Federaţia Columna - SCOR a notificat Guvernul cu privire la declanşarea unei grevei generale

F.D.
Miscellanea / 25 ianuarie

Federaţia Columna - SCOR a notificat Guvernul cu privire la declanşarea unei grevei generale

Sindicaliştii din administraţia publică locală la nivel de comune şi oraşe din cadrul Federaţiei Columna - SCOR au depus joi, la Palatul Victoria, o notificare prin care anunţă Guvernul că vor declanşa greva generală, principala lor revendicare fiind aplicarea integrală a Legii salarizării pentru personalul din domeniu, conform unui comunicat de presă al organizaţiei.

"Astăzi, am venit cu colegii mei să notificăm Guvernul cu privire la declanşarea grevei generale în sectorul de activitate administraţie publică. Calendarul acţiunilor de protest este unul extrem de clar şi este dat de lege, grevă de avertisment în 31 ianuarie şi grevă generală pe termen nelimitat, începând cu 5 februarie. Acţiunea noastră de protest are trei revendicări principale. Unu - aplicarea integrală a Legii salarizării pentru personalul din administraţia publică. Este de precizat că nu solicităm majorări salariale, vrem doar să se acorde ce este scris în lege - salariul minim pe economie înmulţit cu coeficientul pe care sindicatul l-a negociat cu primarul", a declarat Lucian Puiu, preşedintele Federaţiei Columna - SCOR.

Potrivit acestuia, în acest an, doar demnitarii vor beneficia de venituri mărite.

"În acest an, nu câştigă niciun om din administraţie, doar demnitarii. Prin lege se dă 5% doar la funcţiile de demnitate publică prevăzute în Legea salarizării, funcţionarilor publici din aparatul de specialitate nu li se garantează şi nu au garantat, prin lege, nicio majorare salarială. Atât timp cât se îngheaţă indemnizaţia viceprimarului care pentru noi este prag - prin ordonanţele trenuleţ, cinci ani la rând aceste indemnizaţii au fost blocate - nici salariile personalului din administraţie nu au putut să crească", a explicat Puiu.

Liderul de sindicat a precizat că la grevă ar urma să participe 11.000 de angajaţi din peste 800 de primării de comună.

"În momentul de faţă sindicatul naţional SCOR are reprezentare în aproximativ 1.100 de grupe sindicale. La grevă vor participa 11.000 de oameni, aproximativ, din 813 primării de comună. Se vor solidariza cu noi şi oraşele care sunt afiliate organizaţiei noastre", a transmis Lucian Puiu.

La rândul său, liderul Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România - SCOR, Dan Cârlan, a susţinut că, prin ordonanţele trenuleţ, Guvernul "a amputat" drepturile salariale ale personalului din administraţia locală.

"Subscriem la cele trei revendicări principale: respectarea Legii salarizării şi adoptarea noii Legi a salarizării, aşa cum e prevăzut în PNRR, reforma sistemului de finanţare a administraţiei publice locale şi respectarea statutului funcţionarului public. (...) Sistematic, cinci ani la rând, Guvernul a venit prin ordonanţele trenuleţ şi a amputat aceste drepturi pe care noi le avem garantate prin contractul social, Legea salarizării. (...) Aşteptăm ca Guvernul să ne explice de ce administraţia publică locală, în ansamblul ei, este discriminată în raport cu celelalte categorii de bugetari, Înţelegem că Legea salarizării nu a putut fi aplicată în integralitatea sa, că război, că pandemie, că hoţie, că toate celelalte... Dar, de ce numai administraţia locală este privată de drepturile care le sunt acordate celorlalţi?", a transmis Cârlan.

El a adăugat că jumătate dintre salariaţii din primăriile de comună din ţară au venitul net "mai mic decât venitul net al unui muncitor necalificat din construcţii".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb