FMI avertizează în privinţa unor corecţii "dezordonate" ale preţurilor locuinţelor în Europa

D.T.
Macroeconomie / 29 aprilie 2023

FMI avertizează în privinţa unor corecţii "dezordonate" ale preţurilor locuinţelor în Europa

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat ieri cu privire la corecţii "dezordonate" ale preţurilor locuinţelor în Europa, într-un moment în care regiunea se luptă să reducă inflaţia, potrivit News.ro.

În cele mai recente perspective economice regionale pentru Europa, FMI a spus că o corecţie descendentă este deja în curs de desfăşurare pe unele pieţe imobiliare europene, dar această scădere s-ar putea accelera pe măsură ce băncile centrale cresc în continuare ratele dobânzilor.

"Corecţiile dezordonate pe pieţele imobiliare ar putea apărea chiar dacă se evită dificultăţi financiare mai ample. O corecţie a pieţei imobiliare este deja în curs în unele ţări europene, de exemplu, în Republica Cehă, Danemarca, precum şi în Suedia, unde preţurile locuinţelor au scăzut cu mai mult de 6% în 2022", a spus FMI.

"Scăderile preţurilor caselor s-ar putea accelera dacă pieţele reavaluează riscurile de inflaţie şi condiţiile financiare s-ar înăspri peste aşteptări. Aceste scăderi de preţuri ar avea efecte negative asupra bilanţurilor populaţiei şi ale băncilor", a adăugat FMI.

Ratele creditelor ipotecare ar putea creşte, de asemenea, pe măsură ce băncile centrale cresc dobânzile, în eforturile de a reduce inflaţia.

În consecinţă, deţinătorii de credite ipotecare ar putea avea venituri disponibile mai mici de cheltuit şi, în unele cazuri, ar putea chiar să ajungă într-un punct în care nu pot să-şi ramburseze creditele.

Băncile ar putea avea dificultăţi, de asemenea, într-un mediu în care nu se fac rambursări.

"Modelele empirice care leagă preţurile locuinţelor de factorii lor fundamentali indică o supraevaluare de 15-20% în majoritatea ţărilor europene. Prin urmare, cu ratele ipotecare în continuare în creştere şi veniturile reale afectate de inflaţie, preţurile caselor au scăzut recent pe multe pieţe", a spus Fondul.

Datele de la biroul european de statistică Eurostat au arătat că preţurile locuinţelor au scăzut pentru prima dată din 2015.

În Uniunea Europeană, preţurile locuinţelor au scăzut cu 1,5% în trimestrul al patrulea al anului 2022, faţă de perioada precedentă de trei luni.

"Problemele legate de preţurile caselor sunt generale, nu doar în ţările cu datorii mari, şi trebuie abordate cu atenţie. Ele trebuie abordate cu teste de stres, trebuie urmărite cu mare atenţie", a declarat Alfred Kammer, directorul departamentului european al FMI, pentru CNBC din Suedia.

În acelaşi timp, estimările indică noi provocări legate de inflaţie. FMI se aşteaptă ca inflaţia generală să ajungă în medie la 5,3% în zona euro, anul acesta, şi la 2,9% anul viitor, peste ţinta Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%.

"BCE trebuie să crească ratele dobânzilor relativ devreme şi trebuie să le menţină până la jumătatea anului 2024. Ne aşteptăm să revenim la ţinta de inflaţie de 2% în 2025", a adăugat Alfred Kammer.

Conducerea BCE urmează să se întâlnească săptămâna viitoare, iar unul dintre membrii săi a sugerat recent că o creştere de 0,50 de puncte procentuale nu este exclusă.

Banca centrală a declanşat creşterea dobânzilor în iulie 2022, când şi-a adus dobânda principală de la -0,5% la 0. Dobânda cheie a BCE este în prezent la 3%.

Cel mai recent raportt privind inflaţia din zona euro a arătat că inflaţia generală a încetinit la 6,9% în martie, de la 8,5% în februarie.

Inflaţia de bază, care exclude costurile cu energia şi produsele alimentare, a înregistrat o uşoară creştere în aceeaşi perioadă.

"Este necesară o înăsprire suplimentară, iar când dobânda terminală va fi atinsă va trebui menţinută mai mult timp, deoarece inflaţia de bază este (...) ridicată şi este foarte persistentă. Şi nu este nimic mai rău decât întreruperea prea devreme a efortului de luptă împotriva inflaţiei sau abandonarea prea devreme pentru că, dacă trebuie să o faci a doua oară, costurile pentru economie sunt mult mai mari", a spus Kammer.

În Suedia, unde preţurile caselor au scăzut semnificativ anul trecut, aşteptările inflaţioniste sugerează, de asemenea, că banca centrală mai are mult de făcut în ceea ce priveşte creşterea dobânzilor. Inflaţia generală este de 6,8% anul acesta şi 2,3% anul viitor, conform ultimelor cifre ale FMI.

Imaginea este similară şi în Regatul Unit, cu inflaţia generală urmând să ajungă la 6,8% în acest an şi 3% în 2023.

Pe fondul acestor prognoze, FMI a sugerat că băncile centrale nu au de ales decât să continue cu majorări suplimentare ale dobânzilor.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Okkkk deci acum tinta de inflatie 2% s-a mutat pt 2025. II mai crede mutu. Si preturile la case nu vor scadea pe inflatia asta. Dimpotriva, am citit ca 60% din imobilele vandute de nu stiu ce agentie din Romania in trimestrul 1 au fost pt PROTECTIE CONTRA INFLATIEI. Si opusul e valabil. Fiind inflatie, lumea nu prea vinde imobile. Dai casa din mana si primesti inapoi ce? Nasturi? Hartii fara valoare? Ce mai valoreaza 100 de lei sau chiar de euro? Aproape cosul de la lidl pt o saptamana la o familie. Care acum 2 ani costa 50 de euro. Vai si amar. Astia vor sa ne duca la sapa de lemn. Castig vreo 1000 de eur/ luna, dar am si cheltuieli destule obligatorii(nu rate din fericire), si euro a ramas pe loc, din cauza a nu stiu ce vrajitorii BNR , veniturile mele sunt tot atat, dar acum nu mai imi permit mai nimic si in curand voi fomi pe acesti"bani". Mama lor de hoti.

    1. Pai nu despre Romania este vorba, unde este pretul/mp o mie si un pic de euro. Este vorba despre preturile din alte tari, unde a ajuns 16.000 euro/mp, cum este in Paris si Bruxelles

    Locuintele deservesc o zona economica. Astazi multe locuinte n-au nici o valoare dar sunt locuite pentru ca tara se indatoreza pentru plata salariilor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb