Exit-poll Germania: Conservatorii fostului cancelar Angela Merkel, câştigători clari ai scrutinului

S.B.
Internaţional / 9 iunie 2024

Exit-poll Germania: Conservatorii fostului cancelar Angela Merkel, câştigători clari ai scrutinului

Sondajele la ieşirea de la urne din Germania, unde urnele s-au închis la ora locală 18.00 (19.00, ora României), arată că alianţa conservatoare CDU/CSU, reprezentată cândva de fostul cancelar Angela Merkel, a ieşit clar învingătoare, cu 29,5-30% din voturi, ceea ce îi conferă un avans decisiv în faţa celorlalte partide, informează news.ro.

În schimb, Verzii par să fi avut o prestaţie dezamăgitoare, obţinând doar 12-12,5% din voturi, faţă de 20,5% în 2019, când au avut al doilea cel mai bun rezultat.

În ceea ce priveşte formaţiunea de extremă dreapta Alternative fur Deutschland (AfD), ea a înregistrat câştiguri foarte clare, rezultatele iniţiale ale sondajelor arătând că sunt pe cale să obţină 16-16,5% din voturi faţă de 11% în urmă cu cinci ani. Acest lucru i-ar plasa în faţa social-democraţilor (SPD) cancelarului Olaf Scholz, care în prezent se estimează că au obţinut doar 14%, chiar mai rău decât rezultatul lor istoric slab din 2019.

Alegerile europene reprezintă, de asemenea, primul test pentru partidul nou înfiinţat al lui Sahra Wagenknecht, BSW, reuşind să obţină din start 5,5-6 % din voturi, ceea ce îl plasează la acelaşi nivel cu partidul liberal FDP.

Pe scurt, toate cele trei partide din coaliţia lui Olaf Scholz în guvernul federal german par să fi fost pedepsite de alegători.

Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU): 29,5%.

Alternativa pentru Germania (AfD): 16.5%

Partidul Social Democrat (SPD): 14%

Verzii: 12%

Democraţii liberi (FDP): 5%

În 2019, CDU a fost la 28,9%, SPD la 15,8% şi AfD la doar 11%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6187
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2332
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9795
Gram de aur (XAU)Gram de aur456.5018

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb