EX-MINISTRUL ELEN DE FINANŢE, VAROUFAKIS: "Duşmănia dintre FMI şi creditorii europeni este veche"

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 aprilie 2016

"Pachetul de austeritate impus de FMI este inuman"

"FMI voia ceva ce eu nu aş fi garantat niciodată: noi măsuri zdrobitoare de austeritate"

Fostul ministru elen al finanţelor, Yanis Varoufakis, susţine că duşmănia dintre Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi partea europeană din troica creditorilor Greciei este veche, iar recenta dezvăluire de către WikiLeaks a unor convorbiri între jucătorii majori ai FMI sugerează că ne apropiem de ceva care pare "un sfârşit de partidă periculos", potrivit Zero Hedge.

Afirmaţiile sale vin după ce WikiLeaks a publicat, sâmbătă, un document care pretinde că este transcrierea unei convorbiri telefonice care ar fi avut loc în 19 martie între Poul Thomsen, şeful departamentului pentru Europa al FMI, şi Delia Velculescu, cea care conduce misiunea FMI în Grecia, în care cei doi par să evoce perspectiva unei posibile intrări a Greciei în incapacitate de plată concomitent cu referendumul din Marea Britanie pe tema ieşirii din UE (n.r. programat în iunie).

În opinia fostului ministru, încă de la primul program de salvare pe care l-a obţinut Grecia, semnat în mai 2010, FMI "şi-a încălcat directiva principală: obligaţia de a nu finanţa guverne insolvabile".

Ex-ministrul elen susţine că pachetul de austeritate impus de FMI este "inuman" pentru că va distruge mii de mici întreprinderi, va împiedica finanţarea celei mai slabe părţi a societăţii şi va amplifica criza umanitară. Domnia sa spune: "Acest lucru nu este necesar pentru că o creştere sustenabilă este mult mai probabil să se producă în Grecia prin propunerile noastre de a încheia austeritatea şi reforma administraţiei publice. Acestea sunt de preferat în locul atacului celor mai slabe părţi".

Încă de anul trecut, Varoufakis declara că Wolfgang Schäuble, ministrul de finanţe al Germaniei, "arhitectul" acordurilor de salvare semnate de Grecia în 2010 şi 2012, a fost "consecvent tot timpul" în negocieri, iar viziunea sa a fost următoarea: "Nu discut programul, acesta a fost acceptat de guvernul elen anterior şi nu putem permite alegeri în Grecia ca să schimbăm ceva".

Fostul ministru a adăugat: "Atunci am spus aşa: bine, poate ar trebui să nu mai organizăm alegeri în ţările îndatorate. Schäuble nu mi-a răspuns. Singura interpretare pe care o dau viziunii lui este aceasta: «Da, ar fi o idee bună, dar dificil de aplicat. Aşa că, ori semnezi acordul ori ieşi» (n.r. - din zona euro)".

Fostul ministru de finanţe din Grecia a lansat un avertisment clar: "nu contează cine iese în faţă în această dispută - FMI sau UE, cel care va pierde este poporul grec".

Varoufakis se întreabă, acum: "De ce nu m-a susţinut FMI în 2015, iar acum adoptă aceeaşi ţintă de surplus bugetar, de 1,5%? Pentru că voiau ceva ce eu nu aş fi garantat niciodată: noi măsuri zdrobitoare de austeritate, care sunt inumane şi inutile şi pe care, astăzi, guvernul Tsipras pare că e pregătit să le accepte".

Ex-ministrul elen al finanţelor mai spune că Grecia avea arme împotriva "incompetenţei organizate a troicii", însă nu i-a fost permis să le utilizeze. Rezultatul este, conform afirmaţiilor sale, o Europă care se discreditează tot mai mult şi un popr grec care priveşte de pe margine o încăierare urâtă ce umbreşte un viitor care este deja sumbru.

Oficialii germani au respins, ieri, orice sugestie referitoare la posibilitatea ca Grecia să poată reduce ţinta privind strângerea unei sume de 50 de miliarde de euro din privatizări, una dintre condiţiile principale incluse în cel de al treilea acord de asistenţă convenit anul trecut de Grecia cu creditorii săi internaţionali, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Marţi, ministrul grec al Economiei, George Stathakis, a declarat că obiectivul iniţial privind veniturile din privatizări a fost unul nerealist, estimând că în acest an autorităţile de la Atena ar putea strânge doar şase-şapte miliarde de euro din privatizări.

În replică, un purtător de cuvânt al Ministerului german de Finanţe a subliniat, ieri, că Guvernul grec şi creditorii internaţionali au convenit, anul trecut, un Memorandum de Înţelegere care prevede că Grecia trebuie să strângă 50 de miliarde de euro din privatizări.

"În ceea ce ne priveşte, acest Memorandum de Înţelegere este în continuare valabil", a declarat purtătorul de cuvânt Friederike von Thiesenhausen.

O reducere a valorii nominale a datoriei Greciei (haircut) nu este posibilă conform reglementărilor din zona euro, a afirmat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, adăugând că Berlinul vrea o finalizare rapidă a evaluării progreselor înregistrate de Atena în procesul de implementare a reformelor cerute de creditorii internaţionali în schimbul asistenţei financiare, transmite Reuters, conform Agerpres.

Angela Merkel s-a întâlnit, marţi, cu directorul general al FMI, Christine Lagarde. FMI participă la al treilea pachet de asistenţă financiară ce va fi acordat Greciei, în valoare de 86 miliarde de euro, cu condiţia ca ceilalţi creditori să reducă povara datoriei Greciei.

Germania, deşi a insistat ca FMI să ia parte la programul de asistenţa financiară, a anunţat că o reducere a datoriei Greciei nu poate fi discutată până când Atena nu demonstrează că îndeplineşte solicitările creditorilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. de onoare!

    Onoarea se castiga greu si se pierde usor.

    Varoufakis il vreau inapoi ca ministru. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb