FORUMUL INVESTITORILOR - 2024 Petr Koblic, Preşedintele FESE: "Trebuie să vindeţi succesul Hidroelectrica către toţi emitenţii potenţiali"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 martie

Petr Koblic, Preşedintele FESE: "Trebuie să vindeţi succesul Hidroelectrica către toţi emitenţii potenţiali"

"Cred că investiţiile fondurilor de pensii din România nu sunt în activele tradiţionale în care investesc fondurile de pensii" "Ar trebui ca un procent mai mare din investiţii să fie în active cu potenţial mare de creştere"

Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti a fost un mare succes pentru piaţa de capital din România, dar dacă în doi-trei ani nu vor mai urma tranzacţii importante, va fi dificil ca alţi emitenţi să fie convinşi să vină în piaţă, a afirmat Petr Koblic, Preşedintele Federaţiei Burselor de Valori Europene (FESE) şi Directorul General al Bursei din Praga.

Domnia sa a spus: "Piaţa de capital din România a fost superstarul pieţelor de capital din Uniunea Europenă în 2023. M-am uitat la statistici şi am văzut că două-trei IPO-uri din piaţa germană au avut o valoare similară combinată cu tranzacţia Hidroelectrica din România. Decizia de listare în piaţa locală a fost foarte bună şi sunt convins că pierderea Hidroelectrica în faţa altei pieţe ar fi avut un efect devastator asupra viitorului dezvoltării pieţei locale".

Petr Koblic a adăugat: "Astfel de tranzacţii sunt importante şi pentru percepţia pieţei. Dacă nu s-ar fi făcut în piaţa locală, probabil că şi alţi potenţiali emitenţi ar fi mers în altă parte. Noi în Praga, colegii noştrii din Budapesta şi Varşovia, ştim cât de dificil este ca, după un proces de privatizare, să ai în continuare tranzacţii (n.r. listări), în special pentru companii mici. Aveţi momentum-ul (n.r. impulsul) şi trebuie să-l păstraţi şi să-l potenţaţi. Trebuie să vindeţi acest succes către toţi emitenţii potenţiali, pentru că în doi sau trei ani, dacă nu vor mai urma tranzacţii, va fi mult mai dificil ca alţi emitenţi să fie convinşi să vină în piaţă".

Conform preşedintelui FESE, câteva metode prin care guvernele pot influenţa pieţele de capital, respectiv privatizările, reforma pensiilor precum şi, într-o anumită măsură, aspecte legate de fiscalitate.

"Fondurile de pensii trebuie să fie coloana vertebrală a pieţei de capital. Cred că investiţiile fondurilor de pensii din România nu sunt în activele tradiţionale în care investesc fondurile de pensii - acţiuni, obligaţiuni, imobiliare şi poate private equity şi capital de risc. Iar aceste investiţii ar trebui făcute într-un mod mai mult sau mai puţin egal. Ar trebui ca un procent mai mare din investiţii să fie în active cu potenţial mare de creştere", a spus Petr Koblic.

Conform preşedintelui FESE, pentru România este foarte importantă clasificarea pieţei, pentru că majoritatea fondurilor din lume au o administrare pasivă.

"Nu am auzit să urmeze o nouă mare tranzacţie în România, dar cred că este ceva ce se poate face fără clasificarea pieţei.

Este dezvoltarea Sistemului Multilateral de Tranzacţionare. Noi în Cehia am creat un ecosistem vibrant ce serveşte companiile mici şi mijlocii. Acestea ajung în piaţa de capital şi sunt astfel disponibile investitorilor locali de retali dar şi investitorilor instituţionali. Cam 50% dintre fondurile de pensii locale sunt active în această piaţă, lucru la care nu ne aşteptam la început", a punctat Petr Koblic.

Piaţa noastră de capital este piaţă emergentă în ierarhia FTSE Russell, dar de piaţă de frontieră în clasificare MSCI, cea mai importantă agenţie de rating din lume.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031