EUGEN TOMAC: "Toată scena politică din ţara noastră arată ca o mare minciună"

V.G.
Politică / 12 noiembrie 2022

"Toată scena politică din ţara noastră arată ca o mare minciună"

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat astăzi că scena politică din România arată "ca o mare minciună" şi că PSD şi PNL poartă vina în egală măsură pentru situaţia în care se află ţara, relatează Agerpres.

Preşedintele PMP a amintit că formaţiunea sa este a treia în ţară, după PSD şi PNL, în ceea ce priveşte numărul aleşilor locali şi că, în 2020, a fost pentru prima dată când un partid cu infrastructură solidă la nivel naţional şi cu peste 2.000 de aleşi locali a rămas în afara Parlamentului, afirmând că acest lucru s-a întâmplat în urma unui "aranjament" între toate partidele.

"În 2020, PNL şi-a făcut campanie cu un mesaj mincinos: 'Votaţi PNL, ca să nu câştige PSD!'. Ce avem la guvernare? PSD-iştii au strigat 'Jos Iohannis, aşa nu se mai poate!'. Unde sunt PSD-iştii? Evident că toată scena politică arată ca o mare minciună. Unde suntem la ora actuală? Cu preţurile explodate în aer, fără infrastructură, cu autostrăzi pe hârtie, votate prin legi, cu o ţară care a fost pusă pe un program politic electoral "România educată" şi de la 'România educată' am ajuns la România 'fără frecvenţă'. (...) Este inacceptabil punctul în care suntem astăzi şi acesta este motivul pentru care eu împreună cu colegii noştri am hotărât să nu desfiinţăm acest partid, ci să încercăm să-l reorganizăm şi să contribuim la construcţia unei alternative credibile pentru România, pentru că 2024 nu va fi aşa cum vor PSD şi PNL, 2024 va fi aşa cum vor românii. (...) Ce fac aceşti oameni este inacceptabil. Privesc bugetul ţării ca pe o pradă, nu le pasă de absolut nimic. Dovada cea mai bună este că PSD şi PNL s-au porcăit în cel mai mizerabil hal şi astăzi se înţeleg de minune, doar mimează neînţelegerile", a spus Eugen Tomac.

Liderul PMP a criticat faptul că Guvernul preferă să se împrumute, în loc să utilizeze banii europeni pe care îi poate accesa şi a dat asigurări că, în momentul în care PMP va reintra în Parlament, va promova o lege prin care guvernele să fie obligate ca atunci când fac împrumuturi mari să organizeze în prealabil referendum.

Tomac a participat, astăzi, la Conferinţa Judeţeană a PMP Vaslui, în cadrul căreia a fost stabilită conducerea filialei judeţene a partidului şi le-a cerut colegilor săi să se implice pentru organizarea de structuri în toate localităţile judeţului, astfel încât să poată obţine rezultate mulţumitoare la alegerile din 2024.

Maricel Gangu a fost desemnat preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PMP Vaslui, el fiind votat în unanimitate de cei 220 de delegaţi prezenţi la conferinţa de alegeri.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Domnule, asa este.

    Trebuie readus in fata pe scena politica, marele Perov, ca sa se limpezeasca el apele din politica si in Romania.  

    Dar, oare de ce i-au zis securistii Petrov, nu cumva l-au botezat asa rusii si ei doar l-au adoptat.

    Cine stie ce ne mai rezerva istoria.  

    PSD , PNL , UDMR , USR aceiasi mizerie !

    1. si USR ?

      Cine a dat usr-ul afara de la guvernare?

      Iohanis-sluga psd+pnl+udmr. 

      intreaba-l pe vladut voiculescu , pe mihaila , andreea Moldovan , ghinea pupilul lui macovei adica al lui soros , ajunge !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb