Finanţele vor să atragă 4,5 miliarde lei din vânzarea titlurilor de stat

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 aprilie 2010

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a programat pentru luna mai cinci licitaţii pentru vânzarea de titluri de stat, prin care vrea să atragă de la băncile comerciale 4,5 miliarde lei, inclusiv printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea de 10 ani, informează Mediafax.

Valoarea titlurilor de stat vândute în aprilie a urcat la 4,57 miliarde de lei, uşor peste cea proiectată, de 4,5 miliarde de lei. În aprilie, Finanţele au vândut, pentru prima dată după doi ani şi patru luni, titluri cu scadenţa mai mare de 5 ani, reuşind să împrumute 700 de milioane de lei prin redeschiderea unei emisiuni la 10 ani care are scadenţa în 2017.

Prima operaţiune din luna următoare va fi organizată pe 3 mai, când MFP are în vedere vânzarea de certificate la un an în valoare de 1,5 miliarde lei.

Următoarea licitaţie este programată pe 6 mai, când instituţia urmează să vândă obligaţiuni de stat de tip benchmark cu scadenţa la cinci ani, în valoare de 900 de milioane de lei.

Pe 10 mai, ministerul intenţionează să vândă certificate de trezorerie cu scadenţa la şase luni de 500 milioane lei, iar în cadrul licitaţiei de pe 13 mai a programat atragerea a 900 de milioane de lei prin vânzarea de obligaţiuni cu scadenţa la trei ani. Ultima operaţiune va avea loc pe 20 mai, când MFP va scoate la vânzare obligaţiuni cu scadenţa la zece ani, în valoare de 700 milioane de lei, similară cu proiectul pentru aprilie, când instituţia a plătit un randament mediu de 7,02% pe an.

Cea mai recentă emisiune de titluri de stat cu scadenţa mai lungă de cinci ani la care au fost acceptate oferte, a fost organizată pe 20 decembrie 2007, când Finanţele au vândut obligaţiuni pe 10 ani, de 178,9 milioane de lei, la un randament mediu de 7,47% pe an.

Conform calendarului, Trezoreria statului vrea să atragă, în trimestrul doi, între 11 şi 13 miliarde de lei (circa 3 miliarde de euro) prin emisiuni de titluri de stat, volum apropiat de suma împrumutată în primele trei luni ale anului.

Suma totală pe care Ministerul Finanţelor a împrumutat-o de la începutul anului prin vânzarea de titluri de stat este de 17,3 miliarde de lei

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb