Finanţele au împrumutat joi 600 de milioane de lei de la bănci, pe trei ani

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2016

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, ieri, 600 de milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligaţiuni pe trei ani, la un randament mediu de 1,85% pe an.

Valoarea emisiunii a fost de 600 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în sumă dublă, de peste 1,2 miliarde de lei.

Astăzi are loc o licitaţie suplimentară, prin care statul vrea să atragă încă 90 de milioane de lei la randamentul stabilit ieri.

Ministerul a planificat împrumuturi de 4,22 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna aprilie 2016, din care 3,8 miliarde de lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 420 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat, potrivit Agerpres.

Conform prospectelor de emisiune, în program erau o licitaţie de certificate de trezorerie cu discont, în valoare de un miliard de lei, şi şase licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,8 miliarde de lei, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb