"Facem toate eforturile să oferim spectacole de calitate, nu cedăm diletantismului şi prostului gust"

Reporter: Ştim că Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" a fost supus la diverse schimbări, uneori chiar la grele încercări. Ne puteţi rezuma istoria teatrului ca instituţie culturală?

Bianca Ionescu Ballo: Voi deschide această discuţie cu începuturile Teatrului de Stat de Operetă. În 1950, în Bucureşti, a fost înfiinţat Teatrul de Stat de Operetă cu premiera "Vânt de libertate", de Isaak Dunaevski. Printre artiştii spectacolului se regăsesc Silly Popescu, Maria Wauvrina, Nae Roman, Migry Avram Nicolau, Tony Buiacici, N.Ionescu Dodo şi Tiberiu Simionescu. Lucrări de referinţă ale genului au cunoscut perioada lor de apogeu sub conducerea celui care va da mai târziu numele său teatrului de operetă : Ion Dacian. Printre acestea amintesc: "Marco Polo", "Contesa Maritza", "Silvia", "Sânge vienez". Până în 1986, când clădirea teatrului de operetă a fost dărâmată împreună cu alte clădiri din centrul istoric, Opereta îşi avea sediul în clădirea teatrului Regina Maria. Apoi, Teatrul de Stat de Operetă a avut sediul în Teatrul Naţional, sala Studio (sala mică). Sorana Coroamă-Stanca, în timpul directoratului său, a încercat modernizarea repertoriului cu piese de Mozart, Rossini sau cu cabarete politice precum "Plaisir d´Ámour". Un suflu nou a fost adus acestei instituţii între anii 1994 şi 1999 prin venirea la conducere a tenorului Dorin Teodorescu. În anul 2001, Teatrul de Operetă avea să primească prin Hotărâre de Guvern titulatura de "Naţional". Anul 2005 a fost unul greu, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" va trece printr-un incendiu care distruge majoritatea spaţiilor destinate desfăşurării activităţii artistice, fapt care a dus la căutarea altor locuri pentru a susţine spectacole. Aceast moment de cumpănă a marcat evoluţia instituţiei şi a făcut activitatea teatrului una anevoioasă. Între anii 2006-2015, Teatrul îl are ca director pe Răzvan Ioan Dincă. Se montează spectacolele "Romeo şi Julieta", "Broadway Bucureşti", "Rebecca", "Fantoma de la operă" şi multe alte spectacole de succes. În acelaşi timp, se menţin într-o oarecare măsură spectacole din repertoriul clasic al genului de operetă, dar se şi renunţă la multe altele, pe criteriul că "sunt prăfuite". Din 2011, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", în aşteptarea unui nou sediu, a efectuat un turneu naţional prin principalele oraşe din ţară, cu câteva dintre spectacolele care permiteau deplasarea decorurilor pentru diverse săli improvizate. Între 2013-2015, teatrului i se construieşte o clădire nouă de spectacol, primul sediu dedicat în întregime Teatrului Naţional de Operetă, pe strada Octavian Goga nr. 1. Clădirea este modernă şi adaptată nevoilor actuale ale teatrelor muzicale de profil din punct de vedere tehnologic, încadrându-se în situl arhitectural al zonei. După 2017, instituţia devine Teatrul de Operetă şi Musical "Ion Dacian", dorind să clarifice axarea clară şi fără echivoc pe ambele genuri: operetă şi musical.

Reporter: Dacă aţi avea posibilitate să alegeţi, cu care dintre marile valori ale scenei de operetă din România aţi fi vrut să fiţi contemporană?

Bianca Ionescu Ballo: Fiind angajata Teatrului de Stat de Operetă din anul 1982, încă de pe vremea studenţiei, eu am putut evolua pe scenă alături de interpreţi precum: Cleopatra Melidoneanu, Constanţa Câmpeanu, Dorin Teodorescu, Eugen Fânăţeanu, Tony Buiacici, Nae Roman, Valy Niculescu, Cornel Rusu, Valeria Rădulescu şi mulţi, foarte mulţi actori şi cântăreţi, nume de referinţă ale genului de operetă. Aşa că pot răspunde la întrebare cu satisfacţia faptului că am fost extrem de norocoasă să pot juca pe aceeaşi scenă cu aceste mari nume ale scenei! Ce mi-aş fi putut dori mai mult?

Reporter: Copiii sunt încă de mici canalizaţi către o anumită meserie. Cum aţi ajuns să vă îndrăgostiţi de muzică şi să faceţi carieră din această pasiune?

Bianca Ionescu Ballo: De muzică m-am ataşat de mic copil, de pe vremea când unchiul meu, dirijoriul Constantin Bugeanu, mi-a testat auzul şi calităţile vocale, îndrumându-mă de pe la 5 ani spre corul de copii al Operei.

Acolo, intrând în câteva momente din spectacolele: "Carmen", "Boema", " Motanul încălţat" sau "Cavalerul rozelor", m-am simţit fascinată de mirosul scenei, de costumele artiştilor, de fastul montărilor, de lumini şi de izul acela inconfundabil al culiselor, al cabinelor şi al fardurilor de teatru.

Au urmat alte coruri, liceul de muzică "George Enescu", Conservatorul la Canto Ciprian Porumbescu şi...Opereta.

Reporter: Ce schimbări aţi adus atât în repertoriul, cât şi în activitatea Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" de când aţi preluat conducerea instituţiei?

Bianca Ionescu Ballo: În repertoriul Teatrului de Operetă, am ţinut să readuc pe scenă titlurile de referinţă în genul operetei: "Voievodul ţiganilor", "Victoria şi al ei husar", "Liliacul" sau "Ţara surâsului", titluri pentru care publicul simte nevoia să vină în sală, să fredoneze, să râdă şi să plângă cu artiştii, de bucuriile lor, de fericirea lor, să admire povestea, să asculte orchestra pe melodii atât de cunoscute, să se piardă pentru o seară în farmecul unei nopţi care îi face să viseze. Dar, de asemenea, pentru cei mai tineri, pentru cei care adoră musicalul, am montat de curând "Kiss me Kate!", un musical de excepţie, cu mult dans, sonorităţi de Jazz, deşi, şi înainte de asta am gândit spectacolul "Călătorie în lumea filmului", în care se regăsesc refrene din spectacolele "Evita", "Titanic", "Cocoşatul de la Notre Dame", "Fantoma de la Operă", "South Pacific". Această ofertă de operetă musical mi se pare un balans foarte necesar într-un teatru muzical al zilelor noastre.

Reporter: Cui se adresează spectacolele de operetă? Ce oferă Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" publicului faţă de celelalte teatre din Bucureşti?

Bianca Ionescu Ballo: Spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" se adresează publicului care apreciază spectacolul muzical profesionist. Noi asta producem şi facem toate eforturile să oferim spectacole de calitate montate de oameni bine pregătiţi profesional din punct de vedere vocal, coregrafic, instrumental, regizoral; nu cedăm diletantismului şi prostului gust. Şi vă mai spun că un profesionist nu se mulţumeşte cu laudele, ci caută să îşi îmbunătăţească continuu actul artistic, dorindu-şi să fie şi mai bun. În calitate de manager, eu asta cer, atât personalului artistic, cât şi celorlalte compartimente. Nu mă consider o persoană prea exigentă, dar ştiu că numai aşa se poate obţine un rezultat optim.

Reporter: Aminteaţi mai devreme de mult aşteptata premieră a musicalului "Kiss me, Kate!". Ce provocări a ridicat acest spectacol?

Bianca Ionescu Ballo: Provocările "Kiss me, Kate!" nu au lipsit şi nu au fost puţine. Practic, colectivul venea după o pauză relativ mare de când nu mai fusese solicitat să danseze şi să cânte pe ritmuri şi melodii de jazz. Poate de jazz... chiar niciodată! Alegerea acestui musical, recunosc că a fost a mea, eu fiind mare iubitoare de jazz şi considerând acest spectacol o provocare din toate punctele de vedere. Artiştii vocali ai teatrului distribuiţi în rolurile respective, au făcut zeci şi sute de repetiţii îndrumaţi de coregrafi exigenţi, străduindu-se să ţină pasul cu dansatorii profesionişti. Baletul însuşi a demonstrat abilităţi coregrafice, chiar nu a fost nimeni menajat! Toţi au ţinut să demonstreze că se poate, că, da, ei artiştii Teatrului Naţional de Operetă şi Musical chiar pot!

90% din colectivul distribuit în "Kiss me, Kate!" este format din angajaţii teatrului nostru, cu doar câteva excepţii, unul sau doi invitaţi speciali. Acesta a fost un moment în care am ştiut că putem contrazice pe oricine ar fi afirmat că nu se poate. Poate ar fi fost un moment bun pentru un pariu. S-a muncit mult, dar cu rezultate pe măsura eforturilor depuse.

Reporter: Acum, în încheiere, aş vrea să vă întreb, care spectacolul vă este cel mai aproape de inimă? Aveţi un favorit pe care îl revedeţi la infinit cu mare plăcere, sau toate spectacolele vă sunt la fel de dragi?

Bianca Ionescu Ballo: În acest moment, considerându-l ca pe un nou născut, mă gândesc cu drag la spectacolul "Kiss me, Kate!". Pot spune că sunt foarte mândră de întreg colectivul care a muncit pentru acest proiect şi chiar aş putea să îl trec cap de listă între favorite.

Iar de-a lungul anilor, dintre spectacolele favorite în care am şi jucat, îmi amintesc cu drag de "Marco Polo", de Francisco Lopez, unde am interpretat rolul Prinţesei Mi Tzu Ti. Doresc să-l repunem în repertoriu, poate chiar în toamna acestui an. Va veni rândul altor capodopere ale genului: "Văduva veselă", "Contesa Maritza" sau "Sânge vienez" în genul operetei şi "Romeo şi Julieta", "Grease", "Rebecca pentru musical" şi, sper, multe altele.

Reporter: Pasiunea cu care vorbiţi despre activitatea dumneavoastră la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" ne-a stârnit curiozitatea. Cu siguranţă vom veni la următoarele producţii pe care le veţi pune în scenă. Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi vă urez mult succes pe mai departe

Bianca Ionescu Ballo: Eu vă mulţumesc şi vă aştept cu drag la spectacole!