EURODEPUTATUL SIEGFRIED MUREŞAN: "Preşedinţia română a UE riscă să fie blocată"

R.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 noiembrie 2018

Siegfried Mureşan

Siegfried Mureşan

"Guvernul României va trebui să gestioneze o situaţie de criză dacă Bugetul UE pentru anul 2019 nu va fi aprobat până la finalul anului în curs"

Preşedinţia română a UE riscă să fie blocată dacă nu adoptăm bugetul Uniunii până la finalul anului, iar Guvernul României va trebui să gestioneze o situaţie de criză, atrage atenţia eurodeputatul Siegfried Mureşan (PPE/PNL).

Domnia sa a subliniat ieri, printr-un comunicat, că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (UE) ris-că să fie blocată "de facto", iar Guvernul României va trebui să gestioneze o situaţie de criză dacă Bugetul UE pentru anul 2019 nu va fi aprobat până la finalul anului în curs.

Comunicatul mai notează: "Avertismentul vine după ce Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri ai Uniunii Europene (UE) nu au ajuns, încă, la un acord privind Bugetul Uniunii Europene (UE) pentru anul 2019, iar perioada de conciliere bugetară a expirat la finalul zilei de luni. Acum, Comisia Europeană trebuie să vină cu o nouă propunere de buget, urmând ca cele două instituţii cu rol bugetar să intre în negociere directă".

Dacă nu reuşim să adoptăm bugetul până la finalul anului, se va trece la procedura bugetelor lunare, ceea ce înseamnă că, de la 1 ianuarie 2019, se va finanţa bugetul de la o lună la alta, pe baza unei proporţii de 1/12 din bugetul pe 2018, până ajungem la un acord final pe bugetul anual, situaţie fără precedent în ultimii 30 de ani, iar asta se traduce prin faptul că bugetul va funcţiona pe priorităţile din 2018 şi nu vom putea finanţa adecvat noile priorităţi aferente anului 2019, a explicat domnul Mureşan.

Europarlamentarul a adăugat: "După expirarea celor 21 de zile de negocieri aferente concilierii bugetare, nu am ajuns la un acord cu Consiliul de Miniştri ai Uniunii Europene pentru Bugetul UE 2019. Guvernele statelor membre refuză să aloce bugetul adecvat pentru creşterea economică şi siguranţa oamenilor. Responsabilă de această situaţie este Preşedinţia austriacă a Uniunii Europene, care nu a reuşit să producă consens între cele 28 de state şi să aibă o poziţie acceptabilă pentru Parlamentul European. Aşteptăm acum o nouă propunere de buget din partea Comisiei Europene asupra căreia vom începe runda finală de negocieri cu Consiliul de Miniştri. (...). Uniunea Europeană nu va putea răspunde la nevoia sporită de fonduri europene acolo unde va exista o cerere mai mare de finanţare. De asemenea, neadoptarea bugetului până la finalul anului înseamnă lipsă de predictibilitate. Beneficiarii de fonduri europene nu vor şti câţi bani vor fi alocaţi, de la o lună la alta, pe fiecare capitol bugetar. Totodată, dacă nu adoptăm bugetul anul acesta, Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, care începe la 1 ianuarie 2019, va avea de suferit şi va fi, «de facto», blocată. Spun asta deoarece vom funcţiona după bugetul din 2018, deci se va ţine cont de priorităţile anului anterior. Ca atare, nu vom putea progresa pe priorităţile noastre de mandat, oricare vor fi ele, fiindcă nu se regăsesc în bugetul din 2018. În plus, Guvernul României va trebui să coordoneze încheierea negocierilor pe bugetul din 2019, în loc să se ocupe de temele europene importante de pe agenda preşedinţiei, precum Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, pe care ar trebui să se obţină un acord înainte de alegeri, sau ieşirea Marii Britanii din UE, care va avea loc pe 30 martie".

În opinia deputatului european, actualul Guvern nu este pregătit să gestioneze, în condiţiile actuale, Preşedinţia UE, şi îi va fi cu atât mai greu să o facă dacă pe lângă aceste teme va mai apărea încă una de o importanţă şi urgenţă majoră, cum e Bugetul UE 2019.

Siegfried Mureşan cere Guvernului României să solicite de urgenţă Comisiei Europene includerea în noul proiect de buget a fondurilor necesare pentru combaterea pestei porcine africane, motivând: "Când Comisia a propus prima variantă de buget pentru anul 2019, în luna mai, boala nu se răspândise, aşa că nu au fost prevăzute fondurile necesare. Ca atare, eu am venit în august cu un amendament la proiectul de buget în care am cerut alocarea de fonduri pentru pestă. Acum, de vreme ce avem o imagine completă a efectelor pestei porcine, iar Comisia trebuie să propună un nou buget, se justifică introducerea fondurilor aferente combaterii acestei boli".

În acest sens, Guvernul de la noi din ţară trebuie să ceară "oficial şi neîntârziat" includerea banilor în buget, să ofere toată documentaţia justificativă, să demonstreze că ţara noastră are nevoie de aceşti bani şi că îndeplineşte condiţiile pentru a-i primi, a conchis domnia sa.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Singurul lucru de care mai aveam nevoie era sa avem pe cine arata cu degetul, cui pasa pisica pentru previzibilul esec deplorabil de anul viitor. Acum avem - Austria va fi fost de vina, pentru ca nu si-a terminat temele la timp. Daca le termina, guvernul dancila ar fi obtinut succese absolut epocale, ar fi fost cea mai reusita presedintie rotativa din istoria UE, absolut totul era minutios pregatit etc. etc. etc. Dar asa se intampla cand te saboteaza parsivii astia de austrieci, parca se vede si mutra diabolica a lui Soros in spate... e clar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb