FMO: "Până în 2030, aproape 500.000 de copii vor suferi de obezitate în România"

T.B.
Miscellanea / 5 octombrie 2023

Alexandra Alexandru, dietetician Medikali

Alexandra Alexandru, dietetician Medikali

Obezitatea infantilă constituie o problemă de sănătate publică în expansiune la nivel global, iar România nu face excepţie, se arată într-un comunicat al Medikali. Această afecţiune, care poate avea implicaţii pe termen lung asupra stării de sănătate a copiilor şi poate conduce la complicaţii semnificative în viaţa adultă, îşi are originile chiar în mediul familial al copiilor, avertizează specialiştii, conform sursei citate.

În ultimele patru decenii, obezitatea infantilă a devenit o problemă globală, în creştere alarmantă, se mai arată în comunicat. Cu un număr estimat de aproximativ 124 de milioane de copii diagnosticaţi cu obezitate în întreaga lume, această epidemie pune în pericol sănătatea viitoare a generaţiilor tinere. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, unul din trei copii suferă de obezitate la nivel global, iar estimările Federaţiei Mondiale a Obezităţii arată că, în absenţa unor măsuri drastice de prevenţie şi tratament, până în anul 2030, aproape 500.000 de copii cu vârste între 5 şi 19 ani vor suferi de obezitate în România, potrivit sursei precizate.

"Cauzele obezităţii infantile pot avea şi componente congenitale, începând chiar din momentul naşterii sau chiar din perioada prenatală. Totuşi, principalul factor cauzal al obezităţii la copii îl reprezintă mediul familial. Copiii nu au capacitatea de a decide singuri ce consumă în timpul meselor, iar responsabilitatea acestei alegeri revine părinţilor. Din păcate, schimbările sociale din ultimii ani, lipsa timpului şi ritmul de viaţă agitat au dus la diminuarea importanţei mesei gătite acasă, la promovarea consumului de alimente fast-food şi la creşterea unui tip de alimentaţie nesănătoasă şi dezorganizată. Această problemă afectează nu doar familiile cu resurse financiare mai reduse, ci şi pe cele mai privilegiate din punct de vedere economic", avertizează Alexandra Alexandru, dietetician - nutriţionist în cadrul clinicii Medikali, arată datele comunicatului.

"Începând chiar de la naştere, educaţia în acest sens devine crucială pentru prevenirea obezităţii infantile. În ceea ce priveşte un meniu adecvat pentru copii, este important să se acorde prioritate unui mediu de gătit in familie, acasă, cu ingrediente şi proteine de calitate, cum ar fi carne slabă de curcan, vită sau porc, produse lactate adecvate vârstei (preferabil integrale, nu degresate), ouă şi leguminoase. Fiecare meniu zilnic ar trebui să includă şi legume bogate în fibre şi grăsimi sănătoase, precum şi gustări formate din fructe", a adăugat dieteticianul Alexandra Alexandru, informează comunicatul.

"Pe lângă aceste cauze externe, există şi aspecte psihologice care pot contribui la obezitate şi care necesită atenţie din partea părinţilor. Este esenţial ca aceştia să discute deschis cu copiii şi să îşi asume responsabilitatea pentru schimbările necesare în stilul de viaţă al familiei. Obezitatea copilului poate comunica o serie de nevoi şi sentimente, cum ar fi căutarea atenţiei, a iubirii sau a ocrotirii, stomacul prea-plin poate fi un înlocuitor al prea-plinului inimii, un strat de izolare faţă de lumea lipsită de iubire, poate sugera o fugă de realitate sau lipsa unui sentiment al importanţei, al autorităţii şi al puterii. Tocmai de aceea, e important ca un copil să simtă că trăieşte în iubire care să includă şi corpul, şi spiritul, şi sufletul şi astfel să se simtă "rotund", să fie important în loc de supraponderal", a completat psihologul Steliana Lefter, potrivit comunicatului.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb