Federal Reserve nu mai poate ieşi din capcana tiparniţei şi a dobânzii zero

Răbdarea nu a mai apărut în comunicatul de presă al Federal Reserve după ultima şedinţă de politică monetară.

"Pe baza evaluărilor curente, Comitetul (n.a. FOMC, Federal Open Market Committee) apreciază că poate da dovadă de răbdare în normalizarea politicii monetare", se arăta în comunicatul de presă anterior, de la sfârşitul lunii ianuarie 2015. Acum, situaţia s-a schimbat: "Comitetul apreciază că o creştere a dobânzii de politică monetară rămâne puţin probabilă la următoarea şedinţă, din aprilie 2015".

Eliminarea cuvântului "răbdare" din declaraţiile Federal Reserve a determinat jurnaliştii de la Financial Times să scrie că "Fed-ul şi-a eliberat mâinile pentru creştere dobânzii, dar a semnalat că nu este încă gata să apese trăgaciul".

În timp ce analiştii citaţi de Reuters apreciază că întărirea dolarului a avut un rol important în decizia băncii centrale americane, evoluţia economiei din T1 2015 s-ar putea să fi fost factorul determinant.

La doar o lună şi jumătate distanţă de la afirmaţia că "activitatea economică creşte cu un ritm solid", Federal Reserve şi-a temperat optimismul până la "creşterea economică s-a moderat" şi a redus prognozele pentru orizontul de timp 2015 - 2017. În acest an, Federal Reserve estimează că Produsul Intern Brut real va creşte cu 2,3% până la 2,7%, faţă de 2,6% - 3%, conform prognozei din decembrie 2014.

O altă prognoză, de la o divizie regională a Fed-ului, nu este aşa de optimistă, ci este caracterizată de un pesimism care a determinat apariţia termenului "recesiune" în analizele unor economişti.

Federal Reserve Bank of Atlanta (FRBA) a construit un model de prognoză macroeconomică în timp real, iar rezultatele, modelul şi datele de intrare sunt publicate pe site-ul instituţiei.

Pentru primul trimestru din 2015, ultimele estimări arată o creştere anualizată a PIB-ului de 0,3%, faţă de 1,9% conform prognozei iniţiale din 2 februarie 2015.

Frânarea severă a creşterii a fost determinată, în principal, de contracţia accelerată a investiţiilor industriale, care au înregistrat un declin anualizat de 19,6%, cu mult peste estimarea iniţială de -1,5%.

Recent au fost publicate datele privind numărul locuinţelor noi a căror construcţie a început în februarie 2015. Declinul anual de 3,3% a determinat o nouă reducere a prognozei referitoare la investiţiile în sectorul construcţiilor rezidenţiale, până la o rată anualizată de -3,2%, de la o creştere de 4,5% în cadrul prognozei iniţiale din 2 februarie 2015.

Cu toate aceste scăderi semnificative în construcţii, BLS (Bureau of Labor Statistics) arată că numărul locurilor de muncă din sector a crescut cu 29 de mii în februarie 2015, după un avans de 49 de mii în luna precedentă şi 26 de mii în februarie 2014.

Într-un articol din New York Post, în care explică de ce nu poate fi majorată dobânda de politică monetară, John Crudele scrie că "Yellen (n.a. Janet Yellen, preşedintele Federal Reserve) suferă de un optimism incurabil sau consideră ficţiunea drept realitate".

Steen Jakobsen, economist-şef la Saxo Bank, apreciază că Federal Reserve ar putea, totuşi, majora dobânda de politică monetară în iunie 2015, în ciuda datelor macroeconomice sub aşteptări. "Creşterea dobânzii nu va avea nimic de a face cu starea economiei, ci va reflecta nouă ţintă a Federal Reserve, preţurile activelor financiare", a declarat Jakobsen.

Analistul american Martin Armstrong are o opinie similară. După ce precizează că "orizontul de creştere a dobânzii nu mai are limite aşa de agresive", stabilite conform declaraţiilor din ultimele luni ale oficialilor Federal Reserve, Armstrong arată că deciziile de la recenta şedinţă de politică monetară sunt rezultatul "presiunilor externe pentru amânarea creşterii dobânzii", dar "când indicele Dow Jones va trece de 20.000, atunci Fed-ul va abandona obiectivele de politică internaţională şi se va concentra pe cele interne".

În opinia lui James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", Fed-ul tocmai a renunţat la două dintre regulile de politică monetară, preanunţarea deciziilor (n.a. forward guidance) şi regula Taylor (n.a. formula de stabilire a dobânzii de politică monetară în funcţie de rata şomajului şi a inflaţiei).

"Acum totul depinde de capriciile doamnei Yellen, care nu are nicio experienţă în lumea reală", scrie Rickards pe contul său de Twitter.

Concluzia analistului american nu lasă loc de interpretări: "cadrul de politică monetară bazat pe evoluţia datelor macroeconomice nu va funcţiona, dar va arăta cât de eronate sunt prognozele Fed-ului".

Cel mai puternic argument în favoarea amânării pe termen nedefinit a majorării dobânzii de politică monetară vine, însă, de la Zoltan Poszar, economist la Credit Suisse şi fost economist la Federal Reserve Bank of New York, cu un rol important în elaborarea programului de salvare a băncilor americane la sfârşitul deceniului trecut.

Într-o analiză publicată pe site-ul Institute for New Economic Thinking ("A Macro View of Shadow Banking", 31 ianuarie 2015), Poszar arată că "există legături adânci între sistemul bancar din umbră şi managementul activelor, iar aici sunt incluse nu doar fondurile de hedging, ci şi fondurile mutuale, pentru care se presupune că nu există leverage".

În cei aproape zece ani de când Federal Reserve menţine dobânda aproape de zero, a explodat utilizarea operaţiunilor repo la nivelul portofoliilor de obligaţiuni administrate de managerii de active, volumul acestora depăşindu-l pe cel al operaţiunilor similare din cadrul sistemului bancar.

Ignorarea creşterii accelerate a gradului de leverage acolo unde fenomenul nu ar fi trebuit să existe este pusă de Zoltan Poszar pe seama "lacunelor conceptuale existente în abordarea ecosistemului financiar global la nivelul conturilor financiare din SUA".

Concluziile lui Poszar sunt preluate într-un articol recent publicat de Zerohedge, unde se arată că "Federal Reserve nu poate majora dobânda de politică monetară nici măcar cu 0,25%", deoarece riscă "o explozie nu doar similară cu cea a LTCM (Long Term Capital Management) de la sfârşitul anilor "90, ci de o mie de ori mai mare".

Confruntată cu o criză financiară fără precedent istoric, declanşată în a doua jumătate a deceniului trecut, Fed a îmblânzit "tigrul" încercând să-l ţină de coadă prin tipărire şi dobânzi zero. Dar animalul, contrar aşteptărilor, s-a hrănit copios pe seama "dresorilor" şi s-a transformat într-un monstru de dimensiuni mitologice, cu mai multe capete şi mai multe cozi.

Acum banca centrală americană nu mai ştie ce să prindă sau de ce "muşcătură" să se ferească, în timp ce este prinsă ea însăşi în capcană. Oare va avea curajul să elibereze monstrul, într-o ultimă încercare disperată pentru a-şi asigura supravieţuirea?