Atentatele de ieri de la Bruxelles arată că reţelele jihadiste din Belgia, dar şi din restul Europei, rămân capabile să întreprindă acţiuni teroriste de amploare, oricât de mare ar fi presiunea la care le supun forţele de poliţie, sunt de părere experţi şi responsabili din domeniul securităţii, intervievaţi de AFP, potrivit Agerpres.
"Anul 2015 a fost dificil, mă tem ca 2016 să nu fie unul îngrozitor", a declarat, sub rezerva anonimatului, un responsabil antiterorist francez, adăugând: "Atacurile de la Bruxelles sunt în mod clar o răzbunare după valul de arestări, este o escaladare. Atentatele dovedesc că (jihadiştii) au oameni pregătiţi în orice moment pentru operaţiuni kamikaze, cu arme, explozibili. Mesajul lor este: «Suntem încă aici, nu ne puteţi aresta» (...) În Franţa, dar şi în Europa, avem de ce să ne facem griji. Vom suferi un val de terorism foarte puternic, pe care nu-l vom putea stăvili decât parţial. Vom prinde anumite grupuri - nu au existat niciodată atâtea arestări-, dar nu-i vom putea prinde pe toţi. Este imposibil. Suntem copleşiţi".
Recentul val de arestări din Belgia, în cadrul anchetei legate de atacurile teroriste din 13 noiembrie 2015 de la Paris, a permis dezmembrarea unei mari părţi a reţelei trimise în Siria de gruparea Statul Islamic, dar anumiţi suspecţi se află încă în libertate.
În opinia lui Thomas Hegghammer, expert la Norvegian Defense Research Establishment, atentatele de la Bruxelles "dovedesc că (atentatorii) erau pregătiţi. Nimeni nu poate pune la cale o operaţiune de acest tip în 48 de ore. (...) Admiţând că aceste atacuri sunt mai mult sau mai puţin legate de cele de la Paris, este pentru prima dată când o aceeaşi reţea este capabilă că lovească de două ori într-un mod atât de grav".
Înainte de a fi ucis, Abdelhamid Abaaoud, şeful prezumtiv al comandoului de la Paris, le-a mărturisit apropiaţilor că intrase în Franţa "fără documente oficiale", însoţit de 90 de oameni, "sirieni, irakieni, francezi, germani, englezi", vorbind şi despre alte atentate, "încă şi mai rele".
"Această afirmaţie trebuie luată în serios, o ştim de ceva vreme", a comentat acelaşi responsabil francez. "Criticile împotriva poliţiei belgiene sunt nejustificate: ei lucrează bine, dar sunt copleşiţi numeric, ca toţi colegii lor europeni", a adăugat el.
Atacurile din Belgia survin într-o perioadă în care SI pierde teren în Irak şi Siria, dar se extinde în Libia.
"Cel mai îngrijorător este că atentatele de marţi dovedesc că (jihadiştii) au kamikaze ce pot fi mobilizaţi imediat. Împotriva acestei situaţii nu se poate face nimic. Nimeni nu ştie cum. Nici măcar patrulele de militari nu sunt suficiente. Sau intervine şansa: un tip cu un rucsac e controlat şi bingo! Dar într-un aeroport la o oră de vârf, vă imaginaţi, este imposibil. Iar dacă plasezi controlul bagajelor la intrarea în aeroport, creezi cozi de aşteptare la exterior, ţinte ideale, este încă şi mai rău", a explicat responsabilul antiterorist.
Confruntate cu ameninţarea fără precedent a miilor de voluntari plecaţi să îngroaşe rândurile SI şi a sutelor deja reveniţi în ţările de origine, poliţiile şi serviciile de informaţii europene caută încă răspunsurile adecvate.
"Este o chestiune de reţele, iar la asta ei sunt puternici. Astăzi s-a întâmplat în Belgia, dar acelaşi lucru s-ar putea petrece în altă parte. În niciun caz nu trebuie să credem că este vorba despre o problemă belgiană", a avertizat expertul Thomas Hegghammer.