EURO 2020 Şeful Guvernului, mulţumit de lucrările de la stadioanele Ghencea, Rapid şi Arcul de Triumf

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 19 noiembrie 2019

Şeful Guvernului, mulţumit de lucrările de la stadioanele Ghencea, Rapid şi Arcul de Triumf

Găzduirea de către ţara noastră a unei grupe din cadrul turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 nu este pusă în pericol, deşi lucrările nu sunt în parametri stabiliţi, a declarat, ieri premierul Ludovic Orban, cu prilejul unei vizite efectuate la arenele din Ghencea, Giuleşti şi Arcul de Triumf.

Şeful Guvernului a spus: "'Scopul prezenţei mele e să mă asigur că pot fi finalizate aceste lucrări pe care ne-am angajat că vor fi finalizate. În 2014 noi ne-am angajat să îndeplinim un set de condiţii pentru a putea organiza cele patru meciuri de la Campionatul European. Practic, se poate spune că timp de patru ani nu s-a făcut aproape nimic. Deşi toată lumea ştia că noi avem nişte angajamente luate pe care trebuie să le îndeplinim".

Orban a precizat că nu îşi imaginează ca proiectul construcţiei căii ferate care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni să fie oprit definitiv printr-o decizie a instanţei. Prim-ministrul a arătat: "În afara stadioanelor, mai avem angajamente care sunt legate de finalizarea Aeroportului Otopeni, de calea ferată care în momentul de faţă se confruntă cu un posibil blocaj cauzat de o acţiune în instanţă. Sperăm să deblocăm proiectul, chiar în această dimineaţă am discutat cu ministrul Transporturilor referitor la soluţionarea atât a proiectului aeroportului, cât şi găsirea unei soluţii care să ne permită finalizarea lucrărilor la calea ferată. Acum constructorul nu se poate plânge pentru că are front de lucru cu excepţia acelei suprafeţe care e disputată şi asupra căreia instanţa va trebui să se pronunţe. Oricum, nu pot să-mi imaginez o decizie care să nu permită efectuarea lucrărilor. În ceea ce ne priveşte pe noi, trebuie să ne asigurăm că toate lucrările care au demarat se vor derula în conformitate cu programul de lucru. Şi cel puţin acele lucrări care pot fi finalizate, să fie finalizate".

Şeful Guvernului a spus că mobilizarea constructorilor este foarte bună, dar întârzierile au fost cauzate de fazele de pregătire, premergătoare fazei de construcţie. Orban a menţionat: "Aţi văzut şi la Arcul de Triumf că, practic, a trebuit mărită suprafaţa pentru a respecta standardele, la Steaua, practic, s-au pierdut ani buni degeaba, dar, din momentul semnării contractelor, emiterii ordinelor de începere a lucrărilor, mobilizarea constructorilor e o mobilizare bună şi vom urmări ca să aibă tot ceea ce au nevoie pentru a finaliza lucrările în termen".

La plecarea de la şantierul stadionului Giuleşti, Ludovic Orban a fost abordat de un grup de suporteri ai echipei Rapid care i-au sesizat faptul că viitoarea arenă de fotbal va avea o capacitate mai mică decât vechiul stadion. Premierul a precizat: "Sunt nişte standarde care trebuie respectate. În proiectul vechiului stadion nu au figurat, iar toate limitările sunt limitări care sunt date de suprafaţa efectivă, pentru că ai limitare la calea ferată. Proiectul este un proiect care este făcut în baza studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici. Eu nu vreau să vă spun decât că vreau ca stadionul să fie la standarde europene".

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo întârzie să înceapă, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, cel mai probabil în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb