Întoarcerea în timp este parţial posibilă graţie unor festivaluri tematice. Vechea cetate a Bistriţei îşi va recăpăta atmosfera medievală la sfârşitul acestei săptămâni, cu ocazia reluării festivalului organizat de Asociaţia culturală Bistriţa Medievală, după şase ani de absenţă. Potrivit organizatorilor, Serbările Bistriţei Medievale revin, între 23 şi 25 iunie, cu un program complex, dinamic şi inedit, din care nu vor lipsi reconstituirile istorice cu cavaleri, vânătorile de comori, tururile ghidate prin centrul istoric, bufoni, târgoveţi şi artişti pe catalige, precum şi alte activităţi interactive şi creative. Deschiderea evenimentului va avea loc în această seară seara la Biserica Evanghelică din inima vechii cetăţi medievale, printr-o procesiune a cavalerilor, urmată de concertul trupei Bakchus din Cehia. Programul festivalului include concerte de muzică medievală - renascentistă cu trupele Bakchus şi Peregrinii, teatru medieval de tip commedia dell'arte cu grupul Skepsis, reconstituiri istorice cu participarea asociaţiilor Terra Ultrasilvana, Străjerii Cetăţii Bistriţa, Cancelaria Voievodului Transilvaniei şi arcaşii Rangers of the North, dansuri medievale cu grupul Nosa, spectacol cu teatrul de păpuşi Funny Art, animaţie cu foc a trupei SiriuS. Festivalul se va încheia duminică seara cu un concert al trupei Nightloosers, în poieniţa de la Turnul Dogarilor, spectacol organizat cu sprijinul Centrului cultural municipal. În cele trei zile de festival, Asociaţia Produs în Bistriţa-Năsăud, partener al celor de la Bistriţa Medievală, va organiza un târg al meşteşugarilor şi mai multe ateliere creative, iar cei care vor dori să intre complet în atmosfera medievală vor avea ocazia să închirieze veşminte care amintesc de acele vremuri. Serbările Bistriţei Medievale sunt organizate printr-un proiect cu finanţare nerambursabilă din bugetul local al municipiului Bistriţa.
Festival medieval la Bistriţa
O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 23 iunie 2023