Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti (FIPB), a XIII-a, debutează luni şi include 170 de poeţi din diverse spaţii culturale.
Programul ediţiei cuprinde peste 50 de ore de lecturi publice, peste 15 ore de dezbateri şi momente de performance având ca punct de plecare poezia, 6 ore de lansări şi 6 ore de dialoguri, peste 10 ore dedicate vernisajelor unor proiecte artistice, 13 ore de concerte, peste 20 de ore în compania filmelor şi 5 ore de momente teatrale, toate desfăşurate în peste 15 spaţii culturale din capitală.
Poezia se va auzi la ediţia din acest an a FIPB de la peste 100 de microfoane, iar peste 1500 de scaune aşteaptă să îi primească pe iubitorii de poezie din Bucureşti de-a lungul celor şapte zile de festival.
Deschiderea Festivalului va avea loc în Aula Bibliotecii Central Universitare din capitală, luni, 11 septembrie, începând cu ora 18.00, în prezenţa organizatorilor, reprezentaţi de Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române şi managerul proiectului, alături de reprezentanţi ai instituţiilor culturale naţionale şi instituţii internaţionale partenere ale proiectului cu sediul în România.
Ultimul eveniment din programul FIPB 2023 este spectacolul de teatru "DesFacerea lumii sau Spectacol în aer liber", după Nina Cassian, cu inserţii poetice semnate Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. Programul însumează peste 50 de evenimente, pe teme şi formate diferite, un format construit de echipa Muzeului Naţional al Literaturii Române alături de partenerii proiectului.