Fitch: riscurile României cresc

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 noiembrie 2008

Întâi, Standard&Poor"s, acum, Fitch, susţin că România este o ţară riscantă. Argumentul: iniţiativa creşterii salariilor profesorilor agravează pericolul crizei.

Întâi, Standard&Poor"s, acum, Fitch, susţin că România este o ţară riscantă. Argumentul: iniţiativa creşterii salariilor profesorilor agravează pericolul crizei.

După două săptâmâni de la reducerea ratingului de către Standard & Poor"s, Fitch reduce, la rândul său, cu două trepte ratingurile ţării noastre pentru credite pe termen lung în valută (de la BBB la BB+) şi pentru credite pe termen lung în lei (de la BBB la BBB-). Decizia agenţiei scoate România din categoria statelor care au calificative din categoria "investment grade", fiind similară cu cea a Standard & Poor"s.

Analiza Fitch a fost influenţată de calitatea şi coerenţa politicilor guvernamentale, ne-a declarat analistul agenţiei de evaluare financiară, Andrew Colquhoun. Domnia sa a reamintit că, potrivit tendinţei actuale, este posibil ca ţara noastră să înfrunte o criză financiară şi valutară, din cauza datoriilor ridicate pe care le are sectorul privat.

Ionuţ Dumitru, economist şef al "Raiffeisen Bank", consideră că reducerea rating-ului de către agenţia Standard & Poor"s şi, cu atât mai mult de către Fitch (cu 2 note), este nemeritată şi nejustificată. Domnia sa a precizat: "Este o decizie fără precedent în cazul unei ţări membre UE. Decizia ignoră cel puţin trei argumente esenţiale care ar justifica un rating de pentru România: apartenenţa la clubul Uniunii Europene, care este o ancoră foarte puternică, datoria publică foarte scăzută şi potenţialul foarte mare de creştere economică pe termen lung". Economistul "Raiffeisen" a explicat că argumentaţia agenţiei Fitch este foarte sumară şi mai mult sau mai puţin "pe lângă subiect", deşi decizia este una foarte dură (retrogradare cu două note şi perspectivă negativă). Domnul Dumitru a precizat: "Se aduce în discuţie un posibil impact al crizei asupra economiei reale (similar şi în cazul S&P), când în mod normal ratingul de ţară evaluează capacitatea de plată a statului. Datoria publică a ţării noastre este foarte mică, după orice standard. În plus, indicatorii de vulnerabilitate externă nu arată deloc mai rău, fiind chiar mai buni decât în cazul multor ţări din regiune care au un rating mai bun decât România".

De aceeaşi părere este economistul şef al BCR, Lucian Anghel, care reaminteşte că în septembrie, Fitch anunţa un deficit de cont curent pentru acest an de 17% din PIB, iar acum prognozează un nivel de peste 14% din PIB. Atât Lucian Anghel, cât şi Ionuţ Dumitru subliniază că deficitul extern şi-a început deja corecţia, ambii analişti estimând un nivel sub 14% din PIB, element neluat în cosiderare în analizele agenţiilor Fitch şi Standard & Poor"s. Economistul BCR mai explică faptul că, paradoxal, ţara noastră este cotată mai slab de agenţiile de rating decât alte ţări care au apelat la ajutor extern, când, în realitate, România nu are nevoie de un împrumut de la FMI. "Astfel, suntem pedepsiţi pentru că nu avem nevoie de ajutor extern", a adăugat domnia sa. În ciuda inadvertenţelor în analizele celor două agenţii, trebuie avut în vedere că avetismentele legate de relaxarea politicii fiscale sunt pe bună dreptate, iar Guvernul ar trebui să ia măsuri în acest sens, precizează Lucian Anghel.

Analistul Moody"s, Kenneth Orchard, a explicat că, în ciuda situaţiei nesustenabile a ţării noastre, Moody"s menţine perspectiva stabilă a ratingului. Domnia sa a explicat că agenţia realizează analiza pe parcursul ciclului economic, evitând amplificarea volatilităţii prin reducerea ratingului şi creşterea lui după un an. Analistul consideră că Guvernul nu va intra în incapacitate de plată a datoriilor, deoarece nivelul acestora este destul de redus, însă va fi forţat să ia măsuri dificile de restructurare a politicii fiscale pentru a deveni sustenabil. Kenneth Orchard apreciază că Guvernul ar putea avea nevoie de finanţare externă din partea Fondului Monetar Internaţional, a Uniunii Europene sau a Băncii Centrale Europene, asemenea Ungariei, pentru a ajuta sectorul bancar, dar acest lucru nu înseamnă că România nu se mai încadrează în ratingul de investiţie. "Ratingul Guvernului României este deja foarte redus -Baa3, având în vedere că este o ţară membră a UE, şi datoria guvernamentală este redusă", susţine analistul Moody"s, care estimează că în decursul a doi-trei ani, după depăşirea crizei financiare, Guvernul va avea, probabil, o datorie mult mai mare, sectorul bancar va fi puternic afectat, iar creşterea economică va fi pozitivă, dar mai redusă decât în ultimii ani. De asemenea, analistul estimează că ţara noastră va fi atractivă pentru investitorii străini pe termen lung.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. D-na reporter, l-ati intrebat pe dl Kenneth Orchard (analistul de la Moody's) care sunt vecinii Romaniei ?

    :))) 

    De ce stergeti opiniile negative??? Va deranjeaza realitatea?????

    Va amagiti degeaba ca sunteti buni......... 

    1. Ai dreptate. Mai grav este ca intro singura zi au trecut de la clasa HI la nivelul HIR ( hartie igienica refolosita ). Atentie ca raspanditi microbi transatlantici!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb