Expoziţia de pictură intitulată "Întoarcere la izvoare. Casa aromână - Casa română", realizată de pictoriţa Graziella Doicescu, s-a deschis, astăzi, la Muzeul Costumului Popular, secţie a Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", din Palatul Parlamentului, potrivit HotNews.ro.
În expoziţie, artista prezintă prin intermediul a 37 de lucrări, realizate în ulei pe pânză, dubla sa descendenţă: aromână, pe linie maternă, şi română, pe linie paternă, aceasta constituindu-se într-o întoarcere în lumea satului, lumea începuturilor, în care pictoriţa se simte pretutindeni acasă.