Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras două miliarde dolari de pe pieţele internaţionale prin două emisiuni de obligaţiuni, cu maturităţi de 10 şi 30 de ani, la randamente sub nivelurile indicative prezentate investitorilor, arată Reuters.
Titlurile la 10 ani au fost vândute la 220 puncte de bază (2,2 puncte procentuale) peste referinţa titlurilor de trezorerie SUA, potrivit agenţiei de presă. Astfel, randamentul emisiunii ar fi de 5,04%.
Obligaţiunile cu scadenţa la 30 de ani au fost vândute pe piaţă la aproximativ 250 puncte de bază (2,5 puncte procentuale) peste costul de referinţă al titlurilor de Trezorerie SUA, randamentul fiind de 6,28%, conform aceleeaşi surse. Emisiunea pe 30 de ani reprezintă o premieră din punct de vedere al întinderii perioadei de timp.
Iniţial, titlurile pe zece ani urmau să fie oferite la 237,5 puncte de bază peste referinţa titlurilor de trezorerie pe aceeaşi perioadă ale Statelor Unite, adică la un randament indicativ de 5,25%, în timp ce obligaţiunile pe 30 de ani ar fi fost scoase pe piaţă la 270 puncte de bază peste referinţa titlurilor similare ale Trezoreriei SUA, respectiv la un randament de 6,5%, potrivit Reuters.
Administratorii emisiunii au fost Citibank, JP Morgan şi BNP Paribas, se precizează într-un ordin al MFP publicat ieri în Monitorul Oficial.
Guvernul a decis, la finele lunii noiembrie a anului trecut, creşterea de aproape două ori, de la 8 miliarde euro la 15 miliarde euro, a plafonulului maxim al emisiunilor de titluri de stat pe pieţele externe Medium Term Notes (MTN), aprobată în 2010 pentru trei ani. Tot atunci, Executivul a extins acest plafon, astfel încât să acopere şi perioada următorilor trei ani, respectiv 2014-2016.
Autorităţile şi-au motivat decizia prin faptul că, astfel, ar urma să fie necesarul brut de finanţare prin emisiuni de titluri pe pieţele internaţionale de capital pentru perioada 2014-2016. Programul de emisiuni MTN pe piaţa internaţională a fost aprobat în 2010 pentru o perioadă de trei ani şi cu un plafon maxim de 7 miliarde euro. În iunie 2013, plafonul maxim a fost suplimentat de Guvern cu 1 miliard euro, la un total de 8 miliarde euro, pentru a acoperi necesarul de finanţare pe anul trecut.
Cea mai recentă ieşire pe pieţele externe a avut loc în luna octombrie a anului trecut, când MFP a împrumutat 500 milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni denominate în euro cu maturitate de şapte ani.
Tranzacţia respectivă a fost realizată la un randament de 4,15%, în scădere cu 61 puncte de bază faţă de randamentul iniţial de 4,76%. Oferta a fost suprasubscrisă de aproximativ cinci ori în condiţiile unei participări diversificate, atât instituţionale cât şi geografice a bazei de investitori, potrivit MFP.
În ceea ce priveşte împrumuturile în dolari, statul român a atras, în februarie 2013, 1,5 miliarde de dolari de pe piaţa internaţională de capital, pe o perioadă de 10 ani şi jumătate, la o rată netă a dobânzii de 4,5% pe an.
Finanţele au programat pentru această lună licitaţii pe piaţa internă prin care vrea să vândă titluri de stat în valoare de 4,03 miliarde lei şi 200 milioane euro, de aproape două ori mai mult decât titlurile care ajung la scadenţă în această lună, de 2,78 miliarde lei.
Trezoreria a împrumutat deja 2,4 miliarde lei de la începutul acestui an pe piaţa internă.
Anul trecut, MFP a împrumutat de pe piaţa internă 48,53 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 3,57 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari. Fondurile atrase în lei anul trecut sunt cu 16,5% sub valoarea împrumutată în 2012, de 58,17 miliarde lei, iar finanţările în valută au fost similare, de la 4,71 miliarde de euro din 2012.
Finanţele estimează pentru acest an atragerea de finanţare de circa 2 miliarde euro de pe pieţele internaţionale, prin programul Medium Term Notes (MTN), operaţiuni care vor fi efectuate în funcţie de condiţiile din pieţe. În cazul unor circumstanţe favorabile, statul ia în calcul şi prefinanţarea.