miliarde de euro.

Totodată, oficialul "Erste" a precizat că nu există aproape deloc cerere din partea sectorului privat, iar nevoile de finanţare ale statului au crescut.

"Cred că este natural că expunerea pe statul român creşte. Este un mod în care putem susţine România într-un moment dificil pentru că în mod evident costul finanţării prin obligaţiuni ar fi mai mare", a continuat Wimmer.

El a arătat că "Erste" are o cotă de piaţă în România de circa 22% şi că nu consideră că a finanţa statul într-o proporţie similară este o problemă.

Wimmer a menţionat că BCR a participat cu 250 de milioane de euro la emisiunea de titluri de stat în euro, realizată în această săptămână.

Grupul austriac "Erste", acţionarul majoritar al BCR, cea mai mare bancă de pe piaţa locală, a înregistrat un profit net de 56,7 milioane de euro la finele primului semestru din 2010, la jumătate faţă de nivelul de 111,4 milioane de euro consemnat în perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii cos­tului cu provizioanele, potrivit datelor publicate, vineri, la Viena.

Provizioanele de risc au urcat la 241,7 milioane de euro la sfârşitul lunii iunie, cu 36,7% mai mult decât în aceeaşi lună din 2009, în timp ce venitul net din dobânzi şi comisioane a crescut cu 5,5% până la 494,5 milioane de euro.

Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a înregistrat un nivel de 14%, comparativ cu 26,7% anul trecut.

La nivel de grup, Erste a înregis­trat, în primul semestru al acestui an, un profit operaţional de peste 1,991 miliarde euro, în creştere cu 12,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, şi un profit net de 471,9 milioane euro, în scădere cu 4% comparativ cu primele şase luni ale anului trecut, conform informaţiilor transmise de bancă. Raportul cost/venit s-a îmbunătăţit la 48,8%, de la 52,5% în primul semestru din 2009.

Profitul operaţional obţinut s-a datorat creşterii importante a veniturilor operaţionale, cu 4%, până la 3,89 miliarde euro, precum şi scăderii cheltuielilor operaţionale cu 3,2%, până la 1,898 miliarde euro.

Venitul net din dobânzi s-a majorat cu 7,2%, ajungând la circa 2,685 miliarde euro, ca urmare a îmbunătăţirii marjei de dobândă la 3,04%, faţă de 2,92% în primul semestru din 2009. Venitul net din comisioane a crescut semnificativ, cu 8,6% în prima jumătate din 2010, până la 965 milioane euro, pe baza majorării veniturilor din comisioanele rezultate din operaţiunile cu valori mobiliare şi din plăţi. Venitul net din tranzacţionare a scăzut cu aproape o treime, până la 240 milioane euro, comparativ cu rezultatul excepţional din S1 2009.

După încetinirea substanţială a ritmului de creştere a creditelor neperformante în cea de-a doua jumătate a anului 2009, rata de formare a creditelor neperfomante a rămas şi în primele şase luni la acelaşi nivel scăzut. Astfel, rata creditelor neperformante raportate la împrumuturile către clienţi a atins nivelul de 7,3%, faţă de nivelul de 5,9 % înregistrat la 30 iunie 2009. Rata de acoperire a creditelor neperfomante s-a îmbunătăţit uşor, cifrându-se la 59,7%, comparativ cu 55,2% la 30 iunie 2009.

Profitul net după impozitare şi plata intereselor minoritare a scăzut cu 4,1%, de la 492,1 milioane euro, la 471,9 milioane euro în S1 2010, influenţat de scăderea altor profituri operaţionale şi de majorarea profitului net atribuibil acţionarilor minoritari. Rentabilitatea capitalului angajat (cash) a scăzut ca urmare a majorării substanţiale a bazei de capital de la 9,7% în anul 2009, la 7,5% în 2010.

Andreas Treichl, şeful "Erste Bank", consideră că banca nu va avea nevoie vreo majorare a capitalului pentru a îndeplini cerinţele de capital mai restrictive prevăzute în cadrul planificatelor reglementări Basel III.

"Exclud că vom avea nevoie să efectuăm o majorare de capital pentru a îndeplini cerinţele Basel III. Nu vom avea nevoie de asta", a afirmat şeful "Erste".

Acesta a adăugat că nu va mai fi necesar un ajutor de la stat aşa cum a primit în 2009 pentru consolidarea situaţiei financiare în timpul crizei financiare mondiale şi intenţionează să achite banii.

"Erste Bank" a primit un ajutor de la statul austriac, în perioada de vârf a crizei, în valoare de 1,22 miliarde de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb