FAO: Prima scădere a preţurilor alimentelor la nivel global, după 12 luni consecutive de creştere

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Materii Prime / 9 iulie 2021

FAO: Prima scădere a preţurilor alimentelor la nivel global, după 12 luni consecutive de creştere
Călin Rechea

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a înregistrat prima scădere lunară în iunie 2021, de 2,5%, după douăsprezece creşteri consecutive, iar creşterea anuală s-a temperat până la 33,9%, de la 40,5% în luna precedentă, conform ultimului raport de la FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură) (vezi graficul).

Cea mai importantă contribuţie la scăderea indicelui agregat au avut-o preţurile uleiului şi cerealelor, care au înregistrat scăderi lunare de 9,8%, respectiv 2,6%.

Preţul uleiului a înregistrat cea mai mare creştere anuală dintre componentele indicelui agregat, de 81,8%, după o creştere de 124,5% în luna precedentă. În ultimele 13 luni, creşterea medie lunară a preţului uleiului la nivel global a fost de 5,7%.

Cel mai redus nivel al preţului din ultimele patru luni a fost atins pe fondul scăderii preţului uleiului de palmier, soia şi floarea soarelui. În cazul uleiului de soia, declinul preţului a fost determinat de scăderea cererii din partea producătorilor de biodiesel din Statele Unite. Preţul uleiului de rapiţă s-a redresat pe fondul perspectivelor de creştere a cererii la nivelul Uniunii Europene.

Preţurile cerealelor şi-au temperat creşterea anuală până la 33,8%, de la 36,3% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 2,6%, după un avans de 5,8% în luna anterioară.

Preţul porumbului a scăzut cu 5% faţă de luna precedentă, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut a înregistrat o creştere de 72%, pe fondul producţiei peste aşteptări înregistrate în Argentina. S-au îmbunătăţit şi perspectivele privind recolta din Statele Unite pe fondul ploilor din ultima perioadă.

Scăderi lunare ale preţurilor s-au înregistrat la orz şi sorg, de 2,2%, respectiv 4,9%, în timp ce preţul grâului a înregistrat o creştere anuală de peste 31%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,8%. Preţul orezului a scăzut până la minimul ultimelor 15 luni, pe fondul limitării severe a exporturilor, determinată de creşterea explozivă a costului transportului maritim şi criza containerelor.

Preţul zahărului şi-a temperat creşterea anuală până la 43,8%, de la 57,4%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,9%. Creşterea lunară a avut loc pe fondul îngrijorărilor legate de impactul condiţiilor meteo nefavorabile asupra producţiei din Brazilia, cel mai mare exportator de zahăr la nivel mondial. Presiunile de creştere a preţului au fost temperate de îmbunătăţirea prognozelor privind producţia şi exporturile Indiei.

Preţul mediu al produselor lactate şi-a temperat creşterea anuală până la 22%, de la 28,5% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1%. Cererea din Asia a reprezentat factorul determinant al dinamicii preţurilor de pe piaţa globală.

Preţul cărnii a înregistrat a noua lună consecutivă de creştere în iunie 2021, cu o medie lunară de 2%, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 15,6%, de la 12,5% în luna precedentă.

"Cotaţiile pentru toate tipurile de carnea au crescut pe fondul cererii solide din Asia de Est, care a compensat temperarea achiziţiilor din China, în special pentru carnea de porc", se arată în raportul de la FAO.

Într-un comunicat de presă separat, referitor la perspectivele cererii şi ofertei de cereale, prognoza FAO pentru producţia din sezonul 2021/22 a fost revizuită în scădere cu 3,7 milioane de tone faţă de luna precedentă, până la 2,817 miliarde de tone, cu 1,7% peste producţia din sezonul anterior. Corecţia a fost determinată de scăderea puternică a prognozei privind producţiei de porumb din Brazilia.

Producţia de grâu a fost revizuită în scădere cu 1,1 milioane de tone, până la 784,7 milioane de tone, ceea ce reprezintă o creştere de 1,2% faţă de sezonul precedent, iar prognoza pentru producţia de orez a fost majorată cu 0,4 milioane de tone, până la 519,5 milioane de tone, cu 1% peste nivelul din sezonul anterior.

FAO mai prognozează o creştere cu 0,8% a comerţului mondial cu cereale în sezonul 2021/2022 faţă de sezonul precedent, până la 472 de milioane de tone, o nouă valoare record.

Prognoza comerţului cu grâu pentru sezonul 2021/2022 a fost revizuită în creştere la 189 de milioane de tone, cu 2,1% peste nivelul din sezonul anterior, în timp ce noile estimări privind comerţul internaţional cu orez arată o scădere de 0,3% în sezonul 2021/22 faţă de sezonul precedent, până la 48 milioane de tone.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb