Fondurile de pensii vor să se implice mai mult în companiile în care investesc

A.I.
Piaţa de Capital / 29 octombrie

Fondurile de pensii vor să se implice mai mult în companiile în care investesc

APAPR va adopta un cod de conduită, ce include principiile care vor sta la baza deciziilor pe care le vor lua în calitate de acţionari instituţionali

"Pe scenariul actual de contribuţii, activele în administrare ale fondurilor de pensii private se vor dubla în următorii cinci ani, ajungând la circa 60 de miliarde de euro până în 2030", conform Asociaţiei

Fondurile de pensii private din ţara noastră vor să se implice mai mult în companiile listate în care investesc, reiese dintr-un comunicat al Asociaţiei Administratorilor pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

În acest sens, Asociaţia va adopta un cod conduită care va include setul de principii ce va sta la baza deciziilor pe care le vor lua în exercitarea calităţii fondurilor de pensii ca acţionari instituţionali.

În comunicat se menţionează: "Fondurile de pensii private din România sunt cei mai mari investitori instituţionali autohtoni. Este o calitate care se va consolida în anii următori, având în vedere estimările care sugerează că, pe scenariul actual de contribuţii, activele în administrare se vor dubla în următorii cinci ani, ajungând la circa 60 de miliarde de euro până în 2030.

Creşterea accelerată a activelor fondurilor de pensii face ca şi poziţiile lor de acţionari în companiile listate să fie din ce în ce mai importante, ceea ce le va da posibilitatea să aibă o implicare tot mai importantă în guvernanţa emitenţilor. În aceste context, membrii APAPR au decis ca, urmând practica internaţională din ţările dezvoltate membre OECD, să adopte un Cod de conduită care să includă setul de principii care stă la baza deciziilor individuale pe care le iau în exercitarea calităţii fondurilor de pensii ca acţionari instituţionali.

Setul de principii reiterează faptul că orice decizie a fondurilor de pensii în calitate de acţionari pune mai presus de orice interesul participanţilor la fonduri, prin promovarea reprezentării investitorilor minoritari în Consiliile de administraţie, prin susţinerea unor structuri de guvernanţă bazate pe cele mai înalte standarde etice şi profesionale, prin monitorizarea constantă şi transparentă a performanţei economico-financiare a companiilor în care au investit.

APAPR consideră «Codul de conduită al administratorilor de fonduri de pensii private referitor la implicarea fondurilor de pensii în guvernanţa companiilor în care au investit» încă un pas menit să consolideze reputaţia excelentă pe care sectorul pensiilor private a acumulat-o de la înfiinţare până în prezent. Prin acest demers, APAPR doreşte să semnaleze participanţilor la fondurile de pensii şi tuturor partenerilor (companii emitente, acţionari, Bursa de Valori de la Bucureşti, instituţii centrale, Autoritatea de Supraveghere Financiară, mass-media) existenţa unui proces decizional predictibil bazat pe criterii etice şi profesionale solide".

Conform APAPR, prin Codul de conduită, administratorii de fonduri de pensii private, acţionând în mod independent:

I. Monitorizează companiile în care au investit activele participanţilor la fondurile de pensii private şi, dacă este cazul, transmit companiilor solicitări de informaţii/clarificări, respectiv solicitări de rapoarte/verificări suplimentare conform drepturilor societare disponibile, în scopul de a se asigura că acestea acţionează în acord cu normele legale, fară a aduce atingere intereselor acţionarilor şi de o manieră eficientă.

II. Se implică, după caz, în guvernanţa companiilor în care au investit activele participanţilor la fondurile de pensii private, în calitate de acţionari, având ca principal obiectiv promovarea celor mai bune interese ale participanţilor la fondurile de pensii private.

III. Propun/susţin candidaţi cu experienţă relevantă pentru poziţia de membri în Consiliile de Administraţie, Consiliile de Supraveghere (şi pentru alte funcţii ai căror candidaţi se supun aprobării adunării generale a acţionarilor) ale companiilor în care au investit activele participanţilor la fondurile de pensii private, în conformitate cu profilele stabilite de documentele interne ale respectivelor companii.

IV. Se asigură că implicarea lor în calitate de acţionar în guvernanţa companiilor în care au investit activele participanţilor la fondurile de pensii private va avea ca fundament cele mai înalte standarde etice şi profesionale, valori pe care le vor promova şi în procesul de guvernanţă a companiilor respective, în limita mandatului deţinut în calitate de acţionari.

V. Urmăresc soluţionarea eventualelor diferende cu companiile în care au investit activele participanţilor la fondurile de pensii private într-un mod constructiv şi pragmatic, promovând interesele participanţilor la fondurile de pensii private.

VI. Se asigură că, prin proceduri interne, evită eventuale conflicte de interese în exercitarea drepturilor de acţionar.

VII. Documentează şi menţin arhiva cu istoricul implicării lor în guvernanţa companiilor în care au investit, al deciziilor luate şi al motivaţiei lor, respectând cerinţele legale.

VIII. În cazul în care se consideră necesar/oportun, colaborează cu alţi investitori, în conformitate cu cerinţele şi limitările impuse de legislaţia în vigoare, pentru a promova decizii ale acţionarilor care să protejeze sau să crească valoarea de piaţă a companiilor în care deţin participaţii, întotdeauna acţionând doar în interesul participanţilor pe care îi reprezintă.

IX. În cazul deţinerii de cote minoritare, promovează reprezentarea investitorilor minoritari în Consiliile de Administraţie sau Consiliile de Supraveghere ale companiilor în care au investit activele participanţilor la fondurile de pensii private, în limita mandatului deţinut.

X. Manifestă transparenţă în raport cu participanţii la fondurile de pensii pe care le administrează în ce priveşte exercitarea dreptului de vot şi implicarea în guvernanţa companiilor în care au investit,

răspunzând punctual solicitărilor primite în acest sens, cu respectarea cadrului legal.

XI. Contribuie activ la procesul de îmbunătăţire a legislaţiei care reglementează guvernanţa companiilor din România.

XII. Promovează principiile ESG (environment, social, governance) în cadrul companiilor la care deţin participaţii, susţinând o dezvoltare sustenabilă a acestora.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Teoria este frumoasa. Practica ne pune la pamant.

    ESG e pentru boi si vite. Greenwashing toata ziua si promovarea discriminatorie bazata pe culoarea pielii, a genului, si a orientarii sexuale, nu a competentelor. Buffett nu se atinge de asa ceva.

    Dacă fondurile de pensii sunt așa grozave cum de au fugit mâncând pământul din Sifuri?

    1. exact bine punctat.

      Pentru ca sint fierte de invidie pe transparenta si performanta SIF-urilor?

      sif-urile sunt ale mafiei locale conduse de Dragoi.

    Aceasta inițiativă ar fi buna, daca nu ar mirosi a activism ong-ist cu viitoare agende politice.

    1. Adica e ca brinza roquefort: posibil buna, dar sigur miroase.

      Dar criterii referitoare la pretul pana la care cumpara emitentii listati la bvb nu implementeaza? Cu ce ajuta respectivele companii umflate cu pompa faptul ca iau fondurile de pensii actiuni din piata sau de la majoritari ai companiilor pline de datorii care recompenseaza prin SOP numai conducerea?

      Pai sa faca Parlamentul, prin creierul sau abilitat, ASF, aceste criterii referitoare.

      (Dupa care, altii vor spune ca politizare, incompetenta, interese. Altii vor spune ca administratorii de fonduri de pensii corupti, incompetenti, santajabili. Altii ca mai bine mutam contributiile la pilonul de stat. Etc., etc., etc...) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb