Gabriela Firea a anunţat miercuri că Biroul permanent al PSD Bucureşti a decis, prin vot în unanimitate, să susţină candidatura sa pentru Primăria Capitalei, potrivit paginii de socializare a acesteia.
Potrivit sursei precizate, "Mulţumesc colegilor din Biroul permanent al PSD Bucureşti care au decis, prin vot în unanimitate, să susţină candidatura mea pentru Primăria Capitalei. Sunt determinată să muncesc din nou pentru dezvoltarea oraşului, pentru oamenii care sunt abandonaţi de aproape patru ani, pentru toate proiectele care au fost aruncate într-un sertar doar pentru că ele au fost lucrate de echipa social-democrată", a scris Firea pe Facebook.
Ea a menţionat că la primăriile de sector au fost validaţi în unanimitate actualii primari: Sectorul 3 - Robert Negoiţă, Sectorul 4 - Daniel Băluţă, iar la Sectorul 5 s-a votat susţinerea lui Cristian Popescu Piedone, conform reţelei sale de socializare: "Am decis că vom realiza sondaje şi alte cercetări pentru: Sectorul 1 - Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Sectorul 2 - Rodica Nassar, deputat şi preşedinta organizaţiei PSD Sector 2, prefectul Rareş Hopincă şi deputatul Dan Cristian Popescu, Sectorul 6 - senatorul Gabriel Mutu. În Bucureşti, avem un singur obiectiv: să salvăm Capitala de falşii salvatori. Bucureştenii nu mai au nevoie de experimente, de tot felul de încercări nereuşite! Acest oraş trebuie să continue cu oamenii care au demonstrat că pot fi buni gospodari, cu specialiştii în administraţie care au venit cu proiecte benefice pentru oamenii care trăiesc şi muncesc în Capitală", a mai scris Firea.
Ea a adăugat că echipa social-democrată este pregătită să lupte pentru bucureşteni, pentru Bucureşti, a mai scris aceasta pe pagina sa: "Am demonstrat că putem şi avem această mare responsabilitate faţă de cetăţeni. Le mulţumesc tuturor colegilor de la cele şase sectoare, membrilor organizaţiilor interne de femei, pensionari şi tineri pentru încrederea acordată şi susţinere", a încheiat Gabriela Firea.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2024, 10:34)
Asta este tot ce are mai bun PSD-ul pentru primaria capitalei?
Pe sefa lui Godei, locotenetul si copilul de casa al pandelilor si capul mafiei azilelor pentru batrani?
Infect partid!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2024, 11:20)
Daca lasi si din afurisenie iti sta mai bine...
Nu de alt dar se vede din satelit...
s c c r e t
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2024, 11:21)
Si luna a uitat o perioada sa iti mai zambeasca.
S c c r e t
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2024, 11:24)
Rodica Nassar..Vrea sa vina unde a fost nimenica fratiorul ?? Iar Firea se viseaza presedintele Romaniei peste 5 ani. O sa o voteze Pandele.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2024, 11:43)
Firea e prea impulsiva si "Rautacioasa"... rar sa ajunga acesti oameni presedinti!
s c c r e t
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2024, 14:22)
DC toata viata a auzit Gabriela Fi Rea
4. Multumim !
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2024, 13:57)
Din partea lui Nicușor, mulțumim !
Mi-era teama ca PSD trimite vreun academician sau actor celebru sa candideze, dar prefera, cum altfel de 30 de ani, oameni cu scheleți...acum stam relaxați !
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.02.2024, 09:37)
Exista scheleti si in academie si in actorie...
ai grija ce iti doresti!
E un actor la granita de noi... guverneaza tara "destul de bine".... sper sa nu votam actori!
Cand o tara voteaza oameni "Vazuti si perceputi" SLABI ... dusmanii vor profita mereu de ocazie si vor "Ataca" pe diferite cai: economice-tehnologice-militare -politice...culturale.
s c c r e t