FAŢĂ DE ACEEAŞI PERIOADĂ A ANULUI PRECEDENT, Exporturile au crescut cu 9,0% în primele patru luni ale anului 2017

A.C.
Macroeconomie / 12 iunie 2017

Structura comerţului internaţional pe grupe de produse, în perioada 1 ianuarie- 30 aprilie 2017

Structura comerţului internaţional pe grupe de produse, în perioada 1 ianuarie- 30 aprilie 2017

În primele luni ale acestui an exporturile FOB au însumat 20234,8 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 23602,2 milioane euro, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada menţionată a fost de 3367,4 milioane euro, mai mare cu 568,2 milioane euro decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent, conform sursei.

În comunicat se precizează că în luna aprilie 2017 exporturile FOB au fost de 4774,6 milioane euro, importurile CIF au fost de 5823,7 milioane euro, rezultând un deficit de 1049,1 milioane euro.

Faţă de luna aprilie 2016, exporturile din luna aprilie a acestui an au crescut cu 1,5%, iar importurile au crescut cu 5,0%, se mai arată în sursă.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în această perioada a fost de 15370,0 milioane euro la expedieri şi de 17939,3 milioane euro la introduceri, reprezentând 76,0% atât din total exporturi cât şi din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) în perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2017 a fost de 4864,8 milioane euro la exporturi şi de 5662,9 milioane euro la importuri, reprezentând 24,0% atat din total exporturi cât şi din total importuri.

Potrivit sursei citate, în perioada menţionată, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,6% la export şi 37,0% la import) şi alte produse manufacturate) (33,6% la export şi respectiv 30,4% la import).

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb