FOTBAL ÎN LIVING: 21 de kilometri

Germania a învăţat lecţia falimentului în fotbal, predată de profesorii falimentului în alte domenii. Calmul Low a priceput cum e să munceşti, să te zbaţi dar să întâlneşti pe aceeaşi piaţă de desfacere pe unul mai competitiv decât tine şi cu o lacrimă în colţul ochiului să constaţi că ai dat faliment.

Specialiştii în fotbal, care petrec mai mult timp comentând meciuri decât privind meciuri, se vor minuna cum de "urâta" Italie a ajuns în finală. Cine a avut răbdare să urmărească tot turneul final ştie că echipa condusă din teren de Pirlo joacă altceva decât ceea ce prestau formaţiile lui Paolo Rossi, Totto Schillaci, Paolo Maldini sau Fabio Cannavaro. Un fotbal generos din multe puncte de vedere, doar 30 de minute din repriza a doua a meciului cu Germania, când sacii erau deja în căruţă, ne-au amintit de vremurile mai sus menţionate. Avem o finală Spania - Italia, în care evident că rolurile în raport cu fotbalul spectacol sunt inversate. Nu trebuie uitat un lucru, oricât am huli această galonată echipă iberică, faptul că Italia a ajuns până aici se datorează şi cinstei şi onoarei elevilor lui Del Bosque, care au refuzat un egal pervers cu Croaţia. Pe cine nu laşi să moară nu te lasă... dar să nu anticipăm.

Când citiţi aceste rânduri, Prandelli probabil a parcurs, din nou, cei 21 de kilometri, din cantonamentul echipei până la mânăstirea de pe dealul "Muntele de Argint", acolo unde călugării camaldolesi trăiesc într-o izolare splendidă, aşa cum au decis în 1024. Am spus că gestul antrenorului este plin de semnificaţii, o lecţie pentru o lume grăbită, iar un prieten m-a acuzat că sunt uşor lovit de misticism religios. Aş fi apreciat la fel de mult efortul lui Prandelli, de a parcurge la pas 21 de kilometri, chiar dacă la capăt de linie se oprea doar să bea o bere. De multe ori drumul şi hotărârea de a porni pe el, înseamnă aproape totul. Din nefericire ne-am specializat, inclusiv în fotbal, să stăm în şanţ şi să privim cum alţii populează drumurile.