Europa Centrală şi de Est ar putea deveni noul "safe haven" pentru investitori

Ziarul BURSA #Internaţional / 27 septembrie 2011

Europa Centrală şi de Est (ECE) ar putea deveni noul "safe haven" (regiune de plasamente sigure) pentru investi-tori, după ce ţările au implementat reforme structurale în urma crizei financiare, potrivit unei analize a pos-tului american de televiziune CNBC, citată de Mediafax.

Europa Centrală şi de Est este cunoscută ca versiunea "turbo" a Europei de Vest, notează CNBC. Când economiile din Vest avansau uşor, cele din Est înregistrau creşteri puternice. Când situaţia este grea în Vest, în Est este de-a dreptul oribilă.

Ţările din regiune, care în prima parte a anului 2009 se confruntau cu o oprire abruptă a investiţiilor străine, ce a condus la temeri că se vor prăbuşi şi vor trage în jos şi economia mondială, au luat măsuri drastice de a reduce cheltuielile publice şi de a-şi pune bugetele în ordine, pentru a câştiga încrederea investitorilor.

Şomajul a crescut puternic şi toate, cu excepţia Poloniei, au trecut prin recesiuni adânci. Dar statele din regiune, denumite în limbajul comun al investitorilor ECE (Central and Eastern Europe - CEE), sunt percepute ca fiind într-o formă mai bună faţă de multe state din Vest.

"Ţările din ECE au adoptat reforme structurale, încearcă să progreseze pe acest front şi au mai mult succes decât economiile dezvoltate", a declarat Peter Attard Montalto, economist pentru pieţe emergente la grupul nipon Nomura.

Ratele CDS (Credit Default Swap - costul de asigurare împotriva riscului de neplată) au fost în ultima perioadă mai mici pentru statele din ECE decât pentru cele cu probleme din zona euro. La fel, datoria publică, raportată la PIB, este mai mică.

În zona euro, datoria medie faţă de PIB este de circa 85%, în timp ce în Polonia este de 55%, în Cehia de 38%, în Ungaria de circa 80% iar în Slovacia de 41%, potrivit unor date Eurostat din 2010.

În timp ce opţiunile pentru plasamente sigure devin tot mai puţine la nivel mondial, "răţuştele urâte" din urmă cu doi ani s-au găsit în situaţia de a fi "curtate" de investitori care caută randamente bune, dar şi sigure.

Recenta măsură a băncii centrale a Elveţiei de a plafona cursul francului în raport cu euro va genera, probabil, o creştere a intrărilor de capital, situaţie care ar putea conduce eventual la o "bulă specualtivă", a spus Montalto.

În contextul creşterii îngrijorării privind Europa de Vest, perspectivele Estului par, însă, să se întunece de asemenea.

Analiştii ING au redus estimările de creştere economică pentru regiune în septembrie.

"În acest moment, toate pieţele din Europa Centrală şi de Est sunt afectate de situaţia din zona euro. Investitorii sunt mai precauţi în privinţa regiunii, mai ales cei din SUA, care au fost mai sceptici în privinţa zonei euro", a declarat Simon Quijano-Evans, economist şef la ING.

Totuşi, analiştii ING au adăugat că tendinţa de convergenţă în privinţa ratingurilor, respectiv retrogradarea ţărilor dezvoltate şi creşterea calificativelor celor emergente, face atractive obligaţiunile economiilor emergente.

"Rezervele valutare din ECE au început să crească destul de bine. Nu au tipărit bani, cum fac SUA, Banca Centrală Europeană, China şi alte ţări, astfel că dobânzile sunt stabile iar inflaţia coboară", a declarat preşedintele Templeton Emerging Markets Group, Mark Mobius.

În urmă cu numai câţiva ani, inflaţia ridicată era o problemă dificil de depăşit în statele ECE, aflate în proces de deschidere a economiilor şi de încurajare a competiţiei.

Cu unele excepţii, inflaţia din regiune este comparabilă, sau chiar mai scăzută, decât în economiile mai dezvoltate ale Europei.

Inflaţia redusă ar trebui să ajute regiunea să lupte cu efectele unei încetiniri economice în zona euro şi în SUA, ca urmare a recuperării cererii de consum, odată cu puterea de cumpărare reală, potrivit unei recente note pentru investitori a UniCredit.

Grupul italian a revizuit în scădere prognozele de creştere pentru regiune în acest an şi în 2012, dar a explicat că riscurile nu sunt atât de ridicate, deoarece deficitele de cont curent au fost corectate şi a avut loc o parţială consolidare fiscală.

În pofida datoriilor relativ mici, "problema în Europa de Est este că o mare parte a acesteia este denominată în valută", a declarat analistul UniCredit Gyula Toth.

Dacă monedele naţionale se depreciază, datoria, chiar şi cea publică, devine mai greu de plătit, "astfel că este o problemă de sustenabilitate", a spus Toth.

Oportunităţile de investiţii diferă de la ţară la ţară, afirmă analiştii. Cehia a fost numită "Elveţia Europei de Est", bursa de la Varşovia este printre cele mai mari din regiune, Slovacia este considerată un centru al industriei auto, iar investitorii urmăresc Ungaria pentru a vedea dacă guvernul va înceta să implementeze măsuri care alungă capitalul străin.

Chiar şi cu aceste diferenţe, soarta economică şi politică a regiunii este inseparabilă de cea a "surorii mai mari", Europa de Vest, iar est-europenii au început să se teamă că lipsa de autoritate ar putea fi fatală Uniunii Europene pe termen lung.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb