Fiat Chrysler are în vedere încheierea unui parteneriat tehnic cu Hyundai Motor

V.L.
Internaţional / 4 decembrie 2017

Sursa foto: Fiat Chrysler Automobiles/Facebook

Sursa foto: Fiat Chrysler Automobiles/Facebook

Fiat Chrysler Automobiles vizează încheierea unui parteneriat tehnic cu grupul sud-coreean Hyundai Motor, a declarat sâmbătă directorul general al grupului italo-american, Sergio Marchionne, transmite Bloomberg.

Alianţa poate deveni una puternică, cu toate că nu există şanse pentru o fuziune între cele două companii, a spus Marchionne la sediul muzeului Alfa Romeo din Arese, lângă Milano.

"Există posibilitatea formării unui parteneriat tehnic cu Hyundai, care furnizează deja în Statele Unite componente şi sisteme de transmisie", a declarat Marchionne după prezentarea planurilor referitoare la revenirea Alfa Romeo în circuitul Formulei 1, transmite news.ro.

Marchionne, în vârstă de 65 de ani, un susţinător vocal al consolidării industriei auto, pregăteşte un plan de afaceri pe termen de cinci ani, înainte de a se retrage din funcţia de director general, în 2019. Cele două companii vor coopera în domeniul motoarelor pe bază de hidrogen, în condiţiile în care vehiculele electrice sunt pe cale să devină tehnologia dominantă în viitoarea eră a carburanţilor alternativi.

Şeful Fiat Chrysler a confirmat planurile de separare a producătorilor de componente auto Magneti Marelli şi Comau în două companii separate, de la începutul anului 2019. Mecanismul operaţiunii nu a fost încă stabilit, dar ar putea include vânzarea unei participaţii, pentru atragerea de capital.

Marchionne a mai spus că separarea brandurilor Alfa Romeo şi Maserati este un eveniment prea îndepărtat pentru a fi discutat în acest moment, dar a subliniat importanţa curselor auto pentru dezvoltarea Alfa Romeo. Revenirea în cursele de Formula 1 ar ajuta la îmbunătăţirea imaginii mărcii, care vrea să se impună din nou ca producător auto de lux.

Marchionne a investit miliarde de dolari în dezvoltarea de vehicule noi, după ce gama Alfa Romeo s-a redus, iar vânzările s-au prăbuşit în ultimul deceniu.

Şeful Fiat Chrysler a confirmat totodată ţintele financiare ale grupului pentru 2018, între care creşterea profitului operaţional la circa 9 miliarde de euro şi eliminarea datoriilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5636
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9026
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.5571

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb