Sistemul bancar din Statele Unite este în febra sărbătorilor în aceste zile. Nu, nu este vorba de Crăciun, ci de împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea băncii centrale americane. Pentru cetăţeni este, mai degrabă, motiv de comemorare a pierderii libertăţii.
La ceas de seară, în 23 decembrie 1913, Senatul american a votat pentru Federal Reserve Act, în condiţiile în care numeroşi senatori au fost absenţi.
Experienţa anterioară a Americii cu sistemul bancar centralizat a determinat populaţia să manifeste o mare neîncredere în beneficiile oferite de o bancă centrală. Înainte de Federal Reserve au existat First Bank of the United States (1791-1811) şi Second Bank of the United States (1817-1836), fiecare cu o licenţă temporară de 20 de ani.
Preşedintele Andrew Jackson şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca reînnoirea licenţei pentru Second Bank of the United States, deoarece "orice monopol şi privilegiile sale exclusive reprezintă cheltuieli suplimentare pentru populaţie, care ar trebui să primească, în schimb, un echivalent corect".
"Dreptul Congresului de a emite bani de hârtie conform principiilor constituţionale nu poate fi delegat persoanelor individuale sau corporaţiilor", a mai fost unul dintre principiile lui Jackson, care l-au determinat să revoce licenţa celei de-a doua bănci centrale a Statelor Unite.
După cum scrie Murray Rothbard în "A History of Money and Banking in the United States", a doua jumătate a secolului al XIX-lea a reprezentat o perioadă de creştere accelerată a competitivităţii şi competiţiei pe piaţa americană.
În acest mediu economic, "oamenii de afaceri puternici, în fruntea cărora s-a aflat imperiul financiar al lui J.P. Morgan, au încercat cu disperare să înfiinţeze carteluri pe piaţa liberă", a scris Rothbard.
Eşecurile nu i-au oprit, următorul pas fiind "înrolarea" statului în războiul dus contra competiţiei de pe piaţa liberă. De fapt, acesta este singurul mijloc prin care poate rezista un monopol sau cartel pe o piaţă cât de cât funcţională. Înfiinţarea unei bănci centrale cu puteri discreţionare a fost, bineînţeles, un punct deosebit de important al acestei agende, poate chiar primul din listă.
"Emisiunea monetară trebuie să aparţină guvernului şi trebuie să fie protejată de dominaţia Wall Street-ului", a fost şi opinia preşedintelui Theodore Roosevelt. Dar toate aceste declaraţii nu au contat. Panica financiară din 1907 a fost utilizată cu succes de susţinătorii băncii centrale, iar în 1910 a avut loc o întâlnire secretă la un hotel de pe insula Jekyll, din largul coastelor statului Georgia, unde s-au întâlnit reprezentanţi ai celor mai puternice bănci de pe piaţă cu cei ai Trezoreriei SUA.
După trei ani de propagandă asiduă, Congresul a aprobat legea înfiinţării Federal Reserve, care transferă monopolul emisiunii monetare către o instituţie privată, iar constituţionalitatea legii este încă dezbătută.
"Este prima lege dintr-o serie de acte legislative care vor ajuta mediul de afaceri", a declarat preşedintele Woodrow Wilson după semnarea Federal Reserve Act, conform unui articol din presa vremii. Acelaşi preşedinte a mai declarat că "America nu a fost înfiinţată pentru crearea bunăstării, ci pentru realizarea unei viziuni - aceea de a descoperi şi menţine libertatea în rândul oamenilor".
După câţiva ani, prea târziu, preşedintele Wilson a realizat enorma greşeală pe care a făcut-o. "Sunt cel mai nefericit om. Involuntar mi-am ruinat ţara. O măreaţă putere industrială este controlată de sistemul său de credit. Dezvoltarea ţării noastre şi toate activităţile noastre sunt în mâinile câtorva oameni", îşi exprima Woodrow Wilson părerea de rău pentru ceea ce a făcut din ignoranţă. Restul, după cum se spune, este istorie.
Benjamin Strong, reprezentantul lui J. P. Morgan la întâlnirea de pe insula Jekyll, a devenit primul preşedinte al Federal Reserve Bank of New York, cea mai puternică bancă, inclusiv în prezent, din sistemul Federal Reserve.
Prietenia acestuia cu Montagu Norman, guvernatorul Băncii Angliei, l-a determinat să relaxeze semnificativ politica monetară în deceniul care a urmat Primului Război Mondial, iar rezultatul a fost exuberanţa anilor "20, care s-a sfârşit prin depresiunea economică din anii "30.
Dar efectele catastrofale ale înfiinţării băncii centrale a Statelor Unite, a cărei misiune iniţială a fost să apere puterea de cumpărare a dolarului, s-au văzut abia după ruperea legăturii dintre dolar şi aur la începutul anilor "70.
Pentru mii de ani, metalele preţioase au fost considerate bani. Aceasta nu a fost rezultatul vreunui decret regal sau imperial, ci a rezultat din experienţa de zi cu zi a schimburilor comerciale.
Principalul avantaj al acestor bani a fost acela al ancorării efective în pământ. Pentru extracţia şi rafinarea aurului şi argintului era nevoie de muncă, multă muncă. De asemenea, intrarea sau retragerea monedelor din circulaţie avea loc ca urmare a unui proces endogen economiei reale şi nu în urma unor decizii arbitrare instituţionale.
Fără ancoră, valoarea dolarului a început să se evapore accelerat. Conform datelor de pe site-ul Federal Reserve Bank of Minneapolis, valoarea unui dolar din zilele noastre mai reprezintă doar 5% din valoarea dolarului din 1914, iar preţurile de consum s-au angajat pe o traiectorie de creştere accelerată în ultimii 40 de ani (vezi grafice).
Datele de la NBER (n.a. National Bureau of Economic Research, "arbitrul" recesiunilor din SUA) arată că au fost 15 recesiuni în perioada 1857 - 1914 şi 18 recesiuni de la înfiinţarea Federal Reserve până în prezent. Dacă luăm în considerare amplitudinea şi durata acestora, se poate afirma că recesiunile au fost mult mai grave de la înfiinţarea celei mai importante bănci centrale din lume.
Aceste detalii l-au determinat pe profesorul Joseph Salerno, de la Pace University, să declare că "performanţa Fed-ului din ultimul secol a fost teribilă", mai ales în condiţiile în care "nu ar fi existat o criză subprime dacă Fed-ul ar fi fost vigilent".
Pentru William Fleckenstein, manager al unui fond de hedging şi autor al cărţii "Greenspan's Bubbles", Federal Reserve poate fi considerat un eşec major, dacă privim misiunea sa din punctul de vedere al "prevenirii calamităţilor".
Dar, oare, nu era de aşteptat ca cea mai mare parte a creditului, nu doar cel imobiliar, să devină "subprime", în condiţiile în care divergenţa dintre creşterea creditului şi cea a economiei reale a explodat în ultimele decade?
Deşi Ben Bernanke a fost prezentat, de nenumărate ori, drept expert în Marea Depresiune din anii "30, măsurile sale în calitate de preşedinte al Federal Reserve nu au făcut decât să-i demonstreze ignoranţa cu privire la adevăratele sale cauze.
Iar "medicamentul" a fost pe măsură: cât mai mulţi bani tipăriţi, care să fie folosiţi la preluarea "gunoaielor" din portofoliile băncilor. Mai este de mirare că asistăm la o creştere accelerată a inegalităţii sociale, vina fiind aruncată greşit asupra sistemului capitalist, în condiţiile în care banii proaspăt tipăriţi sunt direcţionaţi către cei care ar fi fost aspru pedepsiţi, prin faliment, de către piaţa liberă?
Acesta este motivul pentru care Ron Paul, fost membru al Camerei Reprezentanţilor, s-a pronunţat de atâtea ori pentru desfiinţarea Federal Reserve. "Acum ştim că Federal Reserve nu face decât să întărească înţelegerea secretă dintre bănci şi politicieni, iar politica sa inflaţionistă aduce doar profituri pentru Wall Street în timp ce sărăceşte Main Street-ul (n.a. noţiune utilizată pentru descrierea economiei reale)", a scris doctorul Paul într-un articol recent.
Concluzia? "O sută de ani este suficient, a venit vremea să desfiinţăm Federal Reserve", îşi încheie Ron Paul articolul.
Cu aproape un secol în urmă, Henry Ford, fondatorul Ford Motor Company, avea o opinie asemănătoare: "Este bine că cetăţenii nu înţeleg sistemul nostru bancar şi monetar, căci altfel ar fi o revoluţie înainte de zorii zilei următoare".
O comisie a Camerei Reprezentanţilor, însărcinată cu supervizarea Federal Reserve, va lansa anul viitor o investigaţie cu privire la "istoria, scopurile şi politicile Federal Reserve", după cum scria recent Bloomberg. Jeb Hensarling, preşedintele comisiei, a declarat că aceasta va fi "cea mai riguroasă examinare din istoria Fed-ului".
Ce va urma? Încă o sută de ani de prosperitate prin tipărire?
P.S. Sănătate şi fericire în Noul An! La Mulţi Ani!
1. nea Ford precursorul lui nea Treichl
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 20.12.2013, 07:19)
pana la urma si americanii astia niste brute mici asa ca noi ""Este bine că cetăţenii nu înţeleg sistemul nostru bancar şi monetar, căci altfel ar fi o revoluţie înainte de zorii zilei următoare". Dar acum il avem pe domnul Anghel si a domniei sale educatie economica. Nu ar fi bun un astfel de produs la export? Sa mai compensam cu ce pica la Oltchim :-)
2. lectura obligatorie?
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 20.12.2013, 07:24)
Oare e bine sa stim pe ce lume traim?
Sarbatori fericite Calin te asteptam si la anu' !
P.S. Sper ca urarile tale nu au fost ptr. FED...
3. Masina timpului
(mesaj trimis de Oarecare în data de 20.12.2013, 07:25)
Ce ar fi fost daca? ... Daca nu ar fi fost FED, daca nu s-ar fi renuntat la etalonul aur, daca nu s-ar fi folosit ca panaceu tiparnitza-griparnitza :) ... Dar au fost si sub "domnia" FED, SUA a devenit cea mai mare putere politica, economica si militara. Scopul scuza mijloacele! Om vedea, care mai apuca, cum vor "albi rufele" sau poate isi vor "schimba scutecele"!?
"Încă o sută de ani de prosperitate prin tipărire?" Eh, cred ca inclusiv termenul de prosperitate va capata alt sens decat cel din societatea de consum, asta daca va mai avea vreunul.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2013, 10:39)
... America a renuntat la standardul aur tocmai atunci cand rezervele sale incepeau sa se epuizeze*, daca America nu renunta la acest standard ar fi intrat in curand in in faliment (in urma razboiului din Vietnam) renuntand la acest standard a putut tiparii in continuare pentru a sustine cheltuielile de razboi si atat de mult i-a placut acest joc de-a razboiul ca, dupa aceea, de fiecare data cand cineva incerca sa renunte la dolar, mai inepea unul ... practic puterea Americii, sta in puterea dolarului, puterea dolarului sta in puterea de convingerea a Americii, puterea de convingere a Americii sta in puterea de foc ... * dolarul putea fi convertit oricand in aur, atunci statele lumii au inceput sa inapoieze dolari in schimbul aurului, rezerva de aur ale Americii scazand de la 20 mii tone la 9 mii (cifre aproximative), daca acest regulament ar fi continuat America ar fi ramas fara aur ... multe de spus, prea putin spatiu ... oricum, titlul editorialului spune tot!
4. Pe lumea asta exista..
(mesaj trimis de Mihai în data de 20.12.2013, 10:52)
.. gresit, foarte gresit si Calin Rechea.
Calin tata, oricat de ciudat ti s-ar parea, desi Penn Jillette nu te cunostea, exact la tine se referea cand zicea: Two things have always been true about human beings. One, the world is always getting better. Two, the people living at that time think it`s getting worse.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de adi în data de 20.12.2013, 12:41)
Statele investesc in armata lor in ratia de 10:3 cu celelalte tari!Conduc lumea iar FED participa la acest efort cu partea lor!Datorita puterii militaro-econoimice conduc lumea si dicteaza viitorul planetei !Vedeti ce face la noi un atasat economic dus cu capuil, dicteaza la 23 milioane de insi doar cu doua fraze!
5. tabloidizare
(mesaj trimis de Raz în data de 20.12.2013, 14:39)
Ati putea totusi mentiona mai des sursele exacte, cu link, atat in ceea ce priveste graficele cat si citatele? Pentru o minima credibilizare.
6. 2014
(mesaj trimis de George în data de 01.01.2014, 21:45)
Rechea, sa dea Domnul 2014 chiar sa fie anul in care vine Apocalipsa. Sau daca nu, macar de niste conspiratii de-alea beton pe care le dibuiesti tu sa avem parte.