Falimentul statului eşuat

Zilele trecute, o informaţie a trecut ca o cometă, lăsând urme pe cortexul memoriei colective. Şi anume că România se apropie galopant de faliment. Adică de imposibilitatea de a face faţă plăţilor externe şi interne. O situaţie limită, în care s-a mai aflat în 1981 şi în 1986 şi de care a fost foarte aproape în 1996, când, la mustaţă, Convenţia Democrată şi Emil Constantinescu au reuşit să evite această situaţie. Dar după ce acestă informaţie apocaliptică a fost scăpată pe piaţă, nu s-a mai spus nimic în acest sens. Dimpotrivă. A ieşit primul-ministru şi ne-a sugestionat cum că economia duduie. Care este adevărul?

Conform spuselor preşedintelui Klaus Iohannis, România este un stat eşuat. Nu ştim, pentru că nu a mai dat lămuririle necesare, dacă atunci când ne-a pus această ştampilă, s-a gândit la România ca stat instituţional sau la dificultăţile economice, multe dintre ele insurmontabile, generate de politica greşită a guvernelor sale. Am mai aflat la scurt timp că acelaşi Klaus Iohannis ia în calcul o abandonare a mandatului său, respectiv a alegătorilor săi, pentru o poziţie comodă, lipsită de riscuri, la vârful NATO. Între timp, steaua acestuia, steaua NATO, a pălit, întrucât pe firmament s-a înălţat fulgerător fostul premier britanic Boris Johnson. Dar simplul enunţ legat de NATO al preşedintelui Klaus Iohannis, pus în relaţie cu utilizarea expresiei de "stat eşuat", ne obligă să ne gândim şi noi în termenii din ce în ce mai alarmişti utilizaţi de cele trei mari socieţi de rating.

În urmă cu câteva luni, România era taxată la BBB- şi în pericol de junk, adică de faliment, de către Fitch Rating. Iar celelalte două agenţii mari de rating, Standard and Poor's şi Moody's, nu au făcut altceva decât să confirme această caracterizare a României. Să privim lucrurile la rece şi să vedem cum se traduce acest rezultat şi la ce ne putem aştepta.

Datoria României, datoria publică, care înseamnă datoria internă şi datoria exernă, s-a dublat practic în ultimii şase ani. A ajuns la 49% din Produsul Intern Brut. Nu e mult, dacă ne gândim că, în conformitate cu preceptele Comisiei Europene, teoretic ar mai fi loc de îndatorare cu nişte procente bune. Dar e alarmant, dacă luăm în calcul trei parametri, despre care, în mod straniu, agenţile de rating nu au suflat un cuvânt. 1). Dintre cele peste 137 de miliarde de euro pe care România le datorează, statul deţine 44,5%, iar sectorul privat 55,5%. Ceea ce înseamnă că eventuala diminuare a acestei uriaşe datorii cade nu numai în sarcina guvernanţilor, ci şi a sectorului privat, care scârţâie din toate încheieturile. Şi vom vedea de ce. 2). Nu ni se spune nimic despre felul în care ne-am îndatorat, mai cu seamă sub cele trei guverne gestionate de PNL. Guvernul Orban, Guvernul Cîţu şi Guvernul Ciucă. Mai exact, despre dobânzile exorbitante, cele mai mari din Europa, pe care le plătim deja şi le vom plăti ani la rând. 3). Nu ni se vorbeşte nimic despre inflaţia galopantă, care se poate duce până la sfârşitul acestui an către 20% şi care are drept consecinţă falimentarea societăţilor comerciale şi a persoanelor fizice, situaţie în care redresarea economică şi financiară a ţării poate deveni imposibilă.

În spaţiul acestei scurte analize, nu-mi pot permite să dezvolt prea mult aceste teme. Mă voi opri însă la un singur aspect, asumându-mi riscul de a fi taxat drept populist. România are datorii uriaşe neonorate şi pe care nu se grăbeşte să le onoreze faţă de proprii cetăţeni. Iar în definiţia falimentului de ţară intră, aşa cum am arătat mai sus, nu numai imposibilitatea onorării datoriilor externe, ci şi neonorarea datoriilor interne. Inflaţia, estimată de experţii BNR la aproape 15% şi care, după cum spun alţi experţi, se poate duce la înspăimântătorul procent de 20%, înseamnă că oamenii neîndatoraţi la bănci nu mai au mijloace de a supravieţui, pentru că totul se scumpeşte semnificativ - şi încă nu am luat în calcul creşterile exponenţiale la energie electrică sau de altă natură - iar cei îndatoraţi la bănci nu mai au posibilitatea să-şi plătească ratele. Tocmai din acest motiv, în absenţa altor soluţii mai deştepte, Executivul a decis în această săptămână că cei cu datorii la bănci îşi pot amâna ratele în baza unor simple declaraţii pe proprie răspundere. Toţi cei care vor utiliza acest instrument cad însă într-o capcană teribilă. Îşi pot amâna într-adevăr plata ratelor, dar mai târziu, când vor reîncepe să le plătească, pentru că băncile nu pot fi şuntate la infinit, vor veni din urmă şi dobânzile la dobânzi. În disperare de cauză, Guvernul va încerca să rostogolească o datorie faţă de proprii cetăţeni, în calea unor guverne viitoare. O altă formă a datoriei faţă de proprii cetăţeni sunt pensiile. Printr-o lege votată în Parlament şi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, guvernele României aveau obligaţia de mai mult timp de a mări punctul de pensie cu 40%. Nu au făcut acest lucru, încălcând legea. Pe parcursul întregului an 2022, pensionarii au fost ameţiţi cu două teme. Că se va renunţa la pensiile speciale şi că întregul sistem de pensii va fi reformat, astfel încât să dispară inechităţile atât de deranjante pentru cetăţeni. Şi că se va căuta o soluţie pentru mărirea pensiilor. Ambele teme sunt false. Sistemul de pensii, dacă va fi reformat, va fi reformat altă dată. Şi în niciun caz în formulele prezentate de Guvern. Iar pensiile nu vor fi mărite. Cel mult va fi micşorată gaura. Adică o gaură între 15% şi 20% din buzunarul pensionarilor va fi redusă la o gaură de 10%-15%. Ceea ce înseamnă că statul rămâne în continuare dator, iar mulţi dintre pensionari vor fi fizic eliminaţi de pe listă. Statul este dator, fără a mai intra în alte detalii, şi incapabil să-şi onoreze obligaţiile şi faţă de profesori şi multe alte categorii socio-profesionale. Ca să nu mai vorbim despre copii, care nu au nici astăzi alocaţiile mărite.

Dacă luăm în calcul criteriul intern, statul român se află în incapacitate de plată. Deci a intrat într-un faliment încă nedeclarat. Cât priveşte datoriile exerne, principala consecinţă a retrogradării noastre de către agenţiile de rating este nu numai faptul că nu ne vom mai putea în scurt timp împrumuta de la bănci sau societăţi de investiţii, dar şi sau mai ales că urmează să fie blocate investiţii în România. Pentru că mediul economic şi financiar devine prea periculos pentru investitori. Aşa că ne îndreptăm în mare viteză înspre junk. Indiferent cum ne minte Guvernul.