Fără cenzură nu mai ajunge

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Internaţional / 22 ianuarie

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Donald Trump anunţă desfiinţarea cenzurii în Statele Unite. Şi nu numai. S-a angajat să instituie o serie de măsuri asiguratorii. De prevenire a unor posibile operaţiuni prin care libertatea de expresie să fie în viitor cenzurată. Unul dintre cele mai importante amendamente ale Constituţiei Statelor Unite capătă din nou consistenţă. Vine un val de libertate şi în Europa? Şi în România?

Donald Trump, timp de patru ani, hăituit fiind de procurorii din Statele Unite dar şi de presa afiliată Partidului Democrat, administraţiei Biden, a avut mult de suferit de pe urma cenzurii. Să ne amintim ce daune uriaşe i-a provocat Facebook, care i-a blocat practic toate mesajele, amplificând în schimb mesajele postate de adversarii săi. Vorbim despre Facebook, proprietatea lui Mark Zuckerberg, cel care de curând s-a întors către Donald Trump, predându-şi toate armele şi garantând că platforma sa nu va mai comite sub nicio formă acte de cenzură. Asta după ce nu cu mult timp în urmă a dat asigurări, audiat fiind în Congresul Statelor Unite, că Facebook nu exercită acte de cenzură. Am închis paranteza.

Şi cu toate că a fost principala ţintă, nu numai a operaţiunilor de fake news ci şi a celor de cenzurare a mesajelor sale, Donald Trump a reuşit să-şi depăşească orice ranchiună personală şi după ce l-a primit generos, cu braţele deschise, în echipa sa pe Mark Zuckerberg, iată că printre primele măsuri pe care le anunţă este eliminarea sub orice formă a cenzurii exercitate împotriva presei şi a libertăţii de opinie pe teritoriul Statelor Unite. Pentru că jurisdicţia sa, sub aspect legal şi constituţional nu se întinde decât în limita graniţelor Statuşui american. Dar ceea ce este cu adevărat semnificativ este că Guvernul Statelor Unite va lua în paralel şi măsuri pentru ca în viitor să fie prevenite orice fel de tentative şi sub orice formă de a îngrădi libertatea de expresie.

În realitate, Statele Unite fiind în continuare cea mai relevantă putere a lumii, iar Donald Trump dovedindu-se a fi cel mai puternic jucător politic de pe mapamond, deciziile luate la Washington vor avea cu certitudine efect asupra întregii lumi occidentale. Şi în primul rând în rândul statelor care, în ultimii ani, au cenzurat presa la greu, această operaţiune fiind amplificată şi fals motivată de efectele pandemiei. Şi mă gândesc în primul şi-n primul rând la Uniunea Europeană, unde aşa-zişii progresişti, de fapt neomarxişti, au deţinut şi încă deţin majoritatea şi au reuşit să impună statelor membre reguli dintre cele mai draconice, care au inhibat şi uneori au atacat mortal libertatea presei. Între timp, Uniunea Europeană trece ea însăşi printr-un proces abrupt de reformă, dar încă neomarxiştii sunt la putere, încă aceştia impun reguli, conform cărora ni se interzice să spunem "el" şi "ea" şi suntem obligaţi să acceptăm căsătoriile între persoane de acelaşi sex, adoptarea de copii şi pervertirea acestora de către familii LGBT, libertatea schimbării sexului garantată inclusiv minorilor şi fără acceptul părinţilor şi alte acte anticreştine şi discriminatorii de acest fel. Lucrurile în Europa se vor mişca greu, inerţia va fi mare, dar şi autoritatea şi presiunea exercitate de Washington vor fi pe măsură.

Sub formidabila presiune a statului de tip totalitar, presiune exercitată în mod excesiv împotriva libertăţii de opinie, mii de jurnalişti din România, încercând să-şi apere libertatea, s-au organizat în Clubul de Presă, care în timp record s-a făcut cunoscut şi a exercitat la rândul său presiuni asupra instituţiilor care au practicat şi încă practică cenzura. Mă refer în primul rând la Consiliul Naţional al Audiovizualului, care prevalându-se de existenţa unui set de norme europene, a comis abuzuri incredibile şi dovedite în detaliu împotriva unor televiziuni, a unor posturi de radio, a unor ziare, a unor site-uri şi chiar a unor freelanceri. Uriaşe sancţiuni financiare, multe pentru fapte total inexistente, altele, la fel de multe, pentru comentarii sau informaţii care ulterior s-au dovedit corecte, au curs cu nemiluita, punându-i pe jurnalişti într-o situaţie de mare dificultate financiară şi inhibându-i astfel şi pe cei care, de bine de rău, au rămas nesancţionaţi. În succesiunea lor, guvernele au fost parte a acestui masacru, inclusiv cele două guverne Ciolacu. Reprezentanţii majorităţilor parlamentare au refuzat să organizeze, cum ar fi fost firesc, o confruntare cu dovezile pe masă în comisiile pentru cultură şi presă ale celor două camere între reprezentanţii Clubului de Presă şi cei ai CNA-ului.

După alegeri, după ce sperăm că se va pune capăt loviturii de stat aflată acum în desfăşurare, vom organiza o convenţie a Clubului de Presă la care vor fi invitaţi toţi jurnaliştii, ne vom întări rândurile şi ne vom organiza în aşa fel încât să luăm cu asalt cu succes, rând pe rând, toate redutele cenzurii din România. Suntem convinşi că în acest demers de apărare a libertăţii de expresie vom beneficia de întreg sprijinul Departamentului de Stat, care sperăm că va decide de urgenţă rechemarea în ţară a Ambasadoarei Statelor Unite la Bucureşti şi trimiterea unei alte persoane, reprezentative pentru administraţia Trump.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Deocamdata doua sunt deciziile pe care Trump le-a anuntat si care se indrepta catre tarile din Europa .Cresterea taxelor cea ce inseamna razboi economic cu SUA si cerinta ce se raporteaza la procentul din PIB atasat inarmarii .Practic Trump devine nonprieten .In acest moment sunt puse in discutie toate contractele de armament ale natiunilor din UE cu SUA.Pe d ealta parte daca Trump continua sa atace UE imnportul de gaze naturale lichefiate din SUA va fi moneda europeana de schimb .Cei care s-au inghesuit la a participa la investirea lui Trump isi musca miinile .Orban de Budapesta a fost mai destept si nu s-a dus .In curind Trump de va confrunta cu reactia omenirii ajunsa in fata ideilor trasnite .

    1. Orban de Budapesta are deja programata,

      vizita la Trump,iar conducerea UE va schimba 

      curand popaganda anti Trump,din cauze in special economice,

      altfel vor fi maturati la viitoarele alegeri politice 

      nu mai visa

      Ce e val ca valul trece. Asta se aplica si la convingerile autorului. Sa vezi ce antisuveranist devine daca se alineaza planetele...

    Daca Trump vrea sa arate ceva ca-i puternic nu ar mai trebui sa-i primeasca cu brațele deschise pe toti care l-au sapat vartos , ar trebui sa le o intoarca dublu !

    ...

    depinde cine castiga alegerile. ca dc cumva castiga cg si comunistii,va ramane doar tvr 1.

    Din pacate, cenzura si incalcarea libertatii de exprimare este inscri in constitutie:

    "(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. 

    (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri."  

    Judecatorii pot decide ce constituie prejudiciu la demnitate, onoare sau proprie imagine, iar orice opinie nedezirabila dictatorilor poate fi categorisita de acestia ca indemn la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, discriminare sau manifestare obscena, contrar bunelor moravuri. Nu ma surprinde ca nu au inteles comunistii care au scris si votat constitutia, ca tocmai exprimarea opiniilor controversate trebuie protejata. Sau poate au inteles, dar intentia lor era sa controleze exprimarea si simultan sa dea impresia ca aceasta este libera.  

    Daca doriti libertate, sugerez Clubului de presa sa coordonati o campanie de schimbare a constitutiei in care sa eliminati toate limitele impuse libertatii de exprimare cu exceptia calomniei, indemnului la violenta si publicare de materiale pornografice fara acordul participantilor. 

    ...

    Urgență maximă! Trebuie introdusa urgent cenzura; de ce i s-ar permite doamnei Mafalda a știrilor și adevărului Anca Alexandrescu Aiurescu să ne pună nouă românilor care nu credem o iotă din aberațiile cu care ne împroașcă zilnic, să acrediteze idei contrare realității.

    Vedeți doar aberațiile cu știrile " Realitatea Plus" (plus minciuni!) contrare verdictele date de instanțele internaționale la lacrimile de crocodil . 

    Din nefericire, Trump se concentreaza pe profit in relatiile externe, nu-l intereseaza propaganda sorosista. In ue avem cenzura de tip stalinist, care va necesita multa munca pentru eliminare.

    1. Daca aveam, acum taceai.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb