Fără o Bursă importantă, guvernarea de acum nu este decît o aventură

Declaraţia stridentă a premierului Tăriceanu cum că "Bursei i se acordă uneori o importanţă mai mare decît ar fi normal", nu a stîrnit cine ştie ce zarvă în piaţa de capital. Reprezentanţii pieţei au primit-o ca pe o ciudăţenie, dispuşi, parcă, să i-o treacă cu vederea: "Adică, de ce să-i acordăm importanţă cînd spune că n-avem importanţă..."

Unii şi-au spus că, poate, premierul s-o fi exprimat greşit, poate că a vrut să zică altceva, cum că Bursa s-ar fi înfierbîntat anormal în ultima vreme...

şi că premierului i-a ieşit că i se acordă "prea multă importanţă"... Dar suspiciunea că primul ministru Călin Popes-cu-Tăriceanu nu realizează importanţa Bursei în peisajul financiar-economic, merită toată atenţia. Căci, în definitiv, premierul României a declarat cu două zile în urmă, într-un mesaj explicit, că Bursa nu este importantă. Iar declaraţia este mai gravă decît pare la prima vedere. Deoarece, (dacă chiar asta îi este credinţa), ne pune în pericol echilibrul economic, dezvăluind că Guvernul ne antrenează într-o aventură fără nici o strategie, în pofida merituosului program de guvernare şi fără să respecte platforma electorală a Alianţei.

Atunci cînd, imediat după înscăunare, a adoptat cota unică de impozitare de 16%, Guvernul Tăriceanu nu numai că şi-a îndeplinit o promisiune electorală ci, relaxînd fiscalitatea, a semnalat că a pornit la realizarea unei alte filosofii economice şi sociale: relaxare fis-cală pentru stimularea liberei iniţiative. Cu consecinţe într-un alt fel de sistem de protecţie socială şi un alt mod de răsplată a muncii, talentului, hărniciei. Dar, desigur, pînă la rotunjirea în realitate a acestei proiecţii, Guvernul are sarcina zilnică să asigure funcţionarea statului şi finanţarea lui prin buget.

De aceea, Guvernul trebuie să-şi contureze alte surse de venit cu care să le suplinească pe cele la care a renunţat prin diminuarea gradului de fiscalitate - un aspect monitorizat cu stricteţe de FMI, atunci cînd se referă la deficitul bugetar.

Dar, atît programul electoral al Alianţei, cît şi programul de guvernare furnizau un răspuns solid îngrijorării FMI (care, în definitiv, este şi îngrijorarea noastră, a cetăţenilor de rînd, preocupaţi de sanitatea vieţii în societate): libera iniţiativă ar putea să se dezvolte accelerat în cazul că ar fi sfărîmate monopolurile economice, dacă ar fi diminuată corupţia, dacă ar fi asigurată corectitudinea competiţiei economice.

Sintetic, dacă ar fi asigurate condiţiile economiei de piaţă şi nu numai atît, dacă ea ar deveni cu adevărat funcţională (faptul că ea ne-a fost recunoscută de Uniunea Europeană nu m-a impresionat nici pe mine şi nici pe politicienii care - deşi azi sînt la putere -, ieri, aflaţi în opoziţie, au înţeles că Europa a decis politic să ne treacă cu vederea nevolnicia). Pentru ca economia noastră de piaţă să devină şi "funcţională", trebuie organizate pieţele.

Bursa este un simbol pentru pieţe. În realitate, avem nevoie să organizăm piaţa cerealelor, piaţa petrolului şi piaţa energiei.

Avem nevoie să organizăm pieţe pentru celelalte mărfuri compatibile cu sistemul bursier. Avem nevoie să constituim pieţele serviciilor şi ale bunurilor pe modelul acestora, despovărînd libera iniţiativă de şperţurile pe care este silită să le plătească şmecherilor cocoţaţi în vîrful sistemelor mafiote, care dictează cînd să primească şi cine să nu primească contracte. Avem nevoie ca şperţurile astea să fie redirecţionate din buzunarele şmecherilor, către bugetul statului, asigurîndu-i echilibrul.

I se acordă Bursei o importanţă, uneori, prea mare?! Cred că primul lucru pe care trebuia să-l facă Guvernul Tăriceanu era o vizită la Bursă, tipul de instituţie - singurul - care poate furniza caracter realist filosofiei sale politice. Cred că, în ianuarie, deja, ar fi trebuit să ne comunice cum gîndeşte să sprijine Bursa de Valori şi care îi este strategia pentru organizarea burselor de mărfuri şi a pieţei serviciilor.

Căci, fără ele, cota de 16% nu este decît o aventură, care deja este pe cale să eşueze în creşterea fiscalităţii pe alte căi.

Adică, după principiul, iei de colo şi dai de dincolo.

Ceea ce înseamnă că nu s-a schimbat nimic.