"EXERCIŢIU DE ADMIRAŢIE" PENTRU LIDERUL PRO-ROMÂNIA  Ponta, reevaluat de liderii stângii

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 17 februarie 2020

Ponta, reevaluat de liderii stângii

Victor Ponta, preşedintele Pro România, a devenit, ieri, noua "icoană" a stângii politice de la noi din ţară. Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, Gabriela Firea - primarul general al Capitalei, Mircea Diaconu şi Călin Popescu-Tăriceanu l-au elogiat pe Victor Ponta cu prilejul Convenţiei Anuale a Pro România, eveniment care a avut loc la Bucureşti. La corul lăudătorilor s-a alăturat şi Claudiu Crăciun, secretarul general al formaţiunii politice Demos, care în noiembrie 2015 solicita demiterea lui Ponta, în urma tragediei de la Clubul Colectiv.

Declaraţiile de dragoste ale liderilor stângii faţă de Victor Ponta trebuie citite prin prisma procentelor pe care formaţiunea Pro România le-ar obţine la alegerile locale şi parlamentare, conform sondajelor de opinie din ultima perioadă. În faţa unui PNL desprins la peste 43-45%, şansa stângii este să se unească în jurul unui lider recunoscut de către toată lumea. De aceea, stânga a început să îl curteze pe Ponta, cel care în urmă cu zece luni era anatemizat de fostul şef al PSD, Viorica Dăncilă, de vicepreşedinţii Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda, şi de secretarul general de la acea vreme Codrin Ştefănescu. Cu menţiunea că ultimii trei sunt în continuare contestatarii lui Ponta.

Cu toate acesstea, Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, le-a spus membrilor PRO România: "Hai, treceţi odată acasă!". Liderul PSD a subliniat că "au trecut vremurile când nici nu puteai să vorbeşti în PSD, că erai considerat trădător".

Marcel Ciolacu a spus: "Acum mai bine de un an, nici nu puteam să vorbim pentru că, dacă vorbeam, CEx era instrumentul şi lucrurile erau ca şi rezolvate. Am depăşit aceste lucruri. Nu am nicio problemă să spun că Victor Ponta a fost un premier bun, ca şi doamna Corina Creţu care a fost un comisar foarte bun. Ambii de la PSD. (...) Eu nu ţin ură. Nici domnul Victor Ponta nu e un om care ţine ură, este un om cerebral. România se află într-un moment greu. PSD, ori de câte ori i s-a cântat prohodul, a ieşit mai întărit. Decizia o să vă aparţină dumneavoastră, luaţi-o după ce vorbiţi şi cu vecinii, şi cu prietenii. Lăsaţi ura, lăsaţi apa să treacă şi haideţi să vedem interesul românilor şi interesul naţional. (...) Să scăpăm odată de această dreaptă iresponsabilă".

Gabriela Firea l-a numit pe Victor Ponta "cel mai bun premier al României" şi a propus o alianţă PSD-PRO România care să o susţină la alegerile locale din iunie. Victor Ponta i-a răspuns afirmativ la propunere, printr-un exemplu, cel al candidatului PRO România pentru Primăria Timişoara, proaspăt ieşit din PSD. În timpul discursului său, Firea a făcut aluzii de mai multe ori la o eventuală excludere din PSD, după ce aceasta şi-a exprimat susţinerea făţişă pentru fostul premier.

Gabriela Firea a spus: "Am acceptat din prima secundă invitaţia colegului nostru Victor pentru că a fost premierul cel mai performant pe care l-a avut România în ultimii ani şi nu trebuie să ne fie ruşine să spunem, să recunoaştem unde am greşit şi de ce am schimbat trei premieri în trei ani şi de ce nu am ales un premier ca Victor Ponta. Dacă nici acum nu sunt dată afară din partid, înseamnă că s-a schimbat PSD. (...) Noi putem să mergem fiecare pe drumul lui, pe drumuri paralele, dar cine va câştiga? Impostura, cinicii, penalii, penibilii, că sunt la ei. Şi avem de ales între următoarele două: ori pierdem separat, individual, ori câştigăm împreună".

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit despre nevoia de luptă a celor două partide, ALDE şi PRO România, împotriva "hegemoniei partidelor mari" şi a anunţat că "vin vremuri grele" pentru partidele mici, după "blatul pe faţă" dintre PSD şi PNL privind declanşarea alegerilor anticipate.

Fostul candidat la preşedinţie, Mircea Diaconu a declarat că alegerile trebuiau văzute ca un "echilibrul al polemicii politice" şi a menţionat că doar trei partide au înţeles acest lucru.

Claudiu Crăciun, secretarul general al DEMOS, care a condus manifestaţii împotriva lui Victor Ponta pe vremea când acesta era premier, a atacat partidele şi doctrina de dreapta, spunând că acestea vor să lase cetăţenii "în voia pieţei libere şi a sistemului privat".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb