Foşti bancheri, trimişi în judecată în Germania pentru delapidarea statului cu peste 7 miliarde de euro

I.V.
Bănci-Asigurări / 6 septembrie 2019

Foşti bancheri, trimişi în judecată în Germania pentru delapidarea statului cu peste 7 miliarde de euro

Doi foşti bancheri britanici au fost trimişi în judecată în Germania săptămâna aceasta, în primul proces ce vizează un caz de evaziune fiscală de asemenea amploare, ce ar fi privat Trezoreria germană de cel puţin 7 miliarde de euro într 2006 şi 2012, scrie publicaţia eu-ocs.com.

Martin Shields, în vârstă de 41 de ani, şi Nicholas Diable, de 38 de ani, au un total de 33 de capete de acuzare pentru evaziunea fiscală a unor venituri ce cumulează peste 447 milioane de euro, pe care aceştia nu le-ar fi declarat către Trezoreria germană, notează publicaţia European Observatory of Crimes and Security.

Cei doi foşti angajaţi ai HypoVereinsbank(HVB), iar ulterior ai Ballance Capital, un fond de investiţii cu reprezentanţe la Londra, Insulele Cayman, Gibraltar şi Insulele Virgine Britanice, ar putea fi condamnaţi la până la zece ani de închisoare, dacă Tribunalul din Bonn va dovedi vinovăţia lor, potrivit publicaţiei.

Frauda consta în cumpărarea şi vinderea de acţiuni cu puţin timp înainte de ziua colectării dividendelor, atât de rapid încât administraţia financiară nu putea identifica proprietarul real al acestora, conform publicaţiei "The Guardian".

Această operaţiune, ce necesita acordul unora dintre investitori, a permis conspiratorilor să revendice rambursarea unor impozite pe dividende. Această schemă, executată pe cuprinsul Europei, a costat Germania cel puţin 7,2 miliarde de euro, până când o schimbare legislativă din 2012 a făcut acest gen de operaţiuni imposibil.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe german a declarat presei că administraţia "a revendicat deja rambursarea a peste 2,4 miliarde de euro", după identificarea unei cifre totale de 499 de cazuri suspecte ce implicau 5,5 miliarde de euro, toate efectuate înainte de amendamentul făcut legii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb