EximBank a acordat garanţii în valoare de 1,5 milioane de euro

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 decembrie 2010

EximBank a acordat garanţii în valoare de 1,5 milioane de euro

EximBank a modificat procedurile de acordare a garanţiilor de stat de până la 1,5 milioane de euro astfel încât după această operaţiune sunt solicitate mai puţine documente, iar timpul de răspuns se reduce la numai 10 zile, faţă de o lună cât dura înainte de această schimbare, potrivit unui comunicat de presă.

Instituţia a acordat deja trei garanţii în numele şi contul statului pentru proiecte în domenii prioritare, dezvoltare regională, valoarea totală a acestora fiind de 1,5 milioane de euro. Firma care s-a bucurat de aceste garanţii este "Petal" SA, unul dintre producătorii consacraţi de utilaj şi echipament petrolier.

Garanţiile vor permite societăţii să deruleze proiectul investiţional "Dezvoltarea producţiei de utilaj petrolier, creşterea capacităţii de certificare a gamei de produse conform standardelor API (American Petroleum Institute)" urmărind creşterea competitivităţii produselor pe piaţa internă şi în special pe pieţele externe, care beneficiază de 50% finanţare nerambursabilă din fonduri UE.

Implementarea proiectului care beneficiază de finanţare europeană va permite societăţii să-şi majoreze capacitatea de producţie cu 70%, ceea ce va duce la o creştere cu 20% a numărului de angajaţi până la 360. EximBank a modificat procedurile de acordare a garanţiilor de stat de până la 1,5 milioane de euro astfel încât după această operaţiune sunt solicitate mai puţine documente, iar timpul de răspuns se reduce la numai 10 zile, faţă de o lună cât dura înainte de această schimbare.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb