EXECUŢIA BUGETULUI GENERAL CONSOLIDAT Deficit de 1,26% din PIB, la şapte luni

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 31 august 2018

Deficit de 1,26% din PIB, la şapte luni

Veniturile au crescut cu 13,9%, iar cheltuielile cu 18%, faţă de primele şapte luni din 2017

Deficitul bugetar înregistrat în primele şapte luni ale anului este de 1,26% din PIB, respectiv 11,9 miliarde lei, conform execuţiei bugetare publicate, aseară, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Aceas­ta indică venituri la bugetul general consolidat în sumă de 160,8 miliarde lei, reprezentând 17% din PIB, cu 13,9% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Nota privind execuţia bugetară arată: "Se înregistrează creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+37,5%) şi din veniturile nefiscale (+20,7%). Începând cu luna februarie, încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile nefiscale au fost influenţate pozitiv în luna iulie de încasările din dividende".

MFP arată că, în luna iulie 2018, a fost constatată o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA, după cum urmează: "au crescut cu 35,9% faţă de realizările aceleiaşi luni din 2017, ajungând la o valoare de 31,9 miliarde lei pe primele şapte luni ale anului în curs, ceea ce reprezintă o creştere cu 9,8% faţă de perioada similară a anului precedent".

Veniturile din accize s-au ridicat la 15,6 miliarde lei (1,7% din PIB), cu 9,2% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent, mai arată documentul MFP. Ministerul de resort subliniază că încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 6,2%, înregistrându-se scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit, cu 22,7%, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. De asemenea, a avut loc o diminuare cu 32%, în perioada analizată, a taxei pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, mai arată MFP.

Conform execuţiei bugetare, sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 7,6 miliarde lei, cu 16,7% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeaşi perioadă.

Cheltuielile de personal - mai mari cu peste 25%

Cheltuielile bugetului general consolidat s-au ridicat la 172,8 miliarde lei, cu 18% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Cheltuielile de personal sunt cu 25,1% mai mari, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 8,5%. Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare. Subvenţiile sunt mai mari cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, conform execuţiei bugetare. Aceasta arată că dobânzile sunt cu 20% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând 0,9% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark. Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut cu 13,1%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1100 lei, de creşterea nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum şi de majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie. Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 10,9 miliarde lei, cu 29,8% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Situatia economica este foarte buna.

    Minte Iohannis sau M__e Iohannis, nu mai stiu ce vroiam sa spun. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb