EVENIMENT: UN FILOSOF DESCOPERĂ PIAŢA DE CAPITAL! Liiceanu contra ASFodeu

MAKE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 februarie 2014

Liiceanu contra ASFodeu

Una dintre cele două instanţe morale de care dispunem în mass media - Gabriel Liiceanu - a descoperit piaţa de capital, într-o scrisoare deschisă adresată, ieri, vicepreşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară Daniel Dăianu, cerându-i să-i explice cum admite "obscenitatea" veniturilor sale salariale:

"Scriindu-vă, încerc să-mi stăpânesc şocul de primă instanţă pe care i-l dă oricui întâlnirea cu cifrele acelea salariale aproape magice, desprinse parcă dintr-un basm arab al zilelor noastre (14 mii de euro pe lună! 72.000 de euro sau 68.000 de euro pe noiembrie şi decembrie 2013, rezultaţi din «suplimentarea cu prime de vacanţă şi prime de sfârşit de an»!)."

În mod normal, Gabriel Liiceanu deţine proprietatea termenilor pe care-i vehiculează, astfel că îi voi lua spusele într-un sens deloc metaforic.

Oricine este şocat de cât de mari sunt salariile din ASF?

Nu, nu oricine este şocat de cât de mare ar fi un salariu de 14 mii de euro pe lună; de pildă, Tim Cook, de la Apple Inc., după ce a ridicat un salariu de 377.996.537 dolari, în anul 2011, ar fi şocat să primească doar 168.000 euro.

Şi-ar da demisia.

Vreau să spun că "mare" şi "mic" sunt relative şi sunt convins că Liiceanu ştie asta (de altfel, îşi continuă scrisoarea cu o migăloasă comparaţie între ce au de făcut ai noştri, pe piaţa noastră subnutrită, faţă de ce au de făcut supraveghetorii din pieţele dezvoltate şi cum ai noştri sunt mai bine plătiţi decât ai lor - Doamne, ce sarcină pentru un filosof!); prin urmare, exprimarea "cifrele acelea salariale aproape magice, desprinse parcă dintr-un basm arab" reprezintă simplă retorică - paie ca să aprindă vâlvătaia proletară.

Desigur, aşa este, comparaţiile evidenţiază obscenitatea veniturilor salariale ASF - comparaţia cu ceea ce au de făcut şi cu ceea ce efectiv fac, comparaţia cu veniturile româneşti, comparaţia cu veniturile omologilor.

Dar, este asta vreo noutate?!

Mi-ar plăcea să spun că "BURSA a atras atenţia asupra....", dar, de data asta, ar fi un adevăr incomplet; întreaga presă a vuit, mereu, ani de zile, despre cât de mari sunt salariile din CNVM şi ce treabă proastă face.

Gabriel Liiceanu este doar ultimul venit.

Se spune că Epimenide cretanul ar fi dormit cincizeci de ani, într-o peşteră, iar când s-a trezit, a spus: "Toţi cretanii sunt mincinoşi".

Ei bine, Gabriel Liiceanu a dormit mai puţin, l-a luat somnul doar vreo douăzeci de ani şi când s-a trezit a spus: "Salariile ASF sunt obscene!".

Că a dormit adânc este sugerat de aproximaţia lui că CNVM datează, "probabil", din anul 2005.

N-a greşit decât cu unsprezece ani.

Liiceanu a lipsit la sutele de milioane de dolari spoliaţi, prin fondurile mutuale, în 1996, sub oblăduirea CNVM.

A lipsit şi la spolierea sutelor de milioane de dolari din FNI-ul anului 2000, sub aceeaşi oblăduire.

Domnul Liiceanu nu s-a mirat că, după cele două jafuri asupra a sute de mii de investitori mărunţi, fiecare, CNVM a primit puteri sporite şi a primit dreptul să intre în conflict de interese, prin lege; să-şi alimenteze salariile din comisioanele aplicate activelor fondurilor de investiţii pe care le supraveghează (adică, dacă ar constata falsificarea activelor, atunci ar trebui să renunţe la părţi enorme din salarii).

Dar de ce s-a trezit Liiceanu, acum?

Când dormi adânc şi îndelung, nu te mai trezeşti decât atunci când cineva te scutură zdravăn.

Pe Liiceanu l-a scuturat Băsescu:

- Gabi, Gabi, trezeşte-te!

- Ce? Cine? Cum? Când? Unde?

- Ăştia de la Asefeu pun Astra sub supraveghere!

- Asfodeu?! Aoleu! Astrele în pericol?!

- Da, Gabi, ce bine te pricepi! ASF este un imperiu diavolesc, cu coloană vertebrală în USL, care-şi trimite, acolo, nevestele şi toate cotoroanţele să acopere cu mături zburătoare lumina Astrei lui Adamescu. Hai, nu sta-ncremenit în proiect!

- OK, am să-i scriu lui Daniel, pe zid, "Mene, Mene, Tekel, Upharsin" şi el va înţelege că Regatul Babilonului va fi cucerit de o alianţă dintre mezi şi perşi.

Aşa s-a născut Scrisoarea deschisă.

Restul este adaptare la detalii concrete - scrisoarea i-a fost adresată lui Daniel Dăianu, iar nu lui Daniel Belteshazzar [n.a. - vezi "Cartea lui Daniel", cap.1-3].

Da.

Gabriel Liiceanu şi Traian Băsescu au dreptate.

ASF este o instituţie de cumetrie.

Salariile din ASF sunt disproporţionate.

Dar numai aparent.

Salariile din ASF sunt proporţionale cu altceva decât se chinuie să compare Liiceanu.

Ele sunt proporţionale cu atât cât se fură în România.

Nu poţi să pui supraveghetori asupra unor pieţe şi să nu-i plăteşti corespunzător cu cât se fură pe ele.

Dacă nu se fură, atunci nu ai nevoie de supraveghere.

Dacă se fură puţin, atunci pui, acolo, nişte controlori şi le arunci nişte grăunţe.

Dar, dacă se fură mult...ehei!, atunci angajezi, mata, vreo 500 de neveste şi cotoroanţe şi le plăteşti bine să nu facă nimic, să nu deranjeze pe nimeni şi-i plăteşti pe şefi cu salarii de peste 100 de mii de euro.

Cum altfel să vinzi Alro cu 10 milioane de dolari, în anul când, în conturi, are 54 de milioane de dolari?

Cum altfel să distrugi Oltchim-ul, aducându-l de la valoarea de două miliarde de dolari, la nimic?

Cum să transformi datoria irakiană, din 2,2 miliarde de dolari, în 600 de milioane?

Cum să privatizezi Editura Politică şi să o transformi în Humanitas?

Cum, dragă domnule Gabriel Liiceanu, să aduci o ţară fără nici o datorie şi cu un excedent bugetar de 3 miliarde de dolari, în 1990, la o datorie de 70 de miliarde, astăzi?

Cum?

Plătind salarii enorme la ASF?

Nu, domnu', nu.

Când auzi că toată lumea fură dintr-o casă, atunci să ştii că este părăsită.

Sau a luat foc şi oamenii salvează ce se poate.

Ţara arde.

Noapte bună!

NOTA AUTORULUI

Mi-am început articolul cu cuvintele "Una dintre cele două instanţe morale de care dispunem în mass media...".

Cu siguranţă, ştiţi care este cealaltă instanţă.

Dacă nu, atunci vă dau o indicaţie; omul, cică, s-ar fi retras, dar apare la momentele cheie, în chip de oracol.

Acum oracolează, ritos, despre criza guvernamentală.

Mulţumesc!, aş fi zăpăcit dacă s-ar abţine.

Opinia Cititorului ( 73 )

  1. Make, esti meserias! Bravo!

    1. pentru ordinul 1286/2012, 213/2013, instructiunea 6/2011 sau 1/2013. Cand esti in casa europeana si trebuie sa te supui brutei numita IFRS 4 nu vorbesti de valoarea fortelor naturii la fel cum ignorand letopisetul IAS 29 nu vei avea o doua sansa sa reformulezi propozitia IN ESENTA IDENTIC :-). Mr. Cinteza de la Blackrock a spus odata CUNOASTE-TI RISCUL Se pare ca domnnii respectivi au luat povvata domnului Anghel , dar au incurcat regulamentele europene cu situatiile financiare si de aceea probabil nu le-au citit, considerand ca nu au primit in discount suficient :-)

      sunteti idio ti-ai idee make?

      puteai sa formulezi si astwl pentru a arata ca esti cultivata :-)

      brodeaza pe langa textul Liiceanului, are si observatii pertinente, mai da si la pedale...spune lucruri adanci pe alocuri. e Make, stie ovreiul cu condeiul!

      decat sabia ta marete Spartacus. Iar o fraza a lui Make este mai plina de invataturi decat intregul interviu al doamnei Gheorghe.

    Nu e prima oara cand Make puncteaza magistral. A facut-o la timp in ceea ce priveste bail-in-ul si cateva alte subiecte interesante.

    De data aceasta, chiar daca o face tarzior(trebuie sa-i intelegem totusi si instinctul nativ), o face intr-un mod impecabil, aruncand in derizoriu tot angrenajul de rahat al propagandei basiste. O propaganda in care cuplul tragicomic "Preshu-Liki" joaca rolul polului de moralitate, al autoritatii intelectuale supreme.

    Bravo Make!  

    Cind ai creierii aprinsi -vezi Copp-adevarul dauneaza grav si te scarbeste sa-l mai afli.

    Da...clar ,Basescu e de vina pentru cloaca de la ASF..el da ORDONANTE DE ORGENTA sa il puna pe Rusanu .....cand vezi cum leaga ei acu cu ASTRA te apuca de ameteala.....politicieni de doi bani...in loc de profesionalism

    Inainte de ASF- venituri de 400.000 - 500.000 Euro/ pe an, la membri consiliului CSA.De ce? Ca sa nu controleze piata asigurarilor.

    A compara salriul unui lider al Autorităţii de Supraveghere Financiară cu al unui lider de la Apple Inc. nu e corect din start. Primul isi ia salariul din taxele noastre si trebuie raportat in consecinta la salariile contribuabililor, pe cand cel dintr-o firma privata ... sa faca ce vrea, nu ne deranjeaza! Doi la mana: chiar si atunci cand o sa aduca ASF acelasi profit direct ca si Apple Inc. in conturile sale (ceea ce nu e posibil, evident), ei bine, chiar si atunci nu putem discuta, facand o asemenea comparatie. E incorect.

    1. Gica Hagi ce spune despre ASF?Cert este ca iau stricat jucaria lui Basescu.

      N-ai fost atent.

      Make stie ca sint de necomparat, dar ridiculizeaza tirada retorica scapata de sub control, care generalizeaza ilicit (soc pentru oricine, deci si pentru Tim Cook). 

      Da, da' Sova? Sova ce zice?1?

      Corect.

      M-am bazat pe faptul ca Liiceanu stie logica. 

    Nu trebuie vorbit despre salariile ASF ci despre suma salariilor membrilor ASF , pentru ca ei primesc salarii si din alte parti (intrebati-l pe domnul din dreapta). Va rugam deci sa publicati suma salariilor membrilor ASF

    1. Declaratiile de avere ASF si BNR: salariile, conform fisei fiscale.

      Acum fa socoteala, daca poti. 

      Va rugam sa aveti in vedere si Academia Romana.

      Va rog si TRANSGAZ si ROMGAZ si ELECTRICA si, si ....... 

    Pana la urma scrisoarea tarzie a domnului Liiceanu este un lucru bun !

    Mai greu ii va fi domnului Daianu sa gaseasca o explicatie plauzibila si sa demonstreze ca ASF- ul nu este o CLOACA fara sa-si dea demisia impreuna cu toata conducerea ASF. Oameni noi neinregimentati si incuscriti politic, fara p.c.r., fara neveste, nepoti, secretare si amante numiti in 30 de zile maxim la conducerea ASF si avand obiectiv clar pentru urmatoarele 3 luni dezinsectia institutiei de capuse si alte insecte cu cip, apoi sa-si faca treaba pentru care ASF exista : autorizare, reglementare, supraveghere și control.  

    Romania este blina de fel si fel de agentii si comisii girate si pitite de guvern care sunt pline de personal bine platit si care nu fac mai nimic. 

    Un ASF care transat problema administratorului de la FP, ar fi preintampinat si rezolvat cazul Harinvest si acum Astra si-ar fi meritat niste salarii raportate la dimensiunea pietelor supravegheate dar nicidecum cele prezente. Daca domnul ursache ar fi avut un salariu de 5000 de euro pe luna atunci ar fi existat inca trei oameni tineri dornici de cariera in ASF la supraveghere platiti cu 1000 de euro si in mod sigur ar fi vazut inceputurile si ar fi starpit din fasa cum se spune hotiile de la Harinvest, SIFuri si Astra. Asa domnul Ursache are o activitate in ASF numita neglijenta in serviciu si incompetenta care este si nesimtit de bine remunerata in raport cu realizarile. 

    Daca maine as prelua conducerea ASF cred ca primele masuri urgente de luat in primele trei luni ar fi : 

    1.Salarii decente si transparente. Reducerea salariilor la maxim 6000 de euro si minim 800 euro si ponderarea acestora cu un indice care sa cuprinda marimea si complexitatea pietelor supravegheate. 

    2.ASF institutie deschisa si integra. Plecarea la cerere a celor care stiu ca nu faca fata jobului, concurs pentru toate posturile si crearea in toate departamentele a 1-2 posturi entry level pentru tinerii absolventi. 

    3. Taxe si comisioane mai mici. Reducerea in prima faza la jumatate a comisioanelor platite de entitatile supravegheate. 

    4. Fisa postului cu atributii si responsabilitati pentru toate posturile din ASF de la portar pana la presedinte.

    5.Colaborarea cu institutiile abilitate pentru toate cazurile de santaj, mita si incalcari ale legislatiei si bineinteles concedierea purtatorului de cuvant pentru comunicatul de ieri. 

    1. Multumesc domnule Theraflu pentru opinia dumneavoastra echilibrata si constructiva.

      Repezinta o completare necesara a articolului meu, asa ca va propun sa fim coautori.

      Eu va multumesc !

      Uneori in fata dezechibrelor de la cer la la pamant este greu sa ai o opinie echilibrata si de aceea orice completare pe forum este binevenita.  

      Cu execeptia computerelor si imprimantelor din ASF care au evoluat, aceasta ASF este aproape aceasi institutie primitiva si opaca AVM de acum 20 de ani doar ca are acum si know-how-ul hotiillor de la asigurari.

      biine zis!

      Vai draga tovarase coautor! Puneti de-un CAP? este buna munca in devalmasie. 

      Draga Anonim,

      unde este un CEAPE, exista si un MAT(m-am gandit ce o fi insemnat si banuiesc a veni de la Magazin Alcool si Tabac). Suntem promotori pentru whisky Markter, vodka Absolut si tuica Walachei. Vorbim la Muzeul Taranului Roman sa inchiriem un birou. Maestrul este presedinte, Theraflu secretar general, eu dau concurs pentru centralist. Cum sa numim totusi aceasta cooperativa? Astept raspuns pentru ca sa pot face panourile publicitare... 

      Pai MAT in ducea limba romaneasca inseamna opac; gaseste ceva pe masura, sa vedem cat esti de iluminat su de mat. MAT mai inseamna si KAPUT; asta la sah, asa ca grija..... 

      Esti specializat pe "centralist" adica ala care face legaturile/trage sforile??

      Ineresanta definitie ai dat la CEAPE si la MAT: ce sa intelegem? ca trioul MAKE, TERAFLU si BESTEA este cooperative specializata in Alcool si Tabac? Poti sa pui panourile publicitare,buna reclama! sunt curios da Make iti va da un bonus. 

    Din articolul de fata se desprind doua probleme, una directa, cea a salariilor membrilor ASF, platite din buget si o a doua, ce-i drept, subanteleasa si anume de unde se finanteaza dl Liiceanu si ziarele in care publica, adica este vorba de cele 23 mil euro cu care Astra a finantat RL, bani din care, mai mult decat probabil, s-a infruptat si dl Liiceanu. De fapt nemultumitii de ASF din comentariile de mai sus sunt mai mult ca sigur, fripturistii Astra din presa aservita unei anume tabere politice.Eu sunt unul din cei 2,5 mil de romani care au platit prime de asigurare la Astra si, fara a fi cerut-o, nu mi-a platit nimeni nici o friptura, ba mai mult aflu ca nici autoturismul avariat nu mai pot sa-l repar pe banii de asigurare.

    Odata am ascultat povestea unui hot de masini ce actiona in Germania, care se plangea de faptul ca si-a adus cel mai tare tip de BlauPunkt pe care l-a montat pe Dacia sa din Bacaau si care a fost furat de "smecherii" din Bacau. Daca as fi urat Germania l-as fi apreciat pe hotul roman, daca i-as fi urat pe bacauani l-as fi indreptat pe cetatean la Politie, dar, mi s-a parut ca hotului de hot i-e frica ! In rest, cat e Romania, atata-i si ...IPOCRIZIA ( am vrut sa spun hotia) 

    As puteafi de acord cu Make dintr un anumit punct de vedere.De ce insa ,daca e corect asa,au dat inapoi si si au injumatatit de doua ori salariile?

    Mda, recunosc, magistrale concluzii. Mor cand ma gandesc ca sunt adevarate. Numai ideea aceea cu trecerea de la excedent la datoria imensa, ma face sa ma revolt! Intreb: de ce a fost omorat Ceausescu? Atunci nu stiam, dar acum, dupa 24 de ani, de ce nu putem trage la raspundere pe absolut toti cei care s-au imbogatit intre timp, din micsorarea valorii tuturor lucrurilor din Romania? Si care au determinat ca Romania sa ajunga datoare cu 70 miliarde? Pai asta ar fi revolutia adevarata, revolutia bunului simt impus. Rezultatul dictaturii lui Ceausescu a fost excedentul economic, pana in 1989. Rezultatul dictaturii criminalilor acestuia a fost Romania de astazi, indatorata, cu bogatii ei impertinenti, cu libertatile pe care le avem, cu frustrarile pe care le avem, cu iluziile pe care le avem. O fi bine, o fi rau? Or fi unele bune, altele rele? Cine are intelepciunea sa taie, sa ierte, sa repare, sa fie un om adevarat? Cine are puterea de a ierta si de a alege "graul de neghina"? Cine are puterea de a trece peste adevarul crud si sa-i puna pe toti la treaba? Sa ia inapoi macar jumatate din ce-au furat, sa-i ajute apoi sa-si faca cu mana lor ce pot? Sa reduca somajul in Romania cu 100.000 de persoane, punandu-i la munca, la constructia infrastructurii care ar ridica Romania cu 30 de ani in ochii tuturor investitorilor? Cine?

    Cand tac intelectualii nu e bine, ca de ce tac si nu se implica. Cand vorbesc iar nu e bine, ca sunt basisti. E foarte bine ce a scris Liiceanu, e foarte bine ca s-a documentat inainte, e foarte bine ca l-a atacat pe tovarasul Daianu. Poate de data asta tambalaul creat in jurul ASF se intinde si la societatile reglementate, poate mai cad niste capete si de acolo si se curata cat de cat pietele financiare. Iar daca facem un picut de istorie contrafactuala, ce s-ar fi ales de editura politica daca nu o lua Liiceanu?

    1. Sa ridice piatra cel fara de pacat.

      Poate ca am raspuns prea criptic, asa ca explic: daca atacul asupra mirsaviei este dat de un pacatos, atunci nu avem de a face cu o restaurare a dreptatii, ci cu o rafuiala.

      Imi permit o mica rautate, totusi in gluma: sunteti de aceeasi parte a baricadei cu herr Daianu, cel putin intr-o privinta :)

      La tine e bine ca l-a atacat pe unul din USL, asta iti place. Sa-l faci tovaras pe Daianu, e o ineptie, dar la basisti merge, pentru ei toti sunt comunisti, mai putin basescu si pora. Poate cauti si-l revezi pe Liiceanu in MAN cum aplauda cu sarg cuvantarile lui Ceausescu... ca un brav tovaras, coleg cu bravul comandant de nava basescu, multi ani secretar de partid. PCR. Iar editura politica , data cadou sau spaga lui Liiceanu de pretenul Ministru nu stiu ce se alegea. Poate trebuia sa ai dea cadou si Dacia lui Liiceanu, sa nu se aleaga praful... In general, intelectualii nu sunt basisti Dan. Problema e ca cei ce sunt basisti au goarna mare, acoperindu-i pe cei cu bun simt.

      Este adevarat ca dl.Make poate fi cosiderat "prieten de suferinta"cu Daianu!Dar,articolul,vrem nuvrem,este extraordinar!Mai ales cu privatizarea Editurii Politice.Ce tupeu "obraznic"poate sa aiba acest asa zis filozof!Rade ciob de oale sparte! Felicitari,d-le Make!Chiar sunteti un senior!

      Gura pacatosului adevar vorbeste; Make nu vorbeste, Make se rafuieste. 

      Cum adica "pretin de suferinta" ? nu-s doi contra SIMA? ori sufera, ori lupta..... 

      Make vorbeste si tu te oftici.

      Make postuleaza si comentacii spumeaza. Nu toti. Cei intelepti SAVUREAZA :-)

      Iti dau dreptate! in mod sigur Sima SAVUREAZA si JUBILEAZA. 

    Nu prin salarii mari convingi un functionar sa nu fure, ci prin pedepse mari. Dar Make Fraieritul, e un mic frustrat care se crede un mare smecher :-).

    1. Nici macar n-ai reusit sa intelegi ce spune Make. Ia Abecedarul, nu citi texte complexe.

      Un om care isi pierde proprii sai bani pe piata financiara are pretentia sa ne invete cum stau lucrurile in economie?! El nu-si cunoaste propria meserie dar isi da cu parere despre altii. Penibil!

      "Omul"nu si-a "pierdut" banii, ci a fost furat.

      In istoria mea, nu gasiti cu ce altceva sa ma "compromiteti", decit cu faptul ca Sima m-a furat. 

      Ma bucura, asta da masura "pacatelor" mele. 

      Si mai gresesti inca intr-un loc: niciodata nu scriu ca sa invat pe cineva, ceva; nu fac decit sa imi comunic opinia. 

      Imi dai voie sa imi spun opinia? 

      Sau daca m-a furat Sima, atunci nu mai am drepturi cetatenesti?

      Penibil! 

      Vizualizarea acestui articol imi depaseste asteptarile; el continua sa fie citit si comentat chiar si astazi, a doua zi dupa publicare.

      De aceea, gasesc nimerit ca, dupa interventia de la numarul 13.2, sa precizez ca "meseria" mea nu este nici cea de economist, nici cea de jurnalist (de altfel, nici nu consider ca jurnalismul ar fi o "meserie", ci, cel mult, o ocupatie).

      Sint convins, insa, ca, pentru autorul interventiei 13.2, nu conteaza nici asta si nici ca Sima m-a furat. 

      draga anonim,

      deoarece conform rapoartelor financiare ale firmelor SNP,FP,PETROM, SIF1 valoarea actiunilor ar fi trebuit sa aiba alta oglindire. Totusi realitatea ne invata altceva. Inseamna acest lucru sa ne convinga a renunta la a cumpara actiuni sau ai convinge pe cei care au dus la aceste anomalii ca zicala lui nea Cinteza de la Blackrock e demna de luat in seama "CUNOASTE-TI RISCUL".  

      Pentru domnul Daianu, faptul este insa mult mai rusions decat pentru Dvs., deoarece domnul Daianu: 

      s-a lasat prostit ....... de propriile TAMEPENII ACADEMICE = UNIVERSITARE, adica de: 

      CRETINISMELE SLEFUITE = ILUSTRE ! 

      ..... la fel cum si Jean Valjean, a ajuns din infractor comisar de politie ! 

      .... jean valjean a ajuns chiar primar, adica sef de sef de politie ! 

      Mare dreptate a avut Maestrul Gheorghe Dinica, atunci cand intrebat fiind despre numarul profesionistilor-intelectualil or veritabili-autentici din Romania, acesta a afirmat ca sunt: 

      " Cateva mese, domnule ! " 

      Crede-ma, imi cunosc cazul mai bine: nu am fost nici fraierit, nici escrocat, ci furat.

      Contractul meu este diferit de al celorlalti pagubiti, astfel ca, in cazul meu, Sima a furat.

      Vei vedea asta, cind se va judeca. 

      ..... vreodata in locul tau, pentru ca tu sa poti dormi  

      - adica: SA POTI FURA SOMNUL ALTORA - 

      o viata intreaga ! " 

      .... din = cu banii-munca altora ! 

      Conform principiului relativitatii einsteiniene: 

      " Nimic nu se castiga, nimic nu se pierde, ci totul se ................... FURA = Trans_Forma !" 

      ......... nu e ca si cum ti-ar fi fost furati din contul-depozitul bancar .............. eventual si garantat de stat = autoritate ! 

      .... 1) justitia il va con_damna pe Sima pentru furt; 

      2) iar executorii judecatoresti ii vor confisca toate bunurile; 

      3) si il vor si scoate la licitatie ca sclav; 

      4) si pentru ca nimeni nu va oferi nici doi bani pe Sima; 

      5) dumneata iti vei adjudeca oferta, si il vei pune pe SCLAVUL SIMA sa parieze la cazinoul non_stop: 

      5.1) ca sa stoarca BANI; 

      5.2) din PACANELE ?? 

      ..... ci mai ales ORGANIZATORII de ........... boli psihice cu halucinatii (aparenta) de piata! 

      Insa smintitii smintilor 

      - adica creme de la crema alienarii mintale - 

      sunt ACADEMICIENII-UNIVERSITARII, adica: 

      "evaluatorii" = "expertii" 

      - supra_veghetorii - 

      SANATORIULUI MONDIAL = GLOBAL ! 

      >>>> 

      " ... sa-i imparti in doua cete: in SMINTITI, si in MISEI, 

      si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni, 

      sa dai foc la PUSCARIE si la CASA DE NEBUNI ... " 

      Nu sper nimic.

      Asa cum nu accept sa fie furati altii, nu accept nici sa fiu eu insumi furat. 

      Nu accept furtul, in general (sint, insa, mai putin patimas, atunci cind sint eu insumi furat - nu stiu de ce, constat, doar). 

      Interesant, insa, este ca articolul de fata nu are nici o legatura cu subiectul Sima; atunci cind procesul pe care l-am intentat va avea evolutii (unde Sima este doar unul dintre cei reclamati, alaturi de CNVM, Sibex si altii), am sa va informez, public.

      Deocamdata, Sima nu este subiect, iar eu, in nici un caz, nu sint compromis de faptul ca m-au calcat hotii. 

      P.S.

      Nu sint tovaras de suferinta cu Daianu; cazul lui e diferit de al meu. 

      .... si Sibexu`, si altii (sper si pe BNReu) si nu doar pe ESCROCUL (smintit) Sima: 

      1) aveti toata stima si consideratia mea;

      2) precum si promisiunea ca o sa va urmaresc ............ "ca sa va mai citesc". 

      ...... ci era complement direct ! 

      .... neamului romanesc ! 

      .... rimeaza, adica se afla intr-o con_sonanta - demna de PLAGIAT - cu teza de doctorat a lui Boc privind: 

      " PENSIILE NESIMTITE ! " 

      Ca sa fiu si mai explicit: contractul meu cu Sima este similar unui contract de imprumut, in care el este obligat, explicit, sa-mi returneze banii integral; singurul risc asumat contractual este sa nu primesc nici o dobinda (de fapt, nu am vrut sa ma intereseze ce face el cu banii si i-am spus-o, ina o data, atunci, desi o stia - a fost conditia mea, ca sa-mi resapect principiul ca nu investesc in piata de capital, un principiu pe care el il cunostea si pe care consider ca l-am respectat, chiar si in aceasta imprejurare).

      Ceilalti pagubiti au altfel de contracte si probabil ca de aceea nici nu sint alte procese. 

      ..... academicianul Basescu 

      - care la randul sau a studiat TAIERILE .... IMPREJUR la academia francmasonica inter_nationala - 

      nu trebuie sa va fie de mirare: 

      ucrainizarea Romaniei ! 

      Si bail_in_ul tot din categoria "taiere imprejur" se cheama.  

      Asa ca e potrivit proverbul romanesc: 

      " Cine scoate sabia, piere de katana ! " 

      ...... ci continutul - etern-vesnic - discutabil ! 

      Am spus "similar".

      Multumesc pentru atentie!

      Ma duc sa pregatesc micul dejun (casa mea inca doarme).

      Succes! 

      ... sa fii nebun de crezi, c-o sa mai vezi inapoi vreun ban ! 

      Orice alt - tert - nebun ar "judeca" problema. 

      ... din filmul " Wall Street - Money never sleeps ! " 

      Domnule Make ati gresit tinta. Pacat, sunt operatiuni in derulare de o gravitate si aplitudine pe care le stiti mai bine decat Liiceanu. VORBITI DUMNEAVOASTRA! CURAJ! Un exemplu - SIF BANAT CRISANA pe care l-a spalat KPMG cu rizibilul raport al tranzactei cu obligatiuni. Va amintiti? A spus ca nu exista oferte de acelasi tio pe piata...Acum KPMG e administrator special la ASTRA, care ASTRA are director financiar un fost angajat tot KPMG, Marinela Grigore. Care KPMG e auditor la BCR Pensii. Care BCR Pensii s-a jucat cu Harinvest fara nicio apasare.

      MAKE! nu te fa ca ploua, nu mai fa pe niznaiul, chiar ne crezi de ieri? ti-ai dat banii/ te-ai lasat convins in speranta unui nou "CARITAS" nu poti sa convingi pe nimeni/niciodata ca te-ai lasat luat de val sau de dragalasenia lui Sima si ti-ai dat banii cu "singurul risc asumat contractualsa nuprimesti nicio (asa se scrie romaneste) dobanda", de fapt "respectandu-ti principiul" de a nu investi in piata de capital ai ajuns pe piata bisnitarului; vezi ce inseamna sa ai "printipuri" stimabile??.

      Ceva foarte curios: Make cel care patroneaza Bursa, are altfel de contract, nu ca ceilalti, care, saracii, au ramas fara procese.... 

      Casa de bani? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb