Flydubai stabileşte noi standarde pe zona de loialitate folosind tehnologia Amadeus

Adi Iacob
Companii / 6 iunie 2017

Flydubai stabileşte noi standarde pe zona de loialitate folosind tehnologia Amadeus

Piaţa specifică companiilor aeriene se caracterizează prin preţuri competitive şi oferte personalizate care oferă călătorului mai multă flexibilitate decât oricând. În consecinţă, asigurarea loialităţii clienţilor este din ce în ce mai dificilă, iar companiile aeriene adoptă noi tehnologii în ceea ce priveşte dezvoltarea şi gestionarea programelor de loialitate. Un program de loialitate inovator poate ajuta companiile să se diferenţieze pe o piaţă competitivă şi este, de asemenea, capabil să genereze venituri substanţiale.

Potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei, Flydubai a ales compania Amadeus ca partener tehnologic pentru programul său de loialitate "OPEN".

Nahed Al Kheily, Vice President of Ancillary Revenue - flydubai, a afirmat: "Am avut obiective clare când proiectam programul nostru de recompense. OPEN, noul program de recompense al lui flydubai, este bazat pe principii simple. Programul nostru de loializare a clienţilor oferă partenerilor noştri abilitatea de a câştiga cu uşurinţă puncte şi de a-şi utiliza punctele oricând, având un nivel ridicat de flexibilitate ".

Din perspectiva călătorului, o parte esenţială a programului OPEN este o metodă simplă şi transparentă de colectare a punctelor de loialitate. Diagramele de kilometraj complexe sau hărţile sectoriale folosite în mod tradiţional pentru a colecta puncte, au fost înlocuite în cadrul programului OPEN cu o metodă mai transparentă. Astfel, membrii programului OPEN câştigă cel puţin un punct de recompensă pentru fiecare dolar cheltuit (excluzând taxele şi comisioanele), precizează comunicatul.

Aceasta înseamnă că membrii câştigă puncte de recompensă pentru fiecare zbor şi le pot folosi pentru alte zboruri, către orice destinaţie. Călătorii pot colecta puncte de loialitate împreună cu familia şi prietenii, iar programul include şi un card de credit co-branded printr-un parteneriat cu Dubai Islamic Bank, conform comunicatului.

Vorbind despre importanţa tehnologiei în fidelizarea clienţilor, Nahed Al Kheily a declarat: "Bazându-ne pe feedbackul primit de la pasagerii noştri, am ştiut că au vrut să fie recompensaţi pentru călătoria lor, iar pentru a realiza acest lucru aveam nevoie de partenerul tehnologic potrivit. Am ales Amadeus ca partener, deoarece credem că suita de management a loialităţii, cu capacităţile sale flexibile, ne permite să îmbunătăţim experienţa clienţilor şi să personalizăm oferta noastră ".

Amadeus Loyalty Management este o soluţie de loialitate dedicată companiilor aeriene care este utilizată în prezent de mai mult de 35 de companii aeriene.

Grupul Amadeus are în jur de 13.000 de angajaţi la nivel global, în sediile centrale din Madrid (sediul central corporativ), Nisa (dezvoltare) şi Erding (operaţiuni), precum şi în cele 71 de reprezentanţe Amadeus la nivel global.

Amadeus este listată la Bursa de Valori Spaniolă, sub simbolul "AMS.MC" şi este o componentă a indicelui IBEX 35.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb