FITCH RATINGS DESPRE MĂSURILE GUVERNULUI DĂNCILĂ:  Rectificarea bugetară din august, insuficientă pentru atingerea ţintei de deficit

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 septembrie 2019

Rectificarea bugetară din august, insuficientă pentru atingerea ţintei de deficit

Ruperea coaliţiei guvernamentale din România creşte incertitudinea politică înaintea unui an electoral, pe fondul creşterii dezechilibrelor macroeconomice se arată într-un comunicat emis, ieri, de prestigioasa agenţie internaţională Fitch Ratings. Acest lucru va reduce în continuare probabilitatea, amploarea şi natura unor posibile eforturi destinate ţinerii sub control a unui deficit bugetar în creştere.

Conform celor de la Fitch, incertitudinea politică complică şi mai mult politica economică într-un moment în care indicatorii fiscali şi externi s-au deteriorat. Deficitul bugetar (pe cash) în primul semestru este de 1,8% din PIB, faţă de 1,2% din PIB, respectiv 0,6% din PIB, în perioada similară a lui 2018, respectiv 2017.

"În opinia noastră, măsurile de corecţie din rectificarea bugetară adoptată de Guvern la începutul lunii august sunt insuficiente pentru a duce în jos deficitul până la ţinta de 2,76% din PIB. Estimăm că deficitul se va situa la 3,4% din PIB în 2019, de la 3% din PIB anul trecut, şi considerăm că prognozele Guvernului se bazează pe aşteptări optimiste privind veniturile", subliniază Fitch.

Analiştii agenţiei de evaluare mai spun că deficitul de cont curent al României s-a deteriorat şi el, crescând cu aproape 40% în prima jumătate a anului, în principal din cauza unei creşteri semnificative a deficitului balanţei comerciale. Având în vedere că deficitul nu este finanţat integral prin investiţii străine directe, această adâncire a deficitului de cont curent ar putea majora datoria externă netă, spun aceştia.

Fitch subliniază că este neclar dacă Guvernul de la Bucureşti poate avansa cu planurile privind majorarea pensiilor cu 40% în luna septembrie 2020, după o majorare de 15% în septembrie 2019 şi oferă o soluţie pentru reducerea presiunii asupra bugetului public.

"Dacă majorarea pensiilor din luna septembrie a anului următor nu va mai avea loc, aceasta ar reduce presiunile asupra bugetului privind majorarea veniturilor pentru acoperirea cheltuielilor", arată specialiştii agenţiei internaţionale.

Ei consideră că incertitudinea politică creşte riscurile la adresa finanţelor publice şi a supraîncălzirii economiei înaintea unei perioade electorale aglomerate, în care, de-a lungul următorului an, vor avea loc trei tururi de scrutin: prezidenţiale, locale şi parlamentare. Fitch Ratings susţine că abordarea bazată pe improvizaţie care a permis României să îndeplinească ţinta de deficit de 3% în ultimii ani ar putea fi mai dificilă, având în vedere că ritmul de creştere încetineşte, iar oportunităţile de reducere imediată a cheltuielilor devin mai puţine.

Agenţia subliniază că deficitul bugetar şi cel de cont curent sunt principalele slăbiciuni care au fost luate în considerare la stabilirea ratingului suveran "BBB minus" cu perspectivă stabilă de care beneficiază România. Un proces de elaborare a politicilor mai predictibil şi mai credibil ar susţine mai bine consolidarea fiscală sau măsurile de îmbunătăţire a stabilităţii macroeconomice, este de părere Fitch Ratings.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este foarte simplu, dar trebuie curaj, responsabilitate, asumare. Niciodata doamna Dancila nu va avea aceste calitati, de aceea trebuie, pentru binele tarii URGENT sa plece acasa. Aparatul bugetar, trebuie restructurat atat in administratia centrala cat mai ales in cea locala, cam 400,000 de oameni sunt remunerati aabsolut degeaba, nemunca, acestia sunt cei care definesc, clientela de partid.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb