FMI analizează schimbarea regulilor pentru acordarea de împrumuturi mari ţărilor cu probleme

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 23 iunie 2014

Fondul Monetar Internaţional (FMI) analizează schimbarea regulilor pentru acordarea de împrumuturi mari ţărilor cu probleme financiare şi eliminarea excepţiei care a permis creditarea Greciei în 2010 fără o restructurare în prealabil a datoriei statului elen, potrivit Bloomberg.

Excepţia a fost introdusă la declanşarea crizei datoriilor din zona euro pentru a permite unor ţări să primească ajutor financiar de la Fond, chiar dacă instituţia internaţională nu putea afirma "cu probabilitate ridicată" că datoria acestora era sustenabilă.

Un raport recent al Fondului propune ca, în schimbul sprijinului FMI, creditorii unei ţări să fie de acord cu "prelungirea pentru o perioadă relativ scurtă a maturităţilor" la împrumuturi.

"A devenit clar că excepţia din 2010 nu oferă o soluţie coerentă şi pe termen lung la problemă. Schimbările propuse ar permite statului membru o îmbunătăţire a capacităţii de rambursare a datoriei fără să fie obligatoriu necesară reducerea semnificativă a datoriei", au afirmat experţii Fondului, porivit Mediafax.

Raportul încearcă să folosească experienţa dobândită de FMI prin participarea la pachetele financiare pentru mai multe ţări din zona euro, dar mai ales cele pentru Grecia. Al doilea pachet de împrumuturi pentru statul elen de la zona euro şi FMI, din 2012, a inclus cea mai mare restructurare din istorie a datoriei unei ţări.

Experţii Fondului vor întocmi mai multe studii, înainte ca board-ul instituţiei să decidă asupra unor noi reguli pentru acordarea de sprijin financiar.

Schimbările propuse de raport ar trebui să acorde mai multă flexibilitate ţărilor care vor să obţină ajutor financiar peste limita normală. Până la introducerea excepţiei din 2010, FMI avea doar două variante, respectiv să decidă că datoria are un grad ridicat de sustenabilitate şi să acorde un împrumut sau să forţeze restructurarea datoriei ţării respective.

Noile măsuri s-ar aplica ţărilor care nu se mai pot împrumuta de pe piaţa financiară, dar au un nivel de îndatorare considerat acceptabil din perspectiva sustenabilităţii. FMI va cere creditorilor concesii care nu vor implica "în mod obişnuit" reducerea principalului sau dobânzilor pe care aceştia le au de încasat.

În cazul în care există temeri privind extinderea unei situaţii de criză, FMI recomandă sprijinul unor alţi creditori, precum băncile de dezvoltare sau formarea unui mecanism precum fondul înfiinţat în zona euro în perioada crizei datoriilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb