Euro - în declin, după zece zile cu maxime istorice consecutive

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 octombrie 2007

Moneda unică europeană s-a depreciat ieri, pe pieţele externe, în raport cu dolarul, ca reacţie la faptul că preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) şi-a exprimat neliniştea faţă de consecinţele aprecierii euro asupra exporturilor din regiune, mai precis a politicii dolarului slab, care nu deranjează administraţia SUA. Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, s-a alăturat liderilor europeni care au adresat un apel Statelor Unite, să ia măsuri în vederea aprecierii dolarului, întrucât slăbirea puternică a acestuia în raport cu moneda unică generează mari temeri legate de economia zonei euro. Astfel, liderii europeni nu vor de la Washington doar declaraţii privind încurajarea dolarului.

"Am mai spus-o şi o repet: am observat cu atenţie maximă că ministrul finanţelor şi banca centrală a SUA s-au pronunţat pentru un dolar puternic, în favoarea intereselor Statelor Unite", a precizat Trichet.

Analiştii spun că există din ce în ce mai multe temeri printre liderii europeni privind aprecierea euro faţă de dolar.

Euro a avut un curs de 1,4174 dolari ieri, la ora 6:27 a.m., pe piaţa din New York, faţă de 1,4231 dolari la finele zilei anterioare, când a urcat până la 1,4283 dolari, nivelul maxim al tuturor timpurilor. Euro a atins cotaţia maximă istorică în fiecare zi începând cu data de 20 septembrie.

Deprecierea de ieri a euro a fost alimentată şi de publicarea datelor oficiale ale UE din care rezultă că ascensiunea preţurilor europene de producţie a înregistrat, în august, cel mai mic ritm din ultimii trei ani. Astfel, în august, preţurile practicate la poarta fabricii au crescut cu 1,7% în regiune (în ritm anual), comparativ cu 1,8% în iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb