Finanţele au împrumutat 249,1 milioane lei

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 noiembrie 2011

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat ieri 249,1 milioane de lei, prin certificate cu scadenţa la 12 luni, 35,5% din valoarea indicativă. Randamentul mediu a fost de 6,65%, apropiat de cel plătit la precedenta operaţiune pentru astfel de titluri, de 6,64%.

Cererea totală a băncilor a fost de 1,19 miliarde de lei, iar valoarea programată a licitaţiei era de 700 milioane de lei.

Trezoreria a împrumutat la începutul lunii noiembrie un miliard de lei, prin certificate cu scadenţa la 12 luni, la un randament de 6,64%.

Săptămâna trecută, MFP a vândut titluri la nouă luni de 502,3 milioane de lei, la un randament mai mare, de 6,72%.

Ministerul Finanţelor a anunţat că vrea să atragă în luna noiembrie 4,5 miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat, de peste două ori mai mult decât suma împrumutată în octombrie, iar scadenţele titlurilor sunt de sub trei ani. Finanţele au reuşit să împrumute în noiembrie 3,93 miliarde de lei.

De la începutul anului, Finanţele au angajat împrumuturi de 45,8 miliarde lei şi 1,401 miliarde euro, prin emisiuni de titluri de stat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb