FOST PREFECT DIN BUZĂU: Salariile din Prefectură - mai mici decât cele din Consiliul Judeţean sau din primării

ANA FELEA
Miscellanea / 10 februarie 2022

Salariile din Prefectură - mai mici decât cele din Consiliul Judeţean sau din primării

Timp de oră, angajaţii din toate prefecturile din ţară au întrerupt activitatea. Greva de avertisment organizată joi, între orele 10.00 şi 11.00, a fost declanşată din cauza nemulţumilor salariale pe care le au angajaţii din aceste instituţii.

"Solicităm modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat. Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcţionar public din instituţia prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcţionar public din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate. Funcţiile publice din instituţiile prefectului ar trebui să fie asimilate funcţiilor publice de stat, întrucât în desfăşurarea activităţii lor, funcţionarii publici reprezintă şi apară interesele statului, fapt prevăzut de Constituţia României", a transmis Sindicatul "Egalitatea".

Potrivit reprezentanţilor sindicali, un angajat al unei prefecturi la nivel maxim are un salariu lunar brut de 3.600 lei, sub salariile din administraţie şi instituţiile deconcentrate.

Situaţia este confirmată şi de fostul prefect al Buzăului, Silviu Iordache: "Azi, foştii mei colegi din Instituţia Prefectului sunt în grevă de avertisment în întervalul orar 10:00-11:00. Deşi munca lor implică o răspundere enormă, reprezentând şi apărând interesele statului, remuneraţia acestora este inechitabilă în raport cu cea din Consiliul Judeţean sau din primării. Efectul acestei inechităti a determinat o lipsă acută de personal în departamentele cheie ale acestei instituţii, precum cel juridic sau IT, punând în pericol astfel procesul de control al activităţii autorităţilor publice locale sau al serviciilor publice deconcentrate. Instituţia Prefectului este cea care trebuie sa asigure legalitatea actului administrativ local iar aceasta înseamnă răspundere şi competenţă. Sunt solidar cu funcţionarii publici din Instituţia Prefectului Buzau, pentru că în timpul mandatului avut ne-am asumat obiective ambiţioase, începând de la control ferm şi până la digitalizarea instituţiei, însă de multe ori acestea au fost realizate cu greu, din cauza lipsei de resurse. Instituţia Prefectului are nevoie de dotări adecvate şi de alocări bugetare pentru salarii, dacă ne dorim cu adevărat o administraţie eficientă".

Activitatea Instituţiei Prefectului , în judeţul Buzău, nu a fost afectată de greva de avertisment.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. ????

    Dacă nu se poate mai mult, puteți trece la privat, lucrați din plin 8 ore și puteți cîștiga mai mult. Apropo: salariatul cu 3600 brut era la întreținere spații verzi?.

    Chiar așa? 3600 lei brut ? O minciună cât casa!

    Sa le mărească rapid ca au bani pentru bugetari. Se mai împrumută câteva miliarde de euro și măresc salariile bugetarilor. Bravo fraților. Poate mai măriți și ceva impozite pentru mediul privat ca au destui bani și nu au ce face cu ei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb