Explozie la Manchester, soldată cu 22 morţi şi 59 de răniţi

ANDREI STAN
Internaţional / 23 mai 2017



Explozie pe Manchester Arena (Sursa foto: captură Youtube)

Explozie pe Manchester Arena (Sursa foto: captură Youtube)



Atacul a fost revendicat de ISIS

-----------

Actualizare 20:50 Autorităţile britanice au declanşat o nouă alertă de securitate, prin care a fost evacuată Universitatea Salford din Manchester.

Poliţiştii au evacuat studenţii din campusul Peel Park şi din bibliotecile New Adelphi, Lady Hale şi Clifford Whitworth, conform Sky News.

(C.R.)

--------

Actualizare 20:20 Autorităţile britanice au confirmat că Salman Abedi este atacatorul sinucigaş, conform Reuters.

Ian Hopkins, şeful poliţiei din Manchester, a declarat: "Pot să confirm faptul că bărbatul suspectat că a dus la capăt atrocitatea de aseară este Salman". Acesta a precizat că anchetatorii nu vor mai publica mai multe detalii despre Abedi.

Şeful poliţiei a adăugat: "Prioritatea noastră, împreună cu reţeaua poliţistă antiteroristă şi cu partenerii noştri de securitate, este să continuăm să evaluăm dacă acesta a acţionat singur sau a făcut parte dintr-o reţea mai largă.

Salman Abedi s-a născut în 1994 în Manchester, într-o familie de refugiaţi libieni, care au fugit de regimul Gaddafi. Familia s-a stabilit în sudul zonei metropolitane din Manchester. În prezent, circulă informaţii neconfirmate că familia s-a întors în Libia.

(C.R.)

--------

Actualizare 19:55 Autorităţile americane l-au identificat pe atacatorul sinucigaş.

Salman Abedi, în vârstă de 23 de ani, a detonat explozibil pe Manchester Arena potrivit The Independent.

Oficialii americani suspectează că tânărul ar fi călătorit cu trenul de la Londra, pentru a se detona într-un punct de legătură dintre Manchester Arena şi staţia Victoria.

Autorităţile britanice nu au confirmat însă identitatea suspectului. Theresa May a declarat că acestea l-au identificat pe atacator, dar nu a dat presei numele său.

(C.R.)

--------

Actualizare 18:27 Theresa May, premierul Marii Britanii, a afirmat că autorităţile britanice încearcă să afle dacă au fost şi alte persoane implicate în organizarea atentatului, conform Reuters.

Theresa May a precizat: "Am discutat despre anchetă cu poliţia, iar ei lucrează împreună cu serviciile de securitate pentru a identifica dacă a existat un grup mai larg de persoane implicate în acest incident".

Premierul britanic a declarat că autorităţile vor reevalua măsurile de securitate, pentru a asigura siguranţa publică.

(C.R.)

--------

Actualizare 18:16 Agenţii Interpol, susţin investigaţia autorităţilor britanice

Agenţii Interpol anunţă că susţin investigaţia autorităţilor britanice care vizează atentatului de la Manchester, conform BBC. Totodată, aceştia vor coordona solicitările trimise de cetăţenii alarmaţi de situaţia rudelor din Manchester.

Jurgen Stock, secretarul general al Interpol, a declarat: "Într-o investigaţie care evoluează extrem de rapid ca în acest caz, un flux corect al informaţiilor este considerat vital, atât pentru poliţia care se concentrează pe anchetă, cât şi pentru familiile şi prietenii care încearcă să stabilească dacă cei dragi sunt implicaţi".

(C.R.)

---------

Actualizare 17:58 Papa Francisc condamnă printr-o telegramă trimisă Vaticanului atacul sălbatic de la Manchester, conform BBC.

Excelenţa sa s-a declarat întristat de pierderea atâtor vieţi omeneşti şi a afirmat că este solidar faţă de persoanele afectate de atentat. Înaltul prelat se va ruga pentru cei morţi, răniţi şi pentru familiile îndurerate.

(C.R.)

---------

Actualizare 17:13 Preşedintele Trump a catalogat atentatul sinucigaş drept "depravat" într-o discuţie telefonică purtată cu premierul May

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a sunat-o marţi după-amiază pe Theresa May şi i-a transmis că americanii stau alături de Marea Britanie după atentatul sinucigaş care a zguduit Manchester Arena, transmite Reuters.

De asemenea, cei doi lideri au stabilit în timpul convorbirii telefonice că acest atac este "în mod special depravat", potrivit unui comunicat transmis de Casa Albă.

"Preşedintele a asigurat-o pe premier că americanii sunt alături de oamenii din Marea Britanie şi că tăria noastră de caracter nu va ceda niciodată în faţa terorismului" după atentatul sinucigaş de la Manchester.

Un număr de 22 de persoane, inclusiv minori, şi-au pierdut viaţa, iar alte 59 au fost rănite, după ce o bombă a explodat noaptea trecută, în timp ce mulţimile plecau de la un concert susţinut de cântăreaţa americană Ariana Grande.

Donald Trump a fost informat despre atentat în timpul unei vizite de stat în Israel.

De asemenea, acesta a condamnat puternic atentatul, susţinând că a fost comis de "răufăcători rataţi" de la Manchester.

"Atâţia tineri magnifici, în viaţă şi care iubesc viaţa, asasinaţi de nişte rataţi răufăcători. Nu-i voi numi monştri, căci le-ar plăcea prea mult acest cuvânt", a declarat liderul american, în prezenţa preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas.

(A.C.)

--------

Actualizare 16:53 Autorităţile britanice au dus la capăt o explozie controlată

Autorităţile britanice au dus la capăt o explozie controlată în urma unor raiduri antiteroriste din Whalley Range şi Fallowfield, două cartiere situate în partea sudică a metropolei Manchester, transmite BBC.

(A.C.)

------

Actualizare 16:20 Un număr de 12 copii sub vârsta de 16 ani se numără printre cei 59 de răniţi

Un număr de 12 copii sub vârsta de 16 ani se numără printre cei 59 de răniţi care au fost transportaţi la mai multe spitale din Manchester, în urma atacului, a precizat directorul Serviciului de Ambulanţă din Manchester, David Ratcliffe, citat de Reuters.

(A.C.)

-------

Actualizare 15:35 Regina Elisabeta afirmă că întreaga ţară este şocată de atacul de la Manchester

Regina Elisabeta a II-a a afirmat astăzi că întreaga ţara este şocată în urma tragediei de la Manchester Arena, calificând atentatul sinucigaş drept "un act barbar", transmite Reuters.

Într-un comunicat de presă, regina a declarat: "Întreaga ţară este şocată de numărul mare de persoane ucise şi rănite la Manchester noaptea trecută, adulţi şi copii, care participau la concert. Vorbesc în numele tuturor când îmi exprim profunda simpatie pentru toţi cei care au fost afectaţi de acest eveniment îngrozitor, în special pentru familiile şi prietenii celor care au murit sau au fost răniţi în acest «act barbar»".

(S.A.)

------------

Actualizare 15:07 ISIS a revendicat atentatul terorist de la Manchester Arena

Jihadiştii Statului Islamic (ISIS) au revendicat astăzi atentatul terorist comis la concertul artistei americane Ariana Grande, informează Reuters.

"Unul dintre soldaţii califatului a putut amplasa un dispozitiv exploziv în interiorul locului în care s-au adunat cruciaţii în oraşul Manchester", se arată într-un comunicat al ISIS, publicat de agenţia de propagandă a grupării jihadiste, Amaq.

(S.A.)

-----------

Actualizare 14:47 Poliţia a arestat un bărbat de 23 de ani în legătură cu atacul de la Manchester

Poliţia din Manchester a anunţat că a arestat un bărbat în vârstă de 23 de ani în legătură cu atacul sinucigaş de la concertul de aseară, transmit Reuters şi AFP.

"Putem să confirmăm arestarea unui bărbat în vârstă de 23 ani în sudul Manchesterului", a anunţat poliţia astăzi, într-un comunicat.

Autorul atacului a murit după ce a declanşat un dispozitiv exploziv, anunţase anterior poliţia.

Premierul britanic Theresa May a declarat mai devreme că poliţia cunoaşte identitatea autorului atacului.

(S.A.)

-----------

Actualizare 14:34 Theresa May: "Poliţia cunoaşte identitatea atacatorului de la Manchester"

Premierul britanic Theresa May a declarat astăzi că, fără îndoială, Marea Britanie şi oraşul Manchester sunt victimele unui "crud atentat terorist", informează AFP.

"În pofida faptului că nu este prima oară când Manchesterul suferă astfel, acesta este cel mai grav atac cu care se confruntă oraşul şi cel mai rău în nordul Angliei", a declarat May, într-o conferinţă de presă susţinută pe Downing Street.

Poliţia crede că ştie identitatea atactorului, dar nu o dezvăluie imediat, a mai anunţat premierul britanic.

Ea a confirmat că atacatorul a acţionat singur, însă nu este clar dacă alte persoane au ajutat la pregătirea atentatului.

"Acest atac se remarcă prin laşitatea lui înfiorătoare şi dezgustătoare", a mai spus premierul britanic.

(S.A.)

------------

Actualizare 12:47 Macron se declară "îngrozit" şi "consternat" de atentatul de la Manchester

Emmanuel Macron s-a declarat astăzi "îngrozit" şi "consternat" după atacul din Manchester, informează AFP.

Administraţia Prezidenţială franceză a transmis, într-un comunicat: "Cu groază şi consternare, Emmanuel Macron, preşedintele Republicii, a aflat vestea atentatului sângeros care a avut loc seara, în timpul unui concert, în sala Arena din Manchester. El adresează poporului britanic întreaga compasiune şi solicitudine a Franţei, care se află în doliu alături de el şi se gândeşte mai ales la victime şi familiile lor. (...) Preşedintele Republicii va continua, împreună cu Guvernul şi forţele britanice, lupta împotriva terorismului. Emmanuel Macron va purta o convorbire la telefon cu doamna Theresa May şi va fi informat în timp real cu privire la progresele anchetei".

Premierul francez Edouard Philippe a condamnat, la rândul său, "crima abominabilă" şi a transmis poporului britanic "solidaritatea poporului francez şi prietenia sa neclintită".

Într-un comunicat de presă, prim-ministrul Franţei a afirmat: "Terorismul cel mai laş a lovit din nou, vizând, la fel ca la Paris, în urmă cu peste un an, un loc de spectacol şi vizând în mod expres şi cu bună ştiinţă oameni foarte tineri, adunaţi la un moment de sărbătoare şi bucurie".

(S.A.)

------------

Actualizare 10:59 Staţia Victoria Coach din Londra, redeschisă

Staţia Victoria Coach din Londra a fost redeschisă circulaţiei, poliţia anunţând că nu există niciun pericol, informează Reuters.

Reprezentanţii poliţiei londoneze au postat, pe Twitter: "Situaţia pachetului suspect raportat la staţia Victoria Coach a fost clarificată. Nu există niciun pericol. Mulţumim pentru răbdare".

(S.A.)

------------

Actualizare 10:25 Poliţia a închis Victoria Coach Station la Londra şi verifică un pachet suspect

Poliţia britanică a închis Victoria Coach Station din Londra şi a blocat străzile din jur, după ce a găsit un pachet suspect, informează agenţia Reuters, care citează BBC News.

"Un pachet suspect este verificat", a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane.

Totodată, Buckingham Palace Road şi alte străzi din zonă au fost închise.

(S.A.)

------------

Actualizare 09:39 Klaus Iohannis: "Revoltat şi întristat de veştile teribile de la Manchester"

Preşedintele Klaus Iohannis se declară "revoltat şi întristat" după explozia care a avut loc aseară la Manchester.

Şeful statului a scris în această dimineaţă, pe Twitter: "Revoltat şi întristat de veştile teribile de la Manchester. Gândurile noastre se îndreaptă către victime şi familiile lor. Solidaritate cu Marea Britanie".

De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a postat un mesaj în care afirmă că gândurile sale sunt alături de familiile victimelor şi de răniţi şi dă asigurări că Ambasada României din Londra este în permanentă legătură cu autorităţile din Marea Britanie pentru a afla dacă se află şi cetăţeni români printre victime.

Grindeanu a scris pe pagina sa de Facebook: "Toate gândurile noastre se îndreaptă către familiile celor care şi-au pierdut viaţa şi către cei răniţi în urma exploziei din Manchester. Ambadasa României la Londra e în permanentă legătură cu autorităţile britanice, pentru a afla dacă sunt români printre victime. Numărul de urgenţă al misiunii diplomatice este 0044 7738716335".

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a condamnat "cu fermitate" atacul din Manchester. El a scris: "Condamn cu fermitate atentatul de pe Manchester Arena! Sunt alături de victimile şi familiile lor şi sper din tot sufletul ca printre cei răniţi să nu fie şi români!".

Liderul PSD a postat şi o poză pe Facebook cu mesajul "pray for Manchester".

(S.A.)

-----------

Actualizare 09:30 Poliţia crede că a fost vorba de un atac sinucigaş

Poliţia din Manchester crede că autorul atacului este un atentator sinucigaş, care a murit la faţa locului.

Şeful Poliţiei din Manchester, Ian Hopkins, a declarat, într-o conferinţă de presă: "A fost folosit un dispozitiv explozibil improvizat pe care (agresorul, n.r.) l-a detonat provocând această atrocitate. Nu vom da nume. Este o anchetă în desfăşurare. Prioritatea noastră este să stabilim dacă atacatorul făcea parte dintr-o reţea (teroristă, n.r.). Cer publicului să rămână alert şi să anunţe poliţia în legătură cu orice informaţie care ar putea fi utilă. De asemenea, cei care au filmări sau imagini de la incidentul de aseară sunt rugaţi să le aducă la poliţie. Nu pot să ofer multe informaţii despre victime, dar putem confirma că sunt copii printre victime".

(S.A.)

------------

Actualizare 09:10 Nou bilanţ al exploziei de la Manchester Arena: 22 de morţi şi 59 de răniţi

Poliţia din Manchester a anunţat că, potrivit ultimului bilanţ realizat, un număr de 22 de persoane au murit în urma exploziei de la concertul Arianei Grande. Agenţia Reuters transmite că alte 59 de persoane au fost rănite.

(S.A.)

-----------

Actualizare 08:59 Theresa May şi liderul laburist Jeremy Corbyn au convenit să suspende campania electorală

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a anunţat astăzi că a convenit împreună cu premierul conservator Theresa May să suspende campania electorală pentru alegerile legislative din 8 iunie, după explozia din Manchester, informează AFP.

Corbyn s-a declarat "îngrozit" de evenimentele de la Manchester Arena şi a spus că se gândeşte la familiile şi prietenii celor care au fost ucişi şi răniţi.

(S.A.)

-----------

Actualizare 07:30 CNN a anunţat că atentatorul sinucigaş a fost identificat

Postul de televiziune CNN a anunţat că atentatorul sinucigaş a fost identificat, dar informaţia nu a fost confirmată.

Anterior, investigatorii au precizat că iau în calcul varianta ca un atentator sinucigaş să fi detonat o bombă atunci când lumea ieşea de la concert.

Incidentul nu a fost revendicat până acum de nicio grupare teroristă.

(S.A.)

-----------

Actualizare 07:25 Ariana Grande: "Îmi pare foarte, foarte rău. Nu am cuvinte"

Artista Ariana Grande a scris pe contul său de Twitter, după explozia de la finalul concertului ei la Manchester Arena, că se simte distrusă şi că nu are cuvinte.

Cântăreaţa a scris: "Sunt distrusă. Din toată inima, îmi pare foarte, foarte rău. Nu am cuvinte".

Organizatorii concertului de la Manchester au scos-o pe Ariana Grande de pe scenă după producerea exploziei şi au anunţat ulterior că aceasta este în siguranţă şi nu a fost rănită.

(S.A.)

-----------

Actualizare 07:19 Cabinetul britanic se reuneşte de urgenţă după explozia de la Manchester

Guvernul britanic, condus de premierul Theresa May, se va reuni de urgenţă în această dimineaţă la ora locală 9.00, informează agenţia Reuters.

Premeirul a declarat că autorităţile lucrează pentru aflarea detaliilor exploziei produse aseară la Manchester Arena. Incidentul este tratat ca "un atentat terorist îngrozitor", a precizat May.

"Toate gândurile noastre sunt alături de victime şi de familiile celor afectaţi", a adăugat prim-ministrul britanic.

Televiziunea Sky News citează o sursă din Partidul Conservator care afirmă că formaţiunea de guvernământ îşi suspendă campania electorală pentru alegerile generale din 8 iunie.

(S.A.)

-----------

Actualizare 07:14 Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, a declarat, pentru Digi24 că, până în prezent, nu au fost identificaţi cetăţeni români printre victimele exploziei de la Manchester.

(S.A.)

------------

Actualizare 07:12 MAE: Ambasada României la Londra a cerut date privind identitatea victimelor exploziei de la Manchester Arena

Ambasada României la Londra a cerut autorităţilor britanice date privind naţionalitatea victimelor exploziei de la Manchester Arena şi monitorizează situaţia, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, a anunţat Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE).

Instituţia a precizat, într-un comunicat de presă: "Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord are în atenţie incidentul produs în seara de 22 mai 2017 în localitatea Manchester.

Misiunea diplomatică română a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii privind circumstanţele producerii incidentului, precum şi date cu privire la naţionalitatea victimelor.

Ancheta autorităţilor britanice cu privire la acest incident este în desfăşurare.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord monitorizează cazul şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.(...)

Ministerul Afacerilor Externe exprimă profundul regret şi condoleanţe pentru numeroasele pierderi de vieţi omeneşti şi întreaga speranţă pentru recuperarea rapidă a persoanelor rănite, în urma puternicei explozii care a avut loc astăzi, 22 mai, la Manchester. În aceste momente dificile, Ministerul Afacerilor Externe exprimă întreaga solidaritate cu poporul britanic".

(S.A.)

-------------

O explozie puternică a avut loc aseară la Manchester Arena, la finalul unui concert al artistei americane Arianei Grande, provocând moartea unui număr de 19 persoane şi rănirea altor 50, anunţă presa din Marea Britanie.

Martorii afirmă că au auzit o bubuitură puternică, iar în reţelele sociale de pe internet au fost postate imagini cu spectatori fugind de la concert.

La concert au participat peste 20.000 de persoane.

BBC transmite că printre spectatori se aflau mulţi copii. Un purtător de cuvânt al Arianei Grande a declarat că artista nu a păţit nimic.

Facebook a activat opţiunea "safety check" în urma exploziei de la Machester Arena, astfel încât cei care s-au aflat la concertul Arianei Grande sau în zona arenei să îşi poată anunţa familia şi prietenii că sunt în siguranţă.

Un martor a declarat pentru CNN că a auzit o explozie în timp ce concertul se încheia. El a povestit că pe culoarul de ieşire era fum: "A fost o explozie foarte puternică. Toată lumea a început să ţipe şi să fugă. Erau oameni pe jos".

Un alt martor a povestit pentru BBC, potrivit News.ro: "Tocmai se singeau luminile şi toată lumea se pregătea să se îndrepte spre ieşire când s-a auzit dintr-o dată un sunet puternic, care semăna cu o explozie. Toată lumea s-a oprit şi s-a întors înapoi, iar apoi mulţimea a început să îi împingă pe ceilalţi spre scări. Erau o mulţime de copii fără părinţi, nu era nimeni care să-i calmeze. Toată lumea striga, plângea şi împingea".

Poliţia din Manchester tratează incidentul ca un atentat terorist.

"În prezent, tratăm incidentul ca pe unul terorist până când vom avea alte date", a anunţat un reprezentant al Poliţiei, care a precizat că poliţiştii colaborează cu instituţiile din domeniul combaterii terorismului şi cu cele din inteligence.

Dacă ipoteza teroristă va fi confirmată, atunci acesta este cel mai grav atentat din Marea Britanie de la atacurile din 7 iulie 2005 de la Londra, când un număr de 52 de oameni au fost ucişi şi aproape 700 au fost răniţi.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Britanici, condoleanțe în primul rând.

     

    În al doilea, este timpul să vă treziți. Guvernul vostru, prin serviciile secrete, sprijină regimuri aberante pentru cele ale Arabiei Saudite care finanțează teroriștii de la ISIS și Al Qaeda. 

     

    Este timpul să vă răsculați și să cereți Guvernului să lupte împotriva terorismului, nu să îl sponsorizeze în alte țări ca pe o armă geopolitică împotriva alianțelor regionale din Orient, pentru destabilizarea țărilor care nu sunt slugi britanice/americane. 

    Nu credeți lacrimile ipocrite ale miniștrilor britanici. Au sânge în stilourile lor cu care aprobă politici aberante. 

    1. Iată ce spune azi Trump:

      ''Teroriștii și extremiștii și cei care le acordă ajutor trebuie alungați din societatea noastră pentru totdeauna. Această ideologie scelerată trebuie anihilată, vreau să spun anihilată complet'' 

       

       

      Cum? "ȘI CEI CARE LE ACORDĂ AJUTOR". 

       

      Iată ce scria în 2014, Hillary Clinton lui Podesta, într-un email ajuns public din cauza ei care a încălcat regimul informațiilor clasificate. 

       

      "Clinton sent the email on August 17, 2014 to Podesta. It was an eight-point plan to defeat ISIS in Iraq and Syria. Clinton’s email said that the United States should support Kurdish forces on the ground with U.S. military advisers and avoid the use of a conventional ground operation. 

       

      “While this military/para-military operation is moving forward, we need to use our diplomatic and more traditional intelligence assets to bring pressure on the governments of Qatar and Saudi Arabia, which are providing clandestine financial and logistic support to ISIL and other radical Sunni groups in the region,” Clinton wrote." 

       

       

      Americanii spun și asta: 

      "According to the U.S. Treasury Department, a number of terrorist financiers have been operating in Qatar. Qatari citizen Abd al Rahman al Nuaymi has served as an interlocutor between Qatari donors and leaders of al-Qaeda in Iraq (AQI). Nuaymi reportedly oversaw the transfer of US$2 million per month to AQI over a period of time. Nuaymi is also one of several of Qatar-based al-Qaeda financiers sanctioned by the U.S.Treasury in recent years. According to some reports, U.S. officials believe that the largest portion of private donations supporting ISIS and al-Qaeda-linked groups now comes from Qatar rather than Saudi Arabia" 

       

       

      Nemții spun asta: 

      In August 2014, a German minister Gerd Müller accused Qatar of having links to ISIL, stating "You have to ask who is arming, who is financing ISIS (ISIL) troops. The keyword there is Qatar". 

       

       

      Francezii spun și asta: 

      anti-ISIL conference held in Paris on 15 September 2014, France's foreign minister acknowledged that a number of countries at the table had "very probably" financed ISIL's advances. 

       

       

      Iar presa americană de calitate:

      "According to The Atlantic, ISIL may have been a major part of Saudi Arabian Bandar bin Sultan's covert-ops strategy in Syria" 

      În textul de mai sus nu este nicio vorbă despre reacția britanicilor. Au vorbit americanii, irakienii, francezii, nemții.... Britanicii????? Nimic. De ce?

       

       

      The Independent: 

      "“There are similarities between Saudi Arabia’s punishments and Isis punishments – Saudi textbooks have turned up in Isis territory,” Mr Jones told The Independent. 

       

      “The big difference with Saudi is it’s not an international pariah or terrorist organisation, it’s a close ally of Britain and America. It’s blatant double standard.” 

       

      He spoke on the issue at the Geneva Sumit for Human Rights and Democracy, held at the start of the UN Human Rights Council session at Switzerland’s Palais des Nations.  

       

      “I think it’s extraordinary that there’s not more of an outcry over Yemen,” he added, condemning “hypocrisy” by the UK. 

      A judicial review is underway at the High Court over whether British arms sales violate the Government’s own restrictions on selling weapons that could be used to commit war crimes." 

      "Pressure mounted on the Government after Saudi Arabia admitted carrying out an air strike that killed at least 140 people at a funeral hall in Sanaa in October.

      Tobias Ellwood, the minister for the Middle East, said he would raise concerns with the Saudi ambassador over the massacre, which he also raised with Yemeni and Saudi leaders in Riyadh. 

      But Theresa May has repeatedly defended the arms sales in the House of Commons, saying: “What matters is the strength of our relationship with Saudi Arabia.”" 

    Salman Abedi s-a născut în 1994 în Manchester, într-o familie de refugiaţi libieni, care au fugit de regimul Gaddafi. Familia s-a stabilit în sudul zonei metropolitane din Manchester..... 

    Acum, Salman, multumeste celor care i-au primit si salvat familia terorizata de catre Gadaffi. Tot acum, primim si noi refugiati.......  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb