Europa are o problemă: felul în care sunt "trataţi" nomazii

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 24 septembrie 2020

Inegalităţile se fac simţite în continuare în Uniunea Europeană, pe diverse paliere, în ciuda eforturilor pe care le fac autorităţile. Speranţa de viaţă a persoanelor nomade din Europa de Vest este cu zece ani mai mică decât a populaţiei generale, indică o anchetă la nivel european, care scoate la lumină sărăcia şi inegalităţile frapante de care suferă aceste minorităţi din ţările bogate ale blocului comunitar. Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) a intervievat peste 4.600 de romi, nomazi şi membri ai altor minorităţi tradiţional itinerante din Marea Britanie, Belgia, Franţa, Irlanda, Olanda şi Suedia. Raportul arată că aproape un sfert din aceşti copii trăiesc în familii în care nu există venituri suficiente pentru necesităţi de bază precum hrană sănătoasă, încălzire sau chirie. La nivelul UE, doar 6,5% dintre toţi copii suferă de astfel de privaţiuni. O anchetă anterioară a FRA printre romii din ţările din estul şi sudul UE a arătat că fiecare al patrulea rom trăieşte într-o familie care a suferit de foame cel puţin o dată în ultima lună. Raportul relevă însă că "procente neaşteptat de ridicate dintre adulţi şi copii se confruntă cu foamea" şi în Europa de Vest. Foamea afectează fiecare a cincea familie de romi şi nomazi din Suedia, în majoritatea celorlalte ţări procentul situându-se între 10-15%. "Acest raport dezvăluie greutăţile şocante pe care prea mulţi romi şi nomazi le îndură în Europa de astăzi", a declarat directorul FRA, Michael O'Flaherty, cerând guvernelor şi societăţii să rupă cercul vicios al sărăciei şi excluziunii sociale. Raportul, care mai scoate la lumină discriminare şi şomaj, a fost publicat în perspectiva datei de 6 octombrie, când Comisia Europeană îşi va prezenta noua strategie pentru egalitatea romilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pai daca nu invata,nu muncesc,fac copii cati da domnul si asteapta totul pe gratis?Sa-si faca si ei un copil,doi,sa munceasca,sa invete si apoi mai vorbim.Indienii saraci(marea majoritate a indienilor),cum traiesc?Daca vrei sa dai de pomana mancare tiganilor care cersesc,stramba din nas,vor bani.Inseamna ca sunt satui.Rogi pe popa cu colaci si el e satul de prescură.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb