Mediatizată intens, Liga 1 la fotbal va consuma în acest an aproximativ 75.000.000 de euro. Cifra este dată de însumarea bugetelor anunţate de conducerile celor 18 cluburi care au evoluat deja în prima etapă a sezonului 2012-2013. Practic, transferurile, contractele jucătorilor, cantonamentele şi deplasările acestor formaţii, la pachet, necesită o investiţie, comună, de peste 75.000.000 euro, pentru ca întregul mecanism să poată fi pus în mişcare. O comparaţie cu primele 5 campionate ale Europei nu poate fi făcută, având în vedere că doar bugetul de transferuri al unui club mediu din Anglia, Tottenham, este de 100 de milioane de euro, iar Real Madrid a cheltuit anul trecut nu mai puţin de o jumătate de miliard de euro. Chiar dacă nu există transparenţa din campionatele din Vestul Europei, cluburile autohtone au început să îşi anunţe bugetele înainte de startul campionatului, şi ce este mai important cifrele declarate sunt tot mai apropiate de realitate.
Un amănunt semnificativ, într-o competiţie în care patronii şi finanţatorii cluburilor de pe prima scenă sunt mai cunoscuţi decât majoritatea fotbaliştilor, este legat de banii obţinuţi din vânzarea drepturilor TV. Contractul dintre Liga Profesionistă de Fotbal şi posturile de televiziune care transmit meciurile (Digi Sport, Dolce Sport şi Antena 1) se încheie în 2014, toate pachetele de meciuri pe trei sezoane fiind vândute pentru 101 milioane de euro. Asta înseamnă că 33.666.000 euro vin în fiecare an doar din drepturile TV, asta însemnând că aproape 45% din competiţie este susţinută de televiziunile care transmit meciurile. Tocmai de aceea acestea decid orele şi zilele de disputare ale partidelor, chiar dacă de foarte multe ori acest lucru nu convine nici echipelor şi nici spectatorilor care ar dori să urmărească meciurile din tribunele stadioanelor. Astfel, cea mai mare sumă, conform grilei, o primeşte echipa campioană, 3.100.000 euro, iar cel mai puţin încasează noile promovate, câte 800.000 euro.
Pentru sezonul viitor, bugetele sunt unele aproximativ la acelaşi nivel cu cele de anul trecut, dar în continuare mai mici decât în urmă cu 5 ani, înainte de izbucnirea crizei economice. Astfel, pentru sezonul 2012-2013, sunt anunţate următorele bugete: CFR Cluj - 15.000.000 euro, FC Vaslui - 7.000.000, Steaua - 7.000.000, Dinamo - 5.000.000, Rapid - 5.000.000, Pandurii Târgu Jiu - 5.000.000, Petrolul - 5.000.000, Astra Ploieşti 4.500.000, Viitorul Constanţa 4.000.000, Oţelul Galaţi 3.000.000, Gaz Metan Mediaş 3.000.000, Ceahlăul Piatra Neamţ - 2.500.000, Concordia Chiajna - 2.000.000, CSMS Iaşi - 2.000.000, FC Braşov - 2.000.000, Gloria Bistriţa 1.500.000, U Cluj - 1.500.000, CS Turnu Severin, 1.200.000. Având în vedere cele manţionate mai sus, este foarte greu pentru echipele autohtone să reuşească performanţe majore în cupele europene, în condiţiile în care diferenţa este făcută din start de posibilităţile materiale ale echipelor, care de cele mai multe ori se reflectă în valoare jucătorilor pe care îi folosesc.