FMI a redus prognoza de creştere a PIB-ului mondial, de la 3,5% la 3,3%

Alexandru Costea
Macroeconomie / 9 iulie 2015

FMI a redus prognoza de creştere a PIB-ului mondial, de la 3,5% la 3,3%

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus prognoza de creştere a PIB-ului mondial în acest an, de la 3,5% în aprilie, la 3,3%, potrivit unui raport emis de FMI şi citat de The Guardian.

Potrivit publicaţiei, de data aceasta, eurozona nu este de vină. În schimb, Fondul a tăiat estimările sale de creştere pentru SUA şi Canada şi, de asemenea, a estimat o creştere încetinită în Japonia şi Marea Britanie.

Estimarea actuală a FMI este mai mică decât avansul de 3,4% înregistrat anul trecut. În schimb, prognoza de creştere pentru 2016 a fost lăsată nemodificată la 3,8%.

Potrivit FMI, motivul principal al revizuirii perspectivelor globale este evoluţia sub aşteptări înregistrată de economia americană, cea mai mare economie a lumii. În primul trimestru al acestui an, economia americană s-a contractat, afectată de căderile masive de zăpadă, dar şi de aprecierea dolarului. FMI se aşteaptă ca pe ansamblul acestui an economia americană să înregistreze o creştere de 2,5%, faţă de un avans de 3,1% cât preconiza în luna aprilie.

În ceea ce priveşte zona euro, FMI se aşteaptă în continuare la o relansare a activităţii economice, în pofida faptului că Grecia este pe punctul de a intra în incapacitare de plată şi a părăsi zona euro.

"Evoluţiile din Grecia nu s-au tradus, până acum, într-o extindere semnificativă. Adoptarea la timp de măsuri adecvate ar trebui să permită gestionarea acestor riscuri dacă se vor materializa", susţine FMI. În consecinţă, FMI şi-a păstrat nemodificate estimările de creştere pentru zona euro în acest an la 1,5%.

În ceea ce priveşte economiile în curs de dezvoltare, FMI susţine că acestea au fost afectate de scăderea preţurilor la materii prime, înăsprirea condiţiilor financiare ca urmare a reechilibrării economiei chineze şi factorii geopolitici. În aceste condiţii, FMI şi-a revizuit uşor în scădere, 0,1 puncte procentuale, estimările privind creşterea înregistrată în acest an de economiile în curs de dezvoltare, până la 4,2%. În schimb, în cazul economiilor emergente din Europa, în care este inclusă şi România, FMI mizează în continuare pe un avans de 2,9%, atât în acest an cât şi anul viitor.

FMI susţine că în cazul economiilor în curs de dezvoltare politicile macroeconomice ar trebui să sprijine cererea. În multe dintre aceste ţări, sprijinirea cererii ar trebui să fie făcută printr-o reechilibrare a politicii fiscale concentrată pe stimularea creşterii pe termen lung, graţie reformei sistemului fiscal şi prioritizării cheltuielilor.

În cazul României, Fondul Monetar Internaţional mizează pe o creştere de 2,7% în acest an, urmată de un avans de 2,9% anul viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb